Provincia franciscană conventuală "Sfântul Iosif" din România are anul acesta cel de-al XVI-lea capitol provincial de la înfiinţarea ei canonică în 1895. Capitolul provincial - care va avea loc la Conventul "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman (NT) - cuprinde şapte sesiuni şi se desfăşoară în două părţi: 18-24 iulie, respectiv 13-18 septembrie. La capitol participă 46 de fraţi, aleşi în prealabil ca delegaţi printr-un scrutin general efectuat cu trei luni înainte de capitol. Aceştia, în primele două sesiuni ale capitolului, analizează viaţa şi activitatea provinciei în ultimii patru ani, de-a lungul mai multor linii conductoare, cum ar fi: primatul lui Dumnezeu, viaţa de rugăciune şi identitatea franciscană; animarea vocaţională, formarea iniţială şi formarea permanentă; viaţa de fraternitate; apostolatul; exerciţiul autorităţii şi al ascultării, administrarea şi folosirea bunurilor, angajarea misionară ad gentes; diferite probleme ale provinciei. A treia sesiune a capitolului este destinată alegerii ministrului provincial de către toţi fraţii profeşi solemni ai provinciei. Astfel, cei 175 de fraţi cu drept de vot, se vor reuni la Roman în ziua de 21 iulie pentru a-şi manifesta opţiunile în privinţa aceluia pe care-l vor în frunte ca ministru al lor. După alegerea ministrului provincial, fraţii capitulari vor alege, în cea de-a patra sesiune, definitoriul sau consiliul provincial, adică şase fraţi care să-l ajute pe ministrul provincial în desfăşurarea oficiului său de conducere al provinciei. Prima parte a capitolului provincial se va încheia în ziua de 24 iulie, cu sfânta Liturghie solemnă în cadrul căreia, nouă fraţi franciscani vor face profesiunea lor definitivă şi solemnă înaintea pr. Joachim Anthony Giermek, ministrul general al ordinului, venit special, împreună cu vicarul său, pr. Fermino Giacometti, pentru a participa la capitol.
A doua parte a capitolului provincial se va desfăşura în toamnă, între 13-18 septembrie, având pe ordinea de zi mai multe obiective. Astfel, în cea de-a cincea sesiune, fraţii capitulari vor elabora un proiect provincial cvadrienal care va conţine liniile directoare de dezvoltare şi de activitate ale provinciei cu obiective precise de îndeplinit pentru următorii patru ani. În cea de-a şasea sesiune capitulară, vor fi aleşi toţi fraţii guardiani, adică superiorii locali din comunităţi, precum şi magiştrii seminariilor, adică fraţii din casele de formare (postulandat, noviciat, seminarul liceal şi institutul teologic). În sfârşit, ultima sesiune a capitolului provincial este destinată pomenirii tuturor fraţilor defuncţi, îndeosebi a acelora care au trecut la Domnul în ultimii patru ani.
În timp ce noi implorăm de la Domnul în aceste zile lumină şi înţelepciune pentru a face în toate voinţa sa sfântă, vă cerem tuturor ofranda voastră de mijlocire pentru noi, în spiritul acelei comuniuni mistice a trupului lui Cristos, care este Biserica.
* * *
Încă din timpul sfântului Francisc, fraţii franciscani obişnuiau să se adune periodic pentru a analiza viaţa lor de credinţă, pentru a se întări sufleteşte la lumina cuvântului lui Dumnezeu, pentru a-şi împărtăşi experienţele, pentru a se bucura în spirit de fraternitate de prezenţa fraţilor şi pentru a-şi alege miniştrii (de la minister = slujitor), adică fraţii chemaţi să fie în slujirea de superiori. Şi deoarece, cu această ocazie se obişnuia citirea unui "capitol" din regula franciscană, această întrunire a dobândit denumirea de "capitol". Capitolele fraţilor franciscani sunt de mai multe feluri. Astfel, capitolele celebrate lunar de către fiecare comunitate în parte, se numesc capitole conventuale. Provinciile ordinului răspândite în lume, o dată la patru ani celebrează capitolul provincial, iar întregul ordin o dată la şase ani celebrează capitolul general. La aceste capitole ordinare se mai adaugă şi capitolele extraordinare, adică întruniri convocate pentru luarea unor decizii care nu suferă amânare sau pentru aprofundarea unor valori ale spiritualităţii franciscane, cum ar fi capitole spirituale şi capitole fraterne. Capitolul sau adunarea generală a fraţilor este autoritatea supremă în ordinul franciscan.
Pr. Victor-Emilian Dumitrescu, OFMCONV.
