Luni, 19 martie 2012, în solemnitatea sfântului Iosif, soţul Preasfintei Fecioare Maria şi tatăl purtător de grijă a lui Isus, fraţii Provinciei Franciscane din România, s-au adunat în mare număr la Roman, din majoritatea comunităţilor, pentru a-i aduce laudă şi mulţumire lui Dumnezeu în sărbătoarea patronului Bisericii Universale şi al Provinciei şi totodată pentru a lua parte la lansarea oficială a cărţii Sfântul Francisc de Assisi şi franciscanii din România - Provincia Franciscană Conventuală "Sf. Iosif" scrisă de pr. prof. conf. dr. Antonel-Aurel Ilieş.
Sfântul Iosif - pe care fericitul papă Ioan Paul II îl prezintă în enciclica Redemptor custos ca model de om credincios şi drept, soţ fidel şi tată iubitor, muncitor cinstit ce-şi practică meseria pătruns de conştiinţa sfinţirii vieţii zilnice şi a păstrării în inimă şi în casă a unui climat prielnic vieţii interioare - a devenit în ultimele decenii unul dintre sfinţii cei mai îndrăgiţi şi cinstiţi în Biserică, datorită apropierii sale de Isus şi de Maria, dar şi a virtuţilor, atât de actuale, care i-au caracterizat viaţa.
În ziua în care întreaga Biserică Catolică îi cinsteşte memoria, fraţii Provinciei Franciscane s-au adunat la Roman, pentru a se uni în comuniunea rugăciunii şi în bucuria fraternităţii. Anul acesta întâlnirea a dobândit un caracter particular datorită evenimentului prezentării unei "istorii oficiale a Provinciei", care a precedat celebrarea Sfintei Liturghii. Momentul a avut loc în amfiteatrul Institutului Teologic Franciscan, începând cu ora 9.30 şi a fost moderat de rectorul institutului pr. Damian Pătraşcu. Au luat cuvântul ministrul provincial fr. Emilian Cătălin, recenzorul volumului pr. dr. Sebastian Diacu, decanul Facultăţii de Teologie Pastorală din cadrul institutului, şi fr. Antonel-Aurel Ilieş, autorul volumului.
Fr. Damian Pătraşcu a salutat, în deschiderea întâlnirii, pe cei prezenţi şi a subliniat importanţa evenimentului, atât de mult aşteptat. Fr. Sebastian Diacu a făcut o prezentare detaliată a cărţii, punctând principalele capitole şi teme dezvoltate (vezi anexa). Ministrul provincial fr. Emilian Cătălin a ţinut să îşi exprime bucuria pentru înfăptuirea acestei lucrări de cercetare şi să-i mulţumească autorului pentru munca de documentare şi cercetare pe care a întreprins-o, timp de mai multă vreme, şi să-l felicite pentru realizarea proiectului la care s-a angajat. Autorul, fr. Antonel-Aurel Ilieş şi-a exprimat emoţiile şi bucuria pentru ajungerea la acest moment în care a putut să prezinte forma finală a realizării unui proiect la care - spunea el - "a visat de mult timp". A mulţumit ordinului, provinciei şi fraţilor care l-au susţinut în timpul cercetării, nutrind speranţa ca această carte să poată fi de folos tuturor celor interesaţi de franciscanii din România şi de istoria lor trecută şi recentă.
Sărbătoarea a continuat cu celebrarea sfintei Liturghii în capela institutului.
După sfânta Liturghie toţi cei prezenţi s-au putut bucura de un moment de împărtăşire şi fraternitate în timpul mesei de prânz oferită de conventul "Sf. Francisc" din Roman.
Fr. Virgil Blaj
* * *
Anexa
În continuare, redăm conţinutul prezentării făcute de pr. lect. univ. dr. Sebastian Diacu, cu ocazia lansării lucrării.
Facultatea de Teologie Pastorală, a Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, are fericita onoare de a vă prezenta azi, 19 martie 2012, publicaţia pr. conf. dr. Antonel-Aurel Ilieş, intitulată: Sfântul Francisc de Assisi şi franciscanii din România. Provincia franciscană conventuală "Sf. Iosif", apărută la Editura "Serafica", Roman, 2012, având 502 pagini.
Lucrarea pr. conf. dr. Antonel-Aurel Ilieş se deschide prin cuvântul din Prefaţă unde pr. provincial Emilian Cătălin, apreciind timpurile de pace, pe care le trăim, prin harul lui Dumnezeu, ne invită, să-i fim recunoscători Domnului pentru toate, asemenea sfântului Părinte Francisc, şi insistă în linii mari asupra cunoaşterii identităţii istorice şi istoriografice, utile de altfel înţelegerii studiului colegului nostru care surprinde principalele momente ale dezvoltării Misiunii şi Provinciei Franciscane din România, definind-o cartea noastră de istorie.
Pr. dr. Aurel Ilieş, autorul acestui studiu, Sfântul Francisc de Assisi şi franciscanii din România. Provincia franciscană conventuală "Sf. Iosif", ne invită dintru început să reflectăm asupra motivaţiilor care l-au îndemnat la această cercetare istorică, rezumate de el însuşi în dorinţa de a mulţumi şi de a cunoaşte.
a) Mulţumire pe care autorul o îndreaptă cu emoţie spre misionarii franciscani şi dominicani din primele veacuri misionare medievale (sec. XIII) şi spre franciscanii secolului XX, care au contribuit la formarea unei Biserici locale, apreciindu-le trăinicia şi maturitatea credinţei manifestate în anii terorii comuniste.
b) Cât priveşte cunoaşterea, autorul ne prezintă o serie de studii principale şi ne invită să contemplăm sumar demersurile ştiinţifice efectuate în acest sens, precum: preocupările istorice legate de această temă, studiul său prin diferite arhive, răspunsurile care l-au îmbucurat sau întristat, lăsându-ne astfel posibilitatea să le descoperim singuri parcurgând paginile acestui studiu, ale căror subiecte, după cum le numeşte autorul, sunt foarte multe, motiv pentru care îşi exprimă speranţa ca acestea să constituie un îndemn spre o aprofundare ulterioară.
Lucrarea pr. dr. Aurel Ilieş este structurată în 15 capitole, însoţite de o sumedenie de note explicative, în subsolul paginii, note şi indicii care ne introduc astfel:
1. În primul capitol (pag. 15-33 = 18 pag.), unde, autorul, trasând o sinteză punctuală şi liniară cronologic şi statistic, ne invită să înţelegem ori să ne reamintim pe scurt cine au fost Sf. Francisc de Assisi şi franciscanii de-a lungul vremii, evenimentele majore interne sau externe cu care s-au confruntat, atât de utile în totalitatea lor sumară aprofundării fireşti a întregului discurs aflat în plină desfăşurare.
2. În următoarele 35 de pagini ale capitolului al II-lea (pag. 35-70), intitulat Misiunile franciscane pe meleagurile româneşti de la începuturi şi până la 1895, autorul ne introduce tot mai adânc în istoria acestora, etapizat pe secole, plecând de la:
- Primele misiuni franciscane pe pământ românesc - unde autorul ne face o scurtă trecere în revistă asupra principalelor elemente cronologice existente în documentele unor autorităţi bisericeşti ori politice de seamă ale timpului. Apoi de la:
- Franciscanii pe meleagurile româneşti în secolul XIV - şi
- Franciscanii în Principatele româneşti în secolele XV-XVI - pentru a ne ajuta să înţelegem cum s-au desfăşurat lucrurile şi cum s-a ajuns la:
- Misiunea franciscană conventuală în România sub conducerea Congregaţiei De Propaganda Fide până la 1895, pe care autorul, folosindu-se de studiul pr. franciscan dr. Bonaventura Morariu (+1967) o împarte în 3 perioade, corespunzătoare formei de organizare a acesteia:
a. Prefecţii apostolici rezidenţi la Constantinopol (1629-1650) - primul dintre ei fiind pr. Guglielmo Foca da Perugia, numit la 30 ianuarie 1629, iar al 10-lea Giovanni Francesco Circhi, care deschide seria următorilor
b. 11 Prefecţi apostolici cu reşedinţa în Misiune (1650-1700) = 21
c. fiind urmaşi ai altor 25 de Prefecţi apostolici din Moldova (1700-1808) = 46
- Episcopii şi prefecţii apostolici ai Misiunii Fraţilor Minori Conventuali din Moldova (1808-1884), cu sediul la Bacău.
- Activitatea literară a franciscanilor până la 1895 - plecând de a Micul Catechism (ed. 1597, traducere din Sf. Robert Bellarmino) şi multe publicaţii începând din 1677 vizând cu precădere Catechismele creştineşti sau alte scrieri doctrinale utile zidirii sufleteşti a misionarilor şi a credincioşilor.
3. Capitolul III dedicat Înfiinţării Provinciei Sf. Iosif şi proto-conventelor sale până la 1948 (71-105 = 34 pag.) - autorul, plecând de la un rezumat al principalelor evenimente premergătoare, citând insistent studiile pr. dr. P. Tocănel şi Bonaventura Morariu, ne ilustrează strădaniile şi eforturile misionarilor italieni în vederea consolidării statutului juridic al viitoarei Provincii franciscane din Moldova. Tot în acest capitol pot fi întâlnite diferite copii ale unor documente bisericeşti oficiale în acest sens, editate în limba latină, şi traducerea succesivă a acestora, cu interpretările necesare în sprijinul cititorului. Capitolul se încheie cu un istoric al fiecărui proto-convent şi o listă a preoţilor franciscani care au activat aici până la suprimarea comunistă din 1948, unde autorul evidenţiază cu insistenţă dăruirea pastorală a fraţilor franciscani.
4. în Capitolul IV (107-138 = 31 pag.), dedicat Conventelor franciscane greco-catolice din Transilvania şi Bucureşti, activitate iniţiată epistolar în 1927 şi definitivată în 1929, prin înfiinţarea primului convent franciscan greco-catolic la Drăgeşti (jud. Bihor), căruia i-au urmat şi altele; istoria lor este redată cu mult patos de autor în paginile amintite. Misiunea greco-catolică din Bucureşti, deschisă în 1937, nu a fost nicidecum simplă datorită dificultăţilor morale şi materiale din zonă, dar acestea nu au constituit un impediment în calea continuităţii pastorale.
5. în Capitolul V (139-177 = 38 pag.) dedicat Seminariilor provinciei franciscane conventuale "Sf. Iosif" din România până la 1948 - autorul ne prezintă istoricul seminarului şi gimnaziului franciscan de la Hălăuceşti, noviciatul franciscan de la Săbăoani, seminarul filozofico-teologic "Sf. Bonaventura" de la Luizi-Călugăra căruia, autorul, din motive evidente, îi rezervă o atenţie deosebită ilustrând cu vădită emoţie istoricul, listele studenţilor şi, ca element de întărire a spuselor sale, tabelele cataloagelor, precum şi o scurtă prezentare a preoţilor franciscani profesori.
6. în Capitolul VI (179-188 = 9 pag.), autorul se opreşte asupra Fraţilor misionari "ad gentes", evocând prima prezenţă de acest gen în China (1926) şi Africa (1930, Zambia); în acest capitol întâlnim diferite elemente din revista franciscană Viaţa, despre viaţa misionară şi susţinerea de care se bucurau aceştia din partea confraţilor.
7. în Capitolul VII (189-213 = 24 pag.) dedicat Activităţilor literare şi publicistice de la înfiinţarea Provinciei şi până în 1948 - autorul, după o scurtă prezentare, ne invită să parcurgem admirând şi contemplând efortul şi dăruirea fraţilor franciscani din acele vremuri, fără a pierde din vedere mijloacele lor umane şi tehnologice specifice vremii şi începutului, în promovarea evanghelizării susţinute prin cuvinte şi condei. Tot aici autorul, pentru a înlătura orice superficialitate ori tratare fugitivă asupra subiectului, ne prezintă o întreagă înşiruire de titluri provocatoare, ilustrându-ne conştiinciozitatea apostolică şi misionară de evanghelizatori populari a înaintaşilor noştri ca o invitaţie la o reflexie de conştiinţă privind implicarea personală.
8. în Capitolul VIII (215-231 = 16 pag.), dedicat Operelor sociale şi educaţionale ale Provinciei Franciscane "Sf. Iosif" până în 1948 - autorul ne descrie:
a. interesul fraţilor franciscani de a interveni, în colaborare cu Surorile franciscane în favoarea orfanilor şi a săracilor afectaţi îndeosebi de primul război mondial, oferindu-le adăpost şi educaţie creştină şi chiar patriotică.
b. interesul pentru terţiarii catolici pe care fraţii franciscanii îi ajutau cu dăruire şi conştiinciozitate, în toate parohiile franciscane, pentru a duce o viaţă exemplară, orientată spre Cristos. Acţiunea lor era susţinută de diferitele publicaţii franciscane ale vremii: Viaţa, Curierul Terţiarilor franciscani şi Aurora franciscană.
c. interesul pentru promovarea mişcărilor franciscane precum: Armata Maicii Domnului, a educaţiei tinerilor în Şcolile de dascăli de la Săbăoani, Hălăuceşti şi Luizi-Călugăra ori a Şcolii primare din Galaţi.
9. Capitolul IX (233-272 = 39 pag.), dedicat Capitolelor provinciale dintre anii 1895-1947 - de unde aflăm o serie de informaţii din diferite rapoarte despre situaţia şi funcţionarea Provinciei din acea perioadă. Ca informaţie, în 1947 Provincia erau: 55 de preoţi, 25 de studenţi, 48 de probanzi şi 16 fraţi de comunitate.
10. Capitolul X (273-319 = 46 pag.), dedicat istoriei Provinciei franciscane conventuale "Sf. Iosif" în timpul dictaturii comuniste (1948-1989), în care autorul vorbind despre Situaţia politică din România de după 1945 şi de cea religioasă din timpul dictaturii comuniste, ne prezintă o serie personalităţi marcante sau marcate de acele evenimente, care au creat diferite stări de tensiune între guvernul comunist şi episcopul Petru Pleşca şi nu numai, pe de o parte, şi ep. maghiar Marton Aron de Alba Iulia, ep. franciscan Ioan Duma, clerul franciscan şi diecezan şi credincioşii din parohiile lor pe de alta. Capitolul, destul de dens şi tensionat, descrie într-o manieră apăsătoare istoricul acestei perioade şi a efectelor sale, adesea întunecate şi dramatice cauzate de dezinformare şi neîncredere, agresivitate şi trădare, deconspirări şi răzbunare etc.
11. Capitolul XI (321-364 = 43 pag.), dedicat Renaşterii şi evoluţiei Provinciei "Sf. Iosif" între 1990-2012 - unde autorul:
a. ne invită să privim pe furiş începuturile firave de la Nisiporeşti, la care a fost martor ocular în anumite situaţii.
b. ne prezintă diferitele iniţiative de repunere în drept a Provinciei, capitolele provinciale şi miniştrii lor, diferite statistici, evocări ale primelor tinere generaţii franciscane şi contextelor lor şcolare şi spirituale, itinerariile pelerinajului naţional cu relicva sf. Anton de Padova.
c. un alt aspect pe care autorul îl menţionează este cel al alegerilor provinciale din anul 2000, când generaţia în vârstă a preoţilor franciscani, cu experienţa vieţii, peste care trecuse teroarea regimului comunist (Pr. Albert) a fost înlocuită de cea a fraţilor mai tineri râvnici pentru noul guvern religios, căreia Ministrul General, pr. Agostino Gardin îi atrăgea atenţia că: O bună verificare a trecutului este baza unei bune proiectări de viitor.
d. au loc mai multe evenimente pentru care recomandăm o aprofundare personală.
12. Capitolul XII (365-424 = 59 pag.), dedicat Proto-conventelor, conventelor noi şi comunităţilor Provinciei după 1990 - unde autorul ne face o trecere în revistă asupra tuturor indiciilor considerate demne de reţinut, îndeosebi asupra implicărilor pentru buna funcţionare şi gospodărire a acestora, precum şi a implicărilor pastorale comune sau individuale.
13. Capitolul XIII (425-448 = 23 pag.), dedicat Caselor de formare şi seminariilor Provinciei franciscane după 1990 - unde autorul porneşte de la condiţiile destul de precare de la Nisiporeşti în care pr. Petru Albert, pe atunci în vârstă de 72 de ani, s-a implicat în reoxigenarea Provinciei, primind la 2 mai 1990, 35 de tineri în casa şi curtea parohială, iar până în vară 60! Autorul descrie în continuare casele de formare de la Luizi-Călugăra, Prăjeşti, Roman cu Institutul şi Liceul, Huşi şi, în final, noul postulandat de la Roman, din Conventul Sf. Anton.
14. Capitolul XIV (449-470 = 21 pag.), dedicat Asistenţei spirituale, social-caritative şi al altor activităţi ale Prov. (1990-2012) - unde autorul ne invită să citim istoricul evenimentelor vizând Terţiarii franciscani, Armata Maicii Domnului, călugăriţele clarise, editura Serafica (1991, pr. Antal Gheorghe etc.), revista Mesagerul Sf. Anton (1993, pr. Petru Albert), fundaţia Pacea şi Caritasul antonian cu diferitele sale proiecte educative şi sociale, Grafica Antoniana, Green Time şi Ferma şi gospodăria anexă de la Roman (2000).
15. Capitolul XV (471-484 = 13 pag.), dedicat Capitulelor provinciale dintre 1990-2008 - autorul ne reaminteşte că s-au celebrat 6 capitole ordinare şi ne oferă o sinteză a principalelor hotărâri luate sau adoptate ori a unor simple iniţiative.
16. în Concluzie (485-487 = 3 pag.) - autorul, reamintind în linii mari, istoria anterioară secolului XIX şi făcând aluzie la cauzele tensiunilor dintre clerul diecezan şi cel franciscan - prezentate în acest studiu, evocă 3 consideraţii efective potrivit cărora:
a. deşi dieceza de Iaşi a primit peste jumătate din numărul parohiilor, filialelor şi implicit al credincioşilor administrate până atunci aproape exclusiv de franciscanii conventuali, începutul firav al Episcopiei de Iaşi (1884) a fost susţinut fără rezerve sau reţineri de către clerul franciscan, care la 1901 avea 27 de preoţi franciscani, iar dieceza avea doar 7 preoţi diecezani şi 6 iezuiţi, deşi avea în îngrijire 28 de parohii cu 188 de filiale - fiind susţinută în pastoraţie de clerul franciscan fără a-i prelua sau condiţiona pastoraţia.
b. conducerea şi administrarea diecezei de Iaşi nu a fost o filială a Provinciei franciscane, iar episcopii franciscani ai diecezei au lucrat inclusiv cu iezuiţi, fără a exclude şi ajutorul franciscanilor, acuzaţi mai apoi de dezinteres faţă de nevoile Bisericii locale de clerul diecezan informat astoric sau neştiinţific.
c. opiniile greşite ale clerului diecezan despre rolul franciscanilor în pastoraţia diecezei. Implicarea efectivă în pastoraţie prin reviste, publicaţii, şcoli şi seminarii a dovedit rolul vital al franciscanilor conventuali în afirmarea şi existenţa acestei dieceze a cărei istorie este strict legată de franciscanism.
17. În final, autorul, după ce îşi expune diferitele sale opinii referitoare la conţinutul acestui studiu, ne oferă posibilitatea adâncirii individuale a acestui material istoric util îmbogăţirii cunoaşterii istorice, material adresat cu precădere celor care se consideră şi sunt principalii moştenitori ai acestor comori spirituale.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 martie: Roman: Lansarea lucrării de istorie a Provinciei Franciscane
