Rusaliile, suflu năvalnic al Duhului Sfânt asupra pământului
De Maria Milva Morciano
În ziua de Rusalii, să observăm din nou o altă scenă a frescelor lui Giotto din Cappella degli Scroveghi la Padova. Imediat alături de tabloul Înălţării, pe peretele nordic, găsim Rusaliile.
În Faptele Apostolilor citim: "Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească" (2,1-4).
În frescă cei doisprezece apostoli sunt reuniţi în cerc, aşezaţi pe laiţe de lemn, sub o lojă cu structură ridicată, cu arcade trilobate de ascendenţă gotică sprijinite de coloane subţiri. Limbile de foc sunt raze roşii care se iradiază de sus şi se aşează asupra figurilor. Unii apostoli le privesc cu uimire, alţii vorbesc între ei.
Compoziţie circulară
Dacă noi confruntăm cu atenţie această scenă cu aceea de la Ultima Cină, tot din Cappella degli Scroveghi, aparent asemănătoare, ni se va părea că regăsim şi recunoaştem pe fiecare apostol, fie prin caracteristicile fizionomice, fie prin haina pe care o poartă. Faţă de această primă scenă, unde aureola este întunecată, la Rusalii ea apare aurită, evidenţiind expresia feţelor ca transfigurate de har. Tot la Ultima Cină, Cristos şade în capul mesei în stânga şi nu în centru ca în cvasi-totalitatea iconografiilor. Vârful vizual porneşte de la El şi efectul este ca o profunzime mai mare a ambientului. În Rusaliile lui Giotto compoziţia este circulară. Unitatea apostolilor este exprimată de cercul care nu are început şi nici sfârşit. Toţi sunt pe acelaşi plan, reuniţi de o armonie perfectă.
De asemenea, în timp ce în Înălţarea lui Giotto noi spectatorii avem impresia că privim scena de jos în sus, în punctul precis în care figura lui Cristos pare că aproape plonjează cu mâinile întinse în cer, acum, în schimb, planul focal este pus în jos, la nivelul pământesc unde sunt apostolii. În timp ce în Înălţarea există o tindere totală în sus, în Rusaliile limbile de foc coboară, într-un schimb reciproc între cer şi pământ.
Prezenţa Mariei
Alte două opere atribuite lui Giotto reprezintă Rusaliile. Prima ar aparţine perioadei de tinereţe din viaţa sa, între 1291 şi 1295, şi este o frescă în luneta dreaptă din peretele intern al Bazilicii superioare din Assisi. Atribuirea este încă foarte dezbătută: actualmente se tinde să se considere operă a artistului numai desenul pregătitor, în timp ce executarea ar fi a altor ucenici. În Rusaliile de la Assisi nu există flăcările de foc. Sus, cerul deschide norii săi lăsând să apară în centru un cerc albastru împotriva căruia se situează porumbelul Duhului Sfânt. Jos, pe fundalul unei arhitecturi elaborate, se deschide o cameră de-a lungul pereţilor căruia sunt aşezaţi apostolii. În centru, îmbrăcată în roşu închis este Fecioara, figură fundamentală a Rusaliilor. Această schemă iconografică este cu siguranţă cea mai răspândită în orice timp al artei, antic ca şi modern, iar Maria ocupă mereu un loc de vază, ca Regină a apostolilor şi Maică a Bisericii. Evangheliile se deschid cu coborârea Duhului Sfânt asupra ei şi la Rusalii este mijlocul prin care revărsarea Duhului coboară asupra apostolilor.
Plini de pace, în armonie
O a treia operă atribuită lui Giotto, datată la câţiva ani după Padova, între 1310 şi 1318, este tăbliţa (5.7x43.8 cm) parte a unui poliptic, probabil un panou de altar. Această Rusaliile, păstrată în National Gallery din Londra, îi repropune pe apostoli fără prezenţa Fecioarei. Camera împarte spaţiul cu un parapet înalt închis de o poartă. Duhul Sfânt rămâne suspendat puţin sub frumosul tavan cu casete şi iradiază razele sale care odinioară, pictate cu fâşii aurite, trebuiau să ajungă şi să atingă capul apostolilor. Câteva figuri în picioare într-o parte a zidului camerei încearcă să privească atent şi să vadă ce a fost toată acea vijelie venită din cer care răsună în cameră. Îndeosebi cei doi tineri la marginile uşii, perfect simetrici - pictaţi cu acelaşi carton apoi răsturnat - sunt îndreptaţi spre înainte pentru a înţelege mai bine. Faptele relatează despre o mulţime de persoane de provenienţă diferită, uimită de toate acestea şi mai ales de faptul că apostolii sunt în măsură să înţeleagă perfect diferitele lor limbi.
În această ultimă operă ca şi în celelalte două, cea de la Padova şi cea de la Assisi, se arată cum artistul a redat momentul care a urmat imediat după fenomenele cereşti care preced coborârea razelor înflăcărate care în Fapte este tulburătoare: zgomotul neaşteptat care vine din cer, vântul puternic. Şi totuşi, aceste manifestări nu par să pătrundă în spaţiul camerei în care sunt reuniţi apostolii. Senzaţia este aceea a unei coborâri lente al limbilor de foc, asupra grupului celor doisprezece plini de pace. Uimiţi, dar liniştiţi.
Turnul Babel şi Rusaliile
Giotto a înţeles bine revoluţia şi harul Rusaliilor care este pace şi înţelegere, fraternitate, unitate. Rusaliile sunt răspunsul divin dat lui Babel: pretenţia inutilă a oamenilor de a ajunge la cer cu o construcţie făcută din cărămizi şi mortar. Pretenţia de a se lipsi de Dumnezeu. Babel a dezlănţuit haosul neînţelegerilor, Rusaliile au stabilit armonia Logosului. Papa emerit Benedict al XVI-lea, într-o Omilie cu ocazia Rusaliilor 2012, explică de fapt: "Relatarea Rusaliilor în Faptele Apostolilor, pe care am ascultat-o în prima lectură (cf. Fap 2,1-11), conţine pe fundal unul din ultimele mari fresce pe care le găsim la începutul Vechiului Testament: vechea istorie a construirii Turnului Babel (cf. Gen 11,1-9). Dar ce este Babel? Este descrierea unui regat în care oamenii au concentrat atâta putere încât să creadă că pot construi singuri o cale care să ducă la cer pentru a-i deschide porţile şi a se pune în locul lui Dumnezeu. Această relatare biblică are un propriu adevăr peren; putem vedea asta de-a lungul istoriei, dar şi în lumea noastră. Cu progresul ştiinţei şi al tehnicii am ajuns la puterea de a domina forţe ale naturii, de a manipula elementele, de a fabrica fiinţe vii, ajungând aproape până la însăşi fiinţa umană. În această situaţie, a-l ruga pe Dumnezeu pare ceva depăşit, ceva inutil, pentru că noi înşine putem construi şi realiza tot ceea ce vrem. Dar nu ne dăm seama că retrăim aceeaşi experienţă de la Babel. Este adevărat, am înmulţit posibilităţile de a comunica, de a avea informaţii, de a transmite ştiri, dar putem spune că a crescut capacitatea de a ne înţelege sau poate că, în mod paradoxal, ne înţelegem tot mai puţin? Printre oameni poate că nu pare să şerpuiască un sentiment de neîncredere, de suspiciune, de teamă reciprocă, ajungând să devină chiar periculoşi unul pentru celălalt? Aşadar ne întoarcem la întrebarea iniţială: poate exista cu adevărat unitate, înţelegere? Şi cum?".
Răspunsul îl găsim în Sfânta Scriptură: unitatea poate să existe numai cu darul Duhului lui Dumnezeu, care ne va da o inimă nouă şi o limbă nouă, o capacitate nouă de a comunica. Şi asta este ceea ce s-a întâmplat la Rusalii. În acea dimineaţă, la cincizeci de zile după Paşte, un vânt puternic a suflat asupra Ierusalimului şi flacăra Duhului Sfânt a coborât asupra discipolilor reuniţi, s-a aşezat asupra fiecăruia şi a aprins în ei focul divin, un foc de iubire capabil să transforme. Frica a dispărut, inima a simţit o nouă forţă, limbile s-au dezlegat şi au început să vorbească deschis, în aşa fel încât toţi au putut să înţeleagă vestea lui Isus Cristos mort şi înviat. La Rusalii acolo unde era dezbinare şi înstrăinare, s-au născut unitatea şi înţelegerea.
(După Vatican News, 5 iunie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
