Nu este mult de când în România, a început campania de adunat semnături în vederea unui referendum care să consfinţească în Constituţie că orice căsătorie trebuie să fie încheiată între un bărbat şi o femeie şi nu strict între soţi, aşa cum este în momentul de faţă.

Este un moment de maximă importanţă, atât pentru fiecare persoană în parte, cât şi pentru noi, ca naţiune. Suntem în faţa unei provocări inedite pe care trebuie să o tratăm cu luciditate, cu responsabilitate şi mai ales, cu maturitate.

Este pentru prima dată în istorie când, omul, prin lege, vrea să se opună naturii. Natural vorbind, Creatorul l-a făcut pe om, bărbat şi femeie şi l-a pus într-o tensiune reciprocă continuă, astfel încât, prin căsătorie, cei doi să formeze o familia. Niciodată doi bărbaţi sau două femei nu vor putea să trăiască o iubire integrală, adică o iubire în urma căreia să se ajungă la procreare naturală.

De ceva timp, amintindu-ne că suntem o ţară creştină, cu tradiţii şi cu obiceiuri pe care le-am primit din moşi strămoşi, oamenii de rând s-au apucat de strâns semnături în urma cărora să se poată declanşa referendumul cu pricina.

Unii se ruşinează de o astfel de iniţiativă, se ruşinează nu faţă de cei care vin să ceară semnăturile, ci faţă de înaintaşi, faţă de cei care au crezut şi au iubit familia de-a lungul timpului, faţă de cei care ne-au apărat hotarele de invaziile duşmane, faţă de mamele şi taţii care au adus pe lume copii, concepuţi cu iubire şi aşteptaţi ca dar din partea lui Dumnezeu, se ruşinează de atâţia miri şi mirese care de-a lungul timpului nu s-au înşelat în alegerile făcute.

Alţii, revoltaţi, se şi întreabă, încotro o să ajungem cu aceste anomalii?

Iar cei mai mulţi, cu umilinţă şi în tăcere, înţelegând că duşmanii lui Dumnezeu nu îşi dau linişte până nu-i distrug creaţia şi pe cei care au primit mandat special să o îngrijească: "Fiţi rodnici, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l" (Gen 1,28), aceştia, prin rugăciune şi prin exemplul propriu, printr-o redimensionare a valorii familiei şi prin deschiderea spre viaţă, au oferit sau s-au decis să-şi ofere propria semnătură, aşa încât, prin ea, să dea ţării acesteia un viitor sigur şi normal.

În zilele care vor urma, fiecare parohie va primi formularele necesare, ca şi indicaţii preţioase, astfel încât şi credincioşii noştri, prin semnăturile pe care le vor da, să poată asigura viitoarelor generaţii o familie aşa cum au avut-o şi ei şi aşa cum a dorit-o Dumnezeu încă de la începutul creaţiei, să aibă la bază un bărbat şi o femeie.

Dumnezeu face minuni, dar le face prin omul care îi permite să le facă, pentru că cea mai mare minune este omul! Trebuie să cerem celor responsabili să-l lase pe om să fie om, să fie aşa cum l-a voit Creatorul, bărbat şi femeie, chemaţi la comuniune şi la iubire prin viaţa de familie, familie deschisă spre viaţă, spre valori, spre muncă, spre transcendent.

Pr. dr. Felician Tiba
director Oficiul pentru Familii