Suntem martorii unor semnale care amintesc că familia este în pericol. Întâlnim subiecte de dezbatere, cărţi, iniţiative legislative, studii, comentarii şi mişcări sociale care susţin că societatea mileniului trei nu mai are nevoie de căsătorie şi familie. Vedem mişcări înverşunate împotriva familiei, care doresc eliminarea căsătoriei şi a familiei şi înlocuirea acestora cu structuri contractuale între două sau mai multe persoane. Dar toate resping fundamentele căsătoriei şi ale familiei, fără de care o societate nu poate rezista în timp: heterosexualitatea, monogamia, fidelitatea în raporturile interpersonale şi procreaţia.
În această luptă au fost angrenate şi susţinute o mulţime de organizaţii care fac lobby pentru homosexuali (cf. DEX: lobby = grup de persoane care influenţează, din afară, hotărârile unui parlament; grup de presiune), mai ales prin presiunea mediatică. Se aleg imagini şi cuvinte frumoase, bine manipulate, care dau bine "pe sticlă", cum ar fi "iubire", "libertate", "drepturi", "egalitate", dar şi cuvinte prin care se face tot posibilul ca să fie reduşi la tăcere cei care nu susţin uniunile homosexualilor, punându-se etichete ca "homofob", "din Evul Mediu", "înapoiaţi" sau "habotnici".
Dacă privim în Europa, se relaxează din ce în ce mai mult condiţiile pentru încheierea uniunilor legitime ale homosexualilor. Dacă în trecut statele nu permiteau pentru parteneri de acelaşi sex nici uniuni civile, nici căsătorii, în anumite condiţii astăzi sunt obligate să o facă, respectiv state care permiteau doar parteneriate civile între parteneri de acelaşi sex ajung să le permită şi căsătoria. Şi acestea, prin presiunile care vin din partea organismelor internaţionale, iar în Europa, din partea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a decis că orice stat trebuie să recunoască o formă de uniune pentru toate persoanele, chiar şi homosexuale, însă tot CEDO rezervă doar pentru un bărbat şi o femeie căsătoria ca fiind un drept fundamental, rămânând la latitudinea statelor de a-l acorda persoanelor de acelaşi sex. Sunt 17 state în Europa care deja au legalizat căsătoriile homosexuale.
Pentru a întâmpina aceste pericole, 14 state deja au introdus în Constituţia ţării definiţia căsătorie = "între bărbat şi femeie" pentru ca în ceea ce priveşte familia, nimeni să nu intervină din afară, ci să fie cetăţenii statului cei care hotărăsc în această privinţă
În România, Coaliţia pentru Familie (www.coalitiapentrufamilie.ro), o iniţiativă civică, laică, a dorit să atragă atenţia asupra pericolelor ce pândesc familia. Susţinuţi de peste 3.000.000 (trei milioane) de persoane, au început demersul pentru înlocuirea în art. 48 din Constituţia României a termenului "soţi" cu sintagma "bărbat şi femeie", astfel ca acest articol să definească termenul căsătorie în mod corect şi fără dubii, prin formula: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".
O bună parte a societăţii civile deja şi-a dat asentimentul pentru o astfel de iniţiativă în favoarea familiei, peste o mie de organizaţii din întreaga ţară reunindu-se în platforma civică "Împreună" (www.împreună.ro).
Şi Biserica Catolică din România susţine această iniţiativă, pentru că Biserica trebuie să fie acolo unde este mai mare nevoie de ea, iar familia este printre priorităţile sale. Este adevărat că Biserica nu trebuie să se implice în campania electorală, dar asta nu înseamnă că ea nu trebuie să se implice în viaţa societăţii. Biserica în România are cele mai multe opere de binefacere. Românii s-au declarat creştini cu o majoritate covârşitoare şi au dreptul la exprimare, astfel că dacă se încearcă atacul credinţei poporului român, aşa cum asistăm în ultima perioadă, şi mai ales în această perioadă a pregătirii Referendumului, trebuie să amintim tuturor că un popor fără credinţă în Dumnezeu nu poate fi cel român. România este creştină şi simbolul creştinătăţii, crucea lui Isus Cristos, este şi pe stema ţării, iar în imnul de stat al României intonăm: "Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină / Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt".
Biserica Catolică are cele mai sincere motivaţii să susţină familia, formată prin "căsătoria" dintre "un bărbat şi femeie", pentru că familia este celula de bază, instituţia cea mai importantă în care trebuie să fie create condiţiile cele mai prielnice în care să poată să vină pe lume cetăţenii statului şi creştinii de mâine. Definiţia "căsătoriei" este în deplin acord cu învăţătura Sfintei Scripturi, cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cu Magisterul Bisericii. Enciclicele şi documentele Bisericii se referă la familia voită de Dumnezeu ca fiind cea formată prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, uniune consfinţită în Biserică prin sacramentul Căsătoriei. Papa Francisc în "Amoris Letitia", document dedicat familiei creştine, ne cheamă să încurajăm şi să apărăm căsătoria dintre un bărbat şi o femeie ca temei al familiei naturale, şi să nu ne fie teamă să o promovăm în pofida curentelor de gândire la modă.
Iar această instituţie a familiei este astăzi în pericol. Copiii deja de la clasele mici învaţă cele mai mari aberaţii posibile în ceea ce priveşte familia. Copii, luaţi fără acordul părinţilor, au participat la conferinţe de reeducare (ex. cazul liceenilor din Vrancea: https://bit.ly/2ReWaTC), în direcţia teoriei Gender (a genului; adică, de exemplu, dacă biologic eşti bărbat sau femeie şi tu simţi că eşti sexul opus, atunci tu te poţi declara astfel, iar ceilalţi trebuie să te recunoască aşa). Sunt fonduri imense alocate de Ministerul Educaţiei pentru a-i "reeduca" în această direcţie pe copii şi pe părinţii acestora. Şi dacă Biserica nu ar trebui să susţină ideea Referendumului, care să oprească şi să preîntâmpine astfel de aberaţii, cine să o facă?
Din Coaliţia pentru Familie fac parte şi Asociaţia Familiilor Catolice din România "Vladimir Ghika" şi Federaţia Acţiunea Catolică din România. În susţinerea iniţiativei Coaliţiei pentru Familie există scrisoarea deschisă a episcopilor catolici din România, reuniţi între 3 şi 5 mai 2017 la Cluj-Napoca. Susţinerea a fost reînnoită şi la sesiunea de toamnă din acelaşi an, 2017, a CER (Iaşi, 18-20 septembrie). În privinţa Referendumului din zilele de 6 şi 7 octombrie, episcopii din Conferinţa Episcopilor Catolici din România au reînnoit susţinerea pentru această iniţiativă, subliniind că Referendumul "îşi propune să înlăture orice echivoc cu privire la termenul soţi, precizând că numai uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie se poate constitui în căsătorie. Precizarea este în deplin acord cu învăţătura evangheliei, dar şi în spiritul tradiţiei neamului românesc, motiv pentru care Biserica Catolică a susţinut încă de la început iniţiativa venită din partea laicatului şi a unui mare număr de cetăţeni" (Aici întreaga declaraţie: www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201809095).
PS Petru Gherghel, pe pagina personală de Facebook, a scos în evidenţă motivul pentru care trebuie să fie sprijinită această iniţiativă a Coaliţiei pentru Familie şi Referendumul: "Familia este sacră, fiind semnul adevăratei iubiri a Creatorului pentru viaţa lumii. Statul nu poate decât să recunoască, să apere şi să păstreze mereu ordinea firească şi familia, formată din bărbat şi femeie, celula de bază a societăţii. În familie, aşadar, trebuie să se creeze condiţiile favorabile pentru a fi primiţi viitorii membri ai societăţii şi creştinii de mâine. Nimeni, acum sau pe viitor, nu poate interveni şi schimba ordinea firească. Tocmai de aceea, noi, episcopii de ambele rituri ai Bisericii Catolice din România, am susţinut mereu şi suntem în favoarea tuturor iniţiativelor care vin în sprijinul familiei, constituită prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie".
Iniţiativa Coaliţiei pentru Familie, începută de peste trei ani de zile, declarată legală şi constituţională, a trecut de Camera Deputaţilor şi de Senat, iar apoi s-a trecut la etapa următoare, stabilindu-se şi data Referendumului pentru zilele de 6 şi 7 octombrie. Nu este iniţiativa niciunui partid politic, ci a cetăţenilor acestor ţări şi are un curs firesc, care nu ar fi trebui să fie tărăgănat şi obstaculat de cei care au fost votaţi să îi reprezinte pe români. Este dreptul românilor, şi nu al altora, de a decide într-o astfel de problemă deosebit de gravă pentru viitorul familiei din România, dar şi al viitorului României.
Referendumul ar urma să blocheze orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex, protejând astfel familia de o modificare impusă din afară, totodată ar menţine cadrul firesc în care s-ar naşte şi ar fi educaţi copiii de azi şi de mâine.
Conştienţi că multe manipulări, minciuni, conflicte artificiale şi subiecte inventate circulă astăzi în spaţiul mass-media în zilele acestea, vă îndemnăm să vă informaţi cât mai bine. Iar apoi, să mergeţi la vot şi să votaţi şi cu mintea... şi cu inima, pentru firescul căsătoriei "între bărbat şi femeie" şi pentru copiii României de azi şi de mâine.
Pr. Adrian Blăjuţă
* * *
Alte motivaţii pentru a merge la Referendum:
1. Pentru că este expresia suveranităţii noastre naţionale.
2. Pentru că 14 state europene au definit deja în Constituţiile lor căsătoria ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie, apărându-şi astfel copiii şi viitorul ca naţiune (de ex. Ungaria, Croaţia, Polonia, Slovacia).
3. Pentru că definirea constituţională a căsătoriei înseamnă apărarea libertăţii noastre, a culturii, civilizaţiei şi concepţiei de viaţă româneşti.
4. Pentru că este punerea în practică a Constituţiei României.
5. Pentru că avem libertatea, câştigată cu sânge în decembrie 1989, de a ne spune cuvântul, de a ne apăra opţiunile şi propriul mod de viaţă.
6. Pentru că majoritatea poporului român nu poate trăi la remorca ideologiei de gen introdusă, fără voia noastră, în manualele şcolare şi în vieţile noastre.
7. Pentru că orice minoritate îşi poate trăi în libertate propriul stil de viaţă, fără însă a impune majorităţii dictatul ideologic al revoluţiei sexuale introduse deja prin propagandă în educaţia copiilor noştri.
8. Pentru că generaţia de mâine trebuie să fie apărată de reeducarea prin ideologia de gen.
9. Pentru că nu este referendumul unui partid sau al clasei politice, ci al celor trei milioane de semnatari şi al celorlalte milioane de români care vor veni la vot.
10. Pentru că la o sută de ani de la Marea Unire nu vom putea onora mai bine sacrificiul marii generaţii a unirii decât prin reafirmarea suveranităţii şi unităţii naţionale prin referendum.
(Sursa: http://da.referendumpentruromânia.ro/)
* * *
* * *
* * *
* * *
Răspunsuri la zece întrebări despre Referendum
Episcopii catolici reafirmă susţinerea proiectului de modificare a Constituţiei României
Referendumul pentru familie pe înţelesul tuturor
La 6 şi 7 octombrie 2018 va fi referendum pentru familie
Părinţi, atenţie la ce se propune copiilor dumneavoastră!
