Corul comunităţii romano-catolice române din Roma a susţinut duminică, 13 decembrie 2015, un concert de Crăciun. Au luat parte mai mulţi preoţi şi seminarişti care studiază în Roma, persoane consacrate, dar şi foarte mulţi credincioşi. În cursul dimineţii, în biserica "Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae" din Grotte Celoni (Casilina), iar începând cu ora 17.00, în biserica "San Vitale", corul a oferit un program special de colinde, poezii şi urătură, pregătit de pr. Ciprian Bejan-Piser, student la Academia Eclesiastică din Roma, iar la orgă fiind acompaniat de Eduard Pal.
În biserica "San Vitale" concertul de colinde s-a desfăşurat după sfânta Liturghie de la ora 16.00. În introducerea sa, Irina Antile a vorbit despre tradiţionalul de acum concert de Crăciun al comunităţii romano-catolice din Roma "pentru a păstra această continuitate a transmiterii credinţei noastre". Vorbind despre experienţa trăirii Crăciunului în România, a amintit că majoritatea celor prezenţi în biserică ştiu cum se trăieşte acasă de sărbători, iar depărtarea de casă totuşi "nu este atât de mare încât să pierdem legătura cu tot ceea ce ţine de specificul nostru ca şi popor, cu tradiţiile noastre, cu cei dragi... Scopul acestui concert este tocmai acela de a păstra viu spiritul sărbătorii Crăciunului, având în centru imaginea pruncului născut la Betleem". Făcând corelaţii cu realitatea lumii înconjurătoare, pe tot parcursul programului, Irina a atras atenţia asupra priorităţilor creştinului şi asupra modului cum trăieşte el aşteptarea lui Mesia, mai ales în apropierea Crăciunului.
Din program nu a lipsit tradiţionala urătură românească, rostită de un tânăr din partea comunităţii care se adună în biserica din Grotte Celoni (Casilina), îndreptând urările către păstorul comunităţii, pr. Isidor Iacovici, către preoţii care îl ajută în pastoraţie, dar şi către toţi credincioşii prezenţi.
Priviri pline de emoţii s-au putut vedea pe chipurile celor prezenţi după ce pr. Isidor a amintit, prin poezie şi cânt, de imaginea mamei, el spunând că "mereu asociez mirosul de brad cu dorul de mamă. Şi atunci când mă apropii de brad nu pot să nu-mi aduc aminte de ea, să nu mă poarte gândul la ea. Sunteţi mulţi care nu veţi merge acum acasă, veţi rămâne aici, la Roma şi mama o să vă aştepte şi o să se uite peste gard şi peste poartă să vadă dacă-i vine feciorul sau fiica acasă. Şi nu veţi merge, pentru că obligaţiile vă ţin aici. Şi de aceea mă simt dator ca în numele dumneavoastră care nu veţi merge acasă şi în numele meu personal să îi cerem iertare pentru aşteptarea pe care ea o are".
La final, pr. Isidor a mulţumit coriştilor "pentru sacrificiul pe care l-au făcut pentru a se dedica pregătirii acestui cor", pr. Ciprian care "de câţiva ani are grijă ca să nu ne lipsească colindele aici, la Roma", Irinei Antile, pentru prezentare, Marinei Balaşcă, pentru solo, copiilor pregătiţi de sora Alina Râtan, din Institutul Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", şi organistului Eduard Pal. Totodată, apropiindu-se finalul anului, a mulţumit şi pentru ajutorul dat în pastoraţie de preoţii prezenţi la Roma, în special pr. Ciprian Bejan-Piser şi pr. Gabriel Robu, dar tuturor credincioşilor pentru prezenţă.
Concertul a lăsat o impresie vizibilă de bucurie, care a provocat şi deschiderea inimilor faţă de cei nevoiaşi. La finalul concertului, toţi cei prezenţi au avut ocazia să ofere câte ceva din puţinul lor pentru Centrul Diecezan Caritas din Iaşi. După cum a mărturisit Marius Puşcaşu, director executiv al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, şi de această dată comunitatea păstorită de pr. Isidor Iacovici la Roma şi-a arătat generozitatea pentru cei bătrâni, orfani şi ceilalţi nevoiaşi de care se îngrijeşte Centrul Diecezan Caritas Iaşi.
Astfel, şi la Roma, tradiţia merge mai departe, prin cei care nu au uitat de unde au plecat şi care au dăruit timpul lor scurt celorlalţi, pentru ca în preajma Crăciunului să trezească mai mult în inimile credincioşilor dorinţa de a pregăti drumul pentru pruncul dumnezeiesc, care vine să aducă bucurie tuturor celor care îl primesc.
Pr. Adrian Blăjuţă
* * *
Selecţii video din cadrul concertului:
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 decembrie: Roma: Concert de Crăciun în comunitatea romano-catolică română
