Concertul de colinde susţinut de Corul "Juvenes Ecclesiae" duminică, 12 decembrie 2010, a fost atracţia care ne-a făcut pe noi, tinerii Parohiei "Isus, Bunul Păstor" din Roman, ca, pentru puţin timp, să lăsăm Romanul şi să mergem la Iaşi. Însă dorinţa de a asculta colindele corului de tineri al catedralei nu ne-a lăsat să fim prezenţi la Iaşi doar pentru a asculta colinde... Şi aşa se face că şi noi, tineri ai Bisericii, asemenea tinerilor corului "Juvenes Ecclesiae", am fost mai întâi colindători! E drept, nu ne-am ridicat la înălţimea interpretării lor... dar nu contează! Noi am avut acest sentiment de mulţumire că am colindat bucuria!

Odată ajunşi la Iaşi, primul loc în care ne-am oprit a fost sediul Caritasului. Acolo ne-a întâmpinat pr. Felix Roca, cu obişnuita bucurie care îi radiază mereu pe faţă. A fost emoţionant pentru noi să fie prezent acolo şi Monseniorul Grigore Duma, o persoană deosebită pentru istoria începutului Caritasului, şi nu numai, care i-a destins imediat pe tineri cu glumele sale caracteristice.

Mergând mai departe, următorul loc unde am colindat a fost Parohia "Sf. Anton". După primele două colinde ne-am arătat învinşi de frigul de afară şi am continuat cântarea noastră la sala de activităţi a parohiei, unde am fost invitaţi de pr. Alois Farţadi, parohul comunităţii. Acolo, după ce am epuizat repertoriul nostru de colinde şi ne-am mai întreţinut şi cu părintele vicar, pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă, am servit prăjituri şi suc, pregătite din timp de gazde.

Parohia "Sf. Tereza" a fost următoarea destinaţie a colindelor noastre. Acolo ne-a întâmpinat pr. vicar Marcelin Blaj. Ceea ce nu le-a scăpat tinerilor a fost cuvântul edificator de speranţă, bucurie şi mulţumire al părintelui vicar, intercalat între colinde, adresat lor.

Apoi ne-am dus la catedrală, unde stabilisem să încheiem programul nostru de colinde. În prezenţa Preasfinţitului Aurel Percă, episcopul auxiliar de Iaşi, holul principal al episcopiei a început să se umple de prima cântare de colinde a acestei perioade, noi fiind primii colindători care am făcut să răsune bucuria apropiatului Crăciun!

După ce am terminat de colindat, în scurtul timp rămas ne-am "pierdut" puţin prin centrul luminat al oraşului, iar la ora 19.00 toţi tinerii erau deja prezenţi în catedrală, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru un număr atât de mare de iubitori de colinde şi frumos. A fost un concert deosebit, tinerii interpreţi introducându-i pe ascultători în minunata atmosferă a sărbătorii venirii Domnului prin cântarea lor.

Nici la întoarcerea spre casă, nu s-a pierdut cu totul atmosfera de comuniune şi de frumos pe care am trăit-o împreună în această zi, tinerii continuând tot drumul cu cântece şi voie bună. A fost o zi minunată, fapt pentru care îi mulţumim Domnului!

Pr. Iulian Roca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 decembrie: Roman (IBP): Au început colindele...