Mai multe grupuri de tineri colindători din zona Roman au dorit să vestească bucuria Naşterii Domnului prin cântec şi trăire creştină, vizitând Centrul Misionar Diecezan (C.M.D.) din Roman, în zilele de sâmbătă, 15 decembrie 2012, şi duminică, 16 decembrie 2012.
Primii care au sosit la sediul C.M.D. au fost tinerii din Barticeşti, care au deschis lista de colindători, aducând multă bucurie gazdelor. Au urmat tinerii din Parohia Săbăoani "Sfânta Cruce", care, însoţiţi de părintele vicar Ştefan Ciubotaru, au menţinut atmosfera de bucurie autentică prilejuită de vestirea naşterii Mântuitorului, atmosferă întreţinută şi de grupul de tineri din Tămăşeni care a sosit la scurt timp la C.M.D.
După-amiaza zilei de sâmbătă a început cu vizita tinerilor din Parohia Roman "Inima Neprihănită a Mariei", care, însoţiţi de părintele Marius Sabău, au cântat din toată inima Pruncului născut în staulul sărac din Betleem. Spre seară ne-am bucurat de vizita grupului de tineri din Parohia "Fericitul Ieremia" Roman. Împreună cu părintele vicar Paul Căliman, tinerii au vestit cu sensibilitate şi emoţie naşterea lui Cristos.
Duminică seara a venit rândul tinerilor din Parohia Roman "Isus, Bunul Păstor" să colinde C.M.D. Însoţiţi atât de către părintele paroh Francisc Fărcăşel, cât şi de către părintele vicar Claudiu Cocuţ, tinerii au pus darurile lor de cântec şi trăire creştină în faţa pruncului Isus.
Tinerii colindători au fost primiţi cu multă bucurie şi emoţie, fiind trataţi cu dulciuri şi daruri, fiecare tânăr primind câte o amintire şi câte un "Almanah misionar". Momente la fel de frumoase au fost şi cele de informare, de discuţii prieteneşti, de întrebări şi răspunsuri, în care s-a vorbit mult despre ce este, ce face şi cu ce se ocupă Centrul Misionar Diecezan. De asemenea, s-a discutat mult şi despre proiectele şi activităţile pe care C.M.D. şi le propune în anul viitor pentru ajutorarea misionarilor şi locuitorilor din ţările de misiune din Africa şi America Latină.
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru bucuria autentică, trăită şi transmisă în aceste zile. Mulţumim colindătorilor şi tuturor celor care, în aceste zile de har, duc vestea naşterii Mântuitorului până la marginile pământului. Vă dorim sărbători frumoase, pline de lumină şi pace, cu ploaie de haruri şi belşug de binecuvântări!
Crăciun fericit!
Centrul Misionar Diecezan
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15-16 decembrie: Roman: Vremea colindelor la Centrul Misionar Diecezan
