Cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea creştinilor (18-25 ianuarie), Biserica îi invită pe creştinii catolici, ortodocşi, protestanţi să se roage pentru unitatea creştinilor. Ecumenismul nu este o doctrină teologică şi nici colaborare pastorală, ci înainte de toate rugăciune, dialog şi caritate fraternă. Un astfel de moment l-a constituit şi simpozionul ecumenic cu tema: "Isus i-a spus: «Dă-mi să beau» (cf. In 4,7)", ce a avut loc vineri, 16 ianuarie 2015, la Institutul Teologic Franciscan din Roman.
Sesiunea a fost organizată de către Centrul de cercetare ecumenică şi de dialog interreligios "Pax et unitas", din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, în colaborare cu Facultatea de Teologie Pastorală, Facultatea de Filozofie "I. Duns Scotus", Academia istorico-juridică-teologică "Petru Tocănel" şi Liceul Teologic Romano-Catolic Franciscan. La expunerea tematicii au fost prezenţi reprezentanţi din cultul armean, preoţi ortodocşi, studenţi, elevi şi credincioşi catolici cât şi ortodocşi.
În deschiderea simpozionului ecumenic, pr. prof. univ. dr. Maximilian Pal a transmis salutul de bun venit tuturor celor prezenţi la această manifestare. A prezentat tema din acest an dedicată pentru Săptămâna rugăciunii unităţii creştinilor şi anume: "Isus i-a spus: «Dă-mi să beau» (cf. In 4,7)" şi conferinţele ce vor urma să se desfăşoare. Pr. Pal a specificat: "Isus obosit de drum îi spune aceste femei samaritene: «Dă-mi să beau», dar pe măsură ce dialogul lor se înfiripă femeia descoperă în fiinţa ei setea după apa vie, cea dătătoare de viaţă veşnică, despre care i-a vorbit Mântuitorul. Totodată ea şi mai apoi concitadinii ei descoperă că omul acela este mai mare decât patriarhul Iacob, că e mai mult decât un profet, omul din faţa ei este Mesia, Mântuitorul lumii. A spune: «Dă-mi să beau», ne face să recunoaştem că persoanele, comunităţile, culturile, religiile şi populaţiile în diversitatea lor au nevoie unele de altele. A spune: "Dă-mi să beau", implică un act de ordin etic prin care noi recunoaştem că noi avem nevoie unii de alţii pentru a trăi misiunea Bisericii în unitate şi diversitate. Unitate în diversitate au repetat romanii pontifi în ultima vreme. Uniformitatea nu este catolică nu este creştină. Unitatea catolică este diferită, dar este una. Acelaşi care face diversitatea este acelaşi care face apoi unitatea, Duhul Sfânt, el face cele două lucruri unitate în diversitate. Unitatea nu este uniformitate, nu înseamnă a face obligatoriu totul împreună, nici a gândi în acelaşi mod nici a pierde identitatea. Unitatea în diversitate înseamnă a accepta cu bucurie diferitele daruri pe care Duhul Sfânt le dă fiecăruia. Întâlnirea cu Isus Cristos în aceste zile de rugăciune ar putea fi pentru noi o şansă de a descoperi în adâncul nostru o sete nebănuită de sinceritate, convertire la viaţă pe care numai el le poate oferi. Am putea să mai percepem mai acut misiunea de a deveni izvoare de "apă vie", pentru timpurile noastre, atât de însetate de viaţa veşnică. Sper ca această temă din acest an aleasă de comisia pentru ecumenism să deschidă noi orizonturi pentru unirea bisericilor".
Moderatorul simpozionului ecumenic a fost pr. conf. univ. dr. Damian Pătraşcu, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan care a dat imediat cuvântul pr. Ştefan Lupu, vicar episcopal pentru cultură şi profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, acesta transmiţând salutul PS Petru Gherghel şi al Institutului Teologic din Iaşi şi dând citire ultimei părţi din scrisoarea pastorală scrisă cu această ocazie de păstorul diecezei noastre: În drumul refacerii unităţii creştine:
"Drumul dialogului şi al rugăciunii continuă. Este singura cale de a dobândi harul de a face ca vocea comună a celor care cred să ajungă la Dumnezeul unităţii şi să se realizeze pe pământ rugăciunea lui Cristos, care nu încetează să se îndrepte spre Tatăl în numele tuturor celor care sunt ai săi: "Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,20-21). În Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie), exemplul celor mai mari lideri ai creştinismului, papa Francisc şi patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, constituie un adevărat model de preţuire, iubire, dialog şi rugăciune, pe care trebuie să-l urmăm şi să-l transformăm într-o îmbrăţişare frăţească pe drumul refacerii unităţii creştine. Lumea are nevoie de astfel de semne şi de astfel de modele. Lumea are nevoie de unitate şi de iubire pentru ca toţi să fim ca fraţii".
După acest moment a urmat: Proclamarea textului biblic In 4,1-42, de către fr. Iulian Robu. Interpretarea textului biblic i-a aparţinut pr. dr. M. Popovici, care a susţinut conferinţa cu tema: Întâlnirea lui Isus cu samariteana: perspectivă ortodoxă.
Conform Evangheliilor Isus a avut întâlnire cu mai multe femei însă dialogul cu femeia samariteană este cea mai explicită, completă, poate fi abordată din trei perspective: în primul rând dialogul comportă o exegeză istorico-critică în al doilea rând o exegeză mistică profundă, alegorică. Şi o exegeză din prisma lumii contemporane, pentru că Isus şi femeia samariteană realizează un dialog inter-cultural, religios între culturi, Biserici, comunităţi între oameni. Femeia are o anumită cultură religioasă de bază: "Ştim că va veni Mesia". Trebuie să fim atenţi la răspunsul lui Isus: "Eu sunt", cel care vorbesc cu tine. Acesta nu este o formulare predicativă simplă. Acest "Eu sunt", are o trimitere foarte profundă. Isus ori de câte ori a spus "Eu sunt", a evidenţiat autoritatea sa divină. Dumnezeu sparge tiparele de gândire care îi izolează pe oameni şi parcă ne invită şi pe noi astăzi să facem acelaşi lucru. Dialogul nu schimbă nu produce o schimbare în ceea ce eşti tu: etnic, religios, cultural dar te îmbogăţeşte. Isus primeşte iubirea samaritenilor iar samaritenii primesc adevărul care duce la mântuire. Dialogul acesta produce un schimb de daruri. Acest dialog îl propun ca pe un arhetip al dialogului care ar trebui să existe între culturi, religii şi care ar putea să schimbe destinul întregii umanităţi.
Conferinţa: Dacă tu ai cunoaşte darul lui Dumnezeu! a fost susţinută de sr. M. Bettega.
Uneori memoria devine un loc sacru. Istoria este şi bogăţie. Visez biserici care împreună să se lase copleşite de sete şi să aibă curajul să se oprească la fântâna memoriei credinţei noastre. Fântâna lui Iacob este un autentic templu în interiorul căruia este izvorul credinţei. Isus ştia acest lucru şi de aceea se opreşte acolo. Femeia avea un statut juridic inferior faţă de bărbat şi în plus această femeie era o samariteană. Cel care intervine este Isus: "Dă-mi să beau". Isus anulează distanţa. Femeia este apă, ulcior, leagăn. Femeia reflectează asupra credinţei sale. În drumul nostru spre ecumenism cunoaştem la fel ca samariteana rezistenţe. Femeia doreşte să ştie care este locul pentru a-l adora pe Dumnezeu şi care este modul just de a o face. Parcurgând acest itinerariu de credinţă cu Isus femeia a devenit ulcior al speranţei, fântână, mărturie. Din cele expuse reiese faptul că Bisericile trebuie să reflecte asupra tezaurului credinţei şi sunt chemate să devină fântână de unde credincioşii să scoată "apa vie".
Pr. asist. univ. Fabian Iacob a prezentat: Lansarea cărţii: Ecumenism. Răspunsuri la 101 întrebări, scrisă de Z. J. Kijas (decanul Facultăţii de Teologie Pontificală "Sf. Bonaventura-Seraphicum" şi consultor al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Roma). Cartea a fost tradusă în limba română de pr. dr. Damian Pătraşcu (Directorul centrului ecumenic de cercetare Pax et Unitas).
Părintele susţine că acest ghid de ecumenism al profesorului Z. J. Kijas, este original şi interesant, deoarece modalitatea întrebare-răspuns permite o înţelegere mai uşoară a cititorului obişnuit a unei teme deosebit de amplă şi complexă. Şi cum cunoaşterea reciprocă este baza oricărui început de dialog, volumul ne ajută să înţelegem cadrul istoric al mişcării ecumenice, să percepem principalele diferenţe dogmatice şi sacramentale dintre Biserici şi comunităţi ecleziale şi să ne facem o idee de stadiul actual al dialogului ecumenic, cu progresele şi dificultăţile sale. Lucrarea se prezintă ca un ghid de ecumenism complet şi actualizat, îmbinând armonios istoria cu problemele teologiei ecumenice actuale. Are opt capitole, iar întrebările din cadrul lor focalizează atenţia cititorului spre tema principală a fiecărui capitol: I. Începuturile şi evoluţia ecumenismului; II. Sacramentele în viaţa Bisericii şi în dialogul ecumenic; III. Bisericile care participă la dialogul ecumenic; IV. Instituţii cu caracter ecumenic; V. Starea actuală a dialogului; VI. Chestiuni teologice în dialogul ecumenic; VII. Chestiuni ecumenice deschise; VIII. Viitorul ecumenismului. Cartea este originală deoarece întrebările la care răspunde autorul, nu s-au născut la masa de studiu, ci sunt întrebări reale şi concrete, puse verbal sau în scris de către studenţii săi, de creştini simpli sau chiar de către persoane din afara Bisericii Catolice, preocupate de aceste tematici. Părintele vicar provincial Fabian Iacob, i-a felicitat şi a adus mulţumiri autorului Z. J. Kijas, traducătorului, pr. dr. Damian Pătraşcu, precum şi pr. Ştefan Lupu pentru redactarea şi tipărirea acestui ghid de ecumenism la Editura Sapientia din Iaşi.
În a doua parte a simpozionului ecumenic a urmat prezentarea unor mărturii de credinţă de trăire a ecumenismului ale doamnei R. Păduraru şi ale doamnei I. Şugaru.
Mărturii
Pr. Damian Pătraşcu: Vă rog înainte de toate să vă prezentaţi din ce Biserică faceţi parte? De ce aţi acceptat ca să veniţi şi să vă dezvăluiţi şi să daţi mărturie despre credinţa dumneavoastră?
D-na R. Păduraru: Pentru prima oară sunt la o manifestare de genul acesta. Sunt ortodoxă şi am acceptat să vin ca să fac un pas pentru rezolvarea, aplanarea multor conflicte care se întind pe toate laturile existenţei noastre, pe care le putem depăşi printr-un dialog inter-religios. Provin dintr-o familie în care mama era ortodoxă, tata catolic, dar acest lucru nu o constituit niciodată o piedică în modelarea mea şi a surorii mele. Mai târziu am aflat că trăiesc într-un ecumenism aplicat. Mi-am clădit toată viaţa pe nişte principii în care să nu fac diferenţa între oameni sau orientările lor religioase, oameni şi atât.
D-na I. Şugaru: Sunt romano-catolică practicantă. Am copilărit într-o comunitate de rit ortodox astfel că am mulţi prieteni ortodocşi. După ce m-am căsătorit am avut prilejul de a convieţui printre ortodocşi. Majoritatea zilelor vieţii mele le-am petrecut pe lângă mănăstirile ortodoxe să cunosc spiritualitatea ortodoxă. Sunt o persoană simplă care îi iubeşte pe toţi aşa cum sunt. Mă rog bunului Dumnezeu în fiecare dimineaţă să nu judec să nu critic şi să fiu tolerantă, îngăduitoare şi să îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt.
Pr. Damian Pătraşcu: Cum trăiţi în viaţa concretă, personală, familială şi socială relaţiile cu ceilalţi din alte confesiuni. Nu neapărat ortodocşi, avem aici în oraş armeni, evrei şi protestanţi. Cum aţi reuşit să împăcaţi în viaţa dumneavoastră exigenţele deschiderii faţă de ceilalţi? După cum am ascultat în textul evanghelic proclamat la începutul acestei întâlniri cum să bem din fântâna celuilalt şi în acelaşi timp să ne păstrăm identitatea?
D-na R. Păduraru: După tema dezbătută în acest simpozion am putut constata că samariteana a avut forţa de a depăşi barierele culturale, religioase şi de a le înlătura prin dialog. Copil fiind am fost călăuzită de părinţi prin care am cunoscut în primul rând frumuseţea lui Dumnezeu. Atât preotul ortodox cât şi cel catolic erau bineveniţi în casa noastră şi chiar aşteptaţi. L-am iubit pe Dumnezeu prin intermediul părinţilor mei. Acesta a fost modelul de educaţie primară. Apoi au venit prietenii, cărţile, mass-media, lumea din jur care mi-au deschis noi orizonturi fără însă a anula vechiul sistem, convingerile religioase anterioare. Nu cred că oamenii pot rămâne distanţi indiferent de criteriile etnice, religioase atâta timp cât se iubesc. Nu poţi decât asemenea lui Isus decât să rupi barierele şi să iubeşti mai departe. La fel mi-am educat şi copii şi ei sunt plecaţi în lume. Cel mai mic s-a căsătorit cu o fată din Taiwan, ea a devenit creştină. Nu am încercat niciodată să îi influenţez calea pe care să o urmeze l-am lăsat pe el. El mi-a spus: "M-am născut creştin şi aşa am să mor!", şi aceasta m-a bucurat.
Pr. Damian Pătraşcu: Locuind lângă o biserică catolică, al cărui părinte paroh e aici, ce simţiţi atunci când trag clopotele?
D-na R. Păduraru: Este foarte frumos atunci când mă uit pe fereastra casei mele să văd crucea, şi nu doar atât! Să aud clopotele bisericii ortodoxe "Constantin şi Elena" şi cele ale bisericii catolice! Atât de mult îmi place parcă există un dialog între ele şi nu există graniţă se aud amândouă în mod egal.
Pr. Damian Pătraşcu: Vă rog să ne spuneţi dacă în decursul vieţii, la locul de muncă şi având copii aţi reuşit să interacţionaţi cu cei ortodocşi şi cum aţi reuşit să faceţi acest lucru?
D-na I. Şugaru: La muncă la şcoală toţi erau ortodocşi. Nu am avut nici un fel de probleme. Mama mea era ortodoxă, dar s-a căsătorit la catolici, la rândul ei ea provenea dintr-un bunic al meu catolic şi o bunică ortodoxă. Ecumenismul l-am gustat din fragedă copilărie şi vreau să vă spun că am trăit atât sărbătorile catolice, cât şi cele ortodoxe. Fiica mea cea mai mare s-a căsătorit cu un preot ortodox. Mi-am spus că dacă vor ajunge la căsătorie, religia să nu constituie un element de discordie. Nu voiam să plece cu un gust amar pe noul ei drum, nu voiam să plece fără binecuvântarea noastră. Din toată inima i-am spus: «Tu ai ales, ştii ceea ce faci!». Am fost convinsă că în alegerea ei nu îl va abandona pe Isus. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta!
Pr. Damian Pătraşcu: Aţi putea să ne povestiţi o întâmplare veselă sau tristă cu privire la confesiunea dumneavoastră şi cea a altora? Întâlniri care vrând-nevrând, le-aţi avut în viaţă şi frecventând mănăstirile ortodoxe cu siguranţă o întâmplare din care am putea învăţa şi noi?
D-na R. Păduraru: Nu ştiu dacă este o întâmplare veselă sau tristă. Nu am avut nici o rezervă atâta timp cât am fost în străinătate să intru într-o biserică fie catolică sau ortodoxă să intru şi să mă rog. De exemplu în Olanda am intrat într-o Biserică şi am început să mă rog dintr-o dată am început să izbucnesc în lacrimi. Era apropierea mea de Dumnezeu!
D-na I. Şugaru: Am avut fericitul sau nefericitul moment cu mulţi ani în urmă pe când trăia părintele Cleopa să mă duc la dânsul şi să stăm de vorbă şi să îmi dea o binecuvântare. La sfârşit am zis să lăsăm un pomelnic. El a chemat atunci secretarul să treacă într-o agendă. Secretarul cam furios: «Nu, că sunt catolici!». Părintele Cleopa era, dacă l-aţi cunoscut, era un bunic blând, bun care împrăştia în jurul lui lumină. Pace efectiv pace! Şi îl ruga liniştit: «Te rog trece în agendă!». Călugărul nu (...) trânteşte agenda şi pleacă. În următorul moment a venit un alt călugăr care probabil a auzit totul şi a zis: «Lăsaţi că scriu eu!». Pe mine m-a marcat, eram tânără. M-a marcat bunătatea părintelui Cleopa şi atunci am realizat că stau în faţa unui om sfânt care exprima seninătate. Părintele spunea despre noi în circumstanţa aceasta nefastă: «Sunt fraţii noştri, prietenii noştri!». I-am mulţumit mult mai târziu lui Dumnezeu pentru un părinte Cleopa, Anton Demeter, Iustin Pârvu care cu siguranţă au contribuit la formarea mea spirituală.
Pr. Damian Pătraşcu: Suntem poporul lui Dumnezeu, împreună ne îndreptăm spre mântuire. Suntem persoane cu diferite formări intelectuale, religioase. Ne învăţăm unii pe alţii. De aceea vă invit să ne luăm o propunere fiecare dintre noi cu privire la ecumenism. Cum să trăim ca să fim uniţi şi trăind împreună să ne întărim identitatea şi să ne cunoaştem?
D-na R. Păduraru: Mai mult decât o sugestie! Aş dori ca unitatea religioasă să se bazeze pe promovarea valorilor umane, toleranţă şi respect. Mi-aş dori ca religia ca materie de predare în şcoli să cuprindă o trecere în revistă a tuturor cultelor şi dogmelor religioase. Doar aşa am putea clădi o lume mai bună, tolerantă unde să-l înţelegem pe cel de lângă noi. În ceea ce priveşte predarea religiei aceasta să se axeze şi pe latura ecumenică. Este o necesitate! Un mod de a învăţa să ne apropiem unii de alţii!
D-na I. Şugaru: Îl rog pe bunul Dumnezeu să îmi dea harul să îi accept pe ceilalţi aşa cum sunt. Să fiu tolerantă! Să nu ne mândrim că doar drumul nostru pe care mergem noi este cel care duce la mântuire. Sunt convinsă că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi în egală măsură. Diferenţa o face nivelul nostru de percepţie, modul de a ne manifesta iubirea faţă de Creator! Eu spun că dacă iubim, putem face totul!
Pe marginea prelegerilor ţinute şi a mărturiilor date, participanţii au continuat acest dialog. După care moderatorul, pr. conf. univ. dr. Damian Pătraşcu, a mulţumit tuturora pentru participare. Această zi de rugăciune, dezbatere teologică şi mărturie reflectă "setea", de unitate: "Ca toţi să fie una!" (cf. In 17,21) şi dorinţa: "Dă-mi să beau" (cf. In 4,7), din apa vieţii care este Cristos. Întâlnirile inter-religioase din cadrul acestui simpozion ecumenic au avut un rol profetic un nou mod de a prezenta Evanghelia şi de a citi semnele timpului. Astfel că din întâlnirea lui Isus cu samariteana suntem invitaţi să îl iubim pe celălalt pe credinciosul de altă religie, confesiune. Totodată să preţuim ascultarea comună a Cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură şi mărturisirea credinţei noastre comune pentru că "vine ceasul - şi acum este - când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr (cf. In 4,23).
Fr. Mihai Percă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16 ianuarie: Roman: Simpozionul ecumenic "Isus i-a spus: «Dă-mi să beau!» (In 4,7)"
