1895 - 26 iulie - 2020: 125 de ani de la înfiinţarea Provinciei Franciscane "Sfântul Iosif" din Moldova
"Vreau să te faci preot cu funiuţă!", aşa ne spunea cu vreo 40 de ani în urmă regretatul părinte Petru Albert când venea în satul natal, Pildeşti, şi ne întâlnea pe noi, ministranţii, în sacristie. Ce însemna "preot cu funiuţă", aşa cum era el - călugăr franciscan, urma să aflu câţiva ani mai târziu. Şi iată că astăzi privim spre acei "preoţi cu funiuţă" care au transmis credinţa în satul meu natal, Pildeşti, precum şi în multe alte comunităţi din Dieceza de Iaşi.
În această zi aniversară pentru Provincia Franciscană din Moldova este bine să ne amintim atât de evenimentele consemnate în urmă cu 125 de ani, dar şi de lunga şi intensa activitate a misionarilor franciscani pe teritoriul actualei Dieceze Catolice de Iaşi. Documentele istorice ne transmit că încă din 11 iunie 1239, într-o bulă papală a Papei Grigore al IX-lea, se pomenesc mai multe popoare şi teritorii la care sunt trimişi franciscanii pentru misiuni, printre care şi cumanii, care erau aşezaţi în sudul actualei Dieceze de Iaşi. Din timpul cumanilor a rămas un manuscris celebru intitulat "Codex cumanicus", conţinând 82 de file, terminat la 11 iulie 1303 şi găsit la franciscanii din Crimeea. Misionarii franciscani au avut un rol important în cadrul Episcopiilor Catolice de Siret (1371-1434), Baia (1418-1525) şi Bacău (1608-1818). Mănăstirea cea mai veche a franciscanilor este cea din Siret, unde în 1340 au fost înmormântaţi "doi martiri printre tătari: Blasiu şi Marcu", iar cea de la Bacău este atestată în anul 1535. După înfiinţarea Congregaţiei "De Propaganda Fide" (1622), din anul 1623, misionarii franciscani din Moldova au fost organizaţi în "Misiunea Fraţilor Minori Conventuali din Moldova şi Valahia".
Episcopii, vizitatorii apostolici, preoţii şi fraţii franciscani s-au ataşat mult de catolicii din Moldova, fiindu-le alături atât în perioadele de înflorire a vieţii religioase cât şi în perioadele de persecuţii, războaie şi epidemii. Astfel, ei au coordonat activitatea pastorală din Moldova atât în timpul Episcopiei de Bacău (1608-1818), cât şi în timpul Vicariatului Apostolic al Moldovei, cu sediul la Iaşi (1818-1884). Amintesc aici activitatea episcopilor şi preoţilor franciscani: Ioan Paroni (1818-1825), Bonaventura Zabberoni (1825-1826), Iosif Gualtieri (1826-1827), Inocenţiu Panfili (1827-1831), Carol Magni (1832-1835), Petru-Rafael Arduini (1838-1843), Paul Sardi (1843-1848), Anton de Stefano (1849-1859), Iosif Tomassi (1859-1864), Iosif Salandari (1864-1873), Anton Graselli (1874), Ludovic Marangoni (1874-1877), Fidelis Dehm (1878-1880) şi Nicolae Iosif Camilli (1881-1884).
La 10 august 1883, episcopul Camilli a prezentat Congregaţiei "De Propaganda Fide" proiectul de reformă privind o mai bună pastoraţie în "Missio Moldavica". Principalele linii pe care le-a trasat episcopul au fost: transformarea Vicariatului Apostolic în episcopie, trimiterea de noi tineri misionari în Moldova, deschiderea unui seminar, aprobarea unui fond pentru misionarii bătrâni şi bolnavi etc. Peste aproape un an, la 27 iunie 1884, prin scrisoarea "Quae in christiani nominis incrementum", Papa Leon al XIII-lea a hotărât încetarea Vicariatului Apostolic al Moldovei, care fiinţa din 1818, şi decreta înfiinţarea Episcopiei Catolice de Iaşi. Episcop a fost numit Nicolae Iosif Camilli, fost vizitator apostolic între 1881 şi 1884, numit episcop de Mosynopolis la 16 septembrie 1881, iar la 27 iunie 1884 episcop titular de Iaşi. Misiunea principală pe care a primit-o de la Papa Leon al XIII-lea a fost aceea de a ridica un cler indigen pentru pastoraţia catolicilor din Dieceza de Iaşi, ceea ce impunea deschiderea unui seminar diecezan, ceea ce s-a concretizat la 29 septembrie 1886. În urma unor neînţelegeri cu clerul franciscan, la 10 mai 1894, episcopul Camilli a demisionat de la conducerea Diecezei de Iaşi, dar înainte de a părăsi Moldova a ţinut foarte mult ca primii elevi ai seminarului pe care l-a fondat să fie hirotoniţi subdiaconi. Acest eveniment a avut loc la 20 noiembrie 1894, fiind hirotoniţi nouă subdiaconi, urmând ca episcopul Camilli să revină la conducerea Diecezei de Iaşi în ziua de 16 decembrie 1904.
După interimatul asigurat de administratorul apostolic Caietan Liverotti, la 8 ianuarie 1895 a fost numit ca episcop titular de Iaşi preotul franciscan Dominic Jaquet. A fost consacrat la Roma în ziua de 10 martie acelaşi an, dar înainte de acest eveniment, în ziua de 25 ianuarie, a fost primit cu mare bucurie de clerul şi credincioşii Diecezei de Iaşi. După consacrarea episcopală, a trimis o scrisoare pastorală clerului şi credincioşilor săi, asigurându-i că se va strădui să înveţe limba şi obiceiurile moldave. Revenind în Moldova, şi-a ales drept colaboratori pe preotul Daniel Pietrobono, căruia i-a încredinţat misiunea de vicar general, şi pe părintele Iosif Malinowski, pe care l-a numit secretar.
Printre obiectivele principale ale activităţii sale pastorale a fost şi reglementarea Provinciei Ordinului Franciscan. Arhivele conservă o largă corespondenţă pe care episcopul Jaquet a avut-o cu Sfântul Scaun, cu prefectul Congregaţiei "De Propaganda Fide" şi cu superiorii Ordinului Franciscan. Menţionez câteva rânduri dintr-o scrisoare redactată la 3 iulie 1895 şi trimisă cardinalului prefect al Congregaţiei "De Propaganda Fide": "Am asistat ieri, 2 iulie, la o adunare plenară a părinţilor conventuali din Moldova, reuniţi la Bacău, la înştiinţarea preacucernicului lor părinte general, pentru a discuta chestiunile lor prezente. Am avut bucuria de a constata la această reuniune o supunere completă faţă de dispoziţiile date de către Sfântul Scaun. Toţi părinţii, fără excepţie, acceptă cu umilinţă şi bucurie condiţia creată prin înfiinţarea Seminarului diecezan pentru formarea clerului secular indigen. Ei doresc să vadă clarificată situaţia lor prin autoritatea Sfântului Scaun. Ca urmare, îşi permit libertatea de a cere, prin documentele pe care am onoarea a le transmite Eminenţei voastre, ca Misiunea din Moldova să fie transformată, de astăzi înainte, în provincie franciscană canonic instituită. Ca episcop, salut cu bucurie această schimbare. Aşa cum am avut onoarea să scriu Eminenţei voastre, în raportul meu din 5/17 mai, clerul franciscan al Moldovei este actualmente ireproşabil. Dar această stare îmbucurătoare se va menţine, desigur, mai bine, dacă în viitor călugării supuşi ordinelor preacucernicului părinte general şi reprezentantului său, preacucernicul provincial al Moldovei, vor reintra în legile şi în condiţiile vieţii franciscane monahale. Părinţii conventuali cer, în rândul al doilea, ca Sfântul Scaun să le acorde anumite parohii in perpetuum, ca să înfiinţeze, încetul cu încetul, mici reşedinţe sau convente, de unde vor putea aduce servicii clerului diecezan. Îmi permit să subliniez această cerere. 1) Ea este corolarul cererii precedente. Ar fi imposibil pentru părinţii conventuali să găsească resursele necesare pentru a clădi case călugăreşti, în acest teritoriu de misiune, unde catolicii nu sunt decât nişte sărmani agricultori. Dacă aceşti părinţi n-ar putea obţine parohii în care să-şi fixeze reşedinţe, ar trebui să părăsească Moldova. 2) Această concesie va avea rezultate fericite. Aşa cum Sfântul Scaun procedează peste tot, viaţa creştină nu poate nici să se dezvolte, nici chiar să se menţină într-o ţară fără o îmbinare armonioasă dintre clerul diecezan şi cel monahal. Pe lângă exemplul virtuţilor, aceasta oferă clerului diecezan ajutor prin predicatori şi confesori, ba chiar loc de refugiu pentru exerciţii spirituale. Doresc din toată inima aceste mari avantaje pentru Dieceza de Iaşi. 3) Cât priveşte starea prezentă a diecezei, determinarea acestor parohii-convente va întări pacea care domneşte deja în cler, delimitând cu precizie dreptul fiecăruia şi trasând tuturor programul pentru viitor".
În acea întâlnire, preoţii franciscani au solicitat Sfântului Scaun să le acorde 10 parohii, "in perpetuum", pentru convente sau reşedinţe. Episcopul Jaquet întreba: "Această cifră nu este oare exagerată? În starea actuală a Misiunii, care numără doar 26 de parohii, acest număr ar fi excesiv, şi eu, personal, nu l-aş satisface, dacă situaţia prezentă ar fi definitivă. Dar ea nu este decât un început. Cele 26 de parohii ale diecezei, care au în prezent aproximativ 120 de biserici, fie parohiale, fie filiale, fie capele, în 198 de localităţi în care se află un număr însemnat de catolici. Numai 30 de preoţi deservesc aceste locuri atât de îndepărtate unele de altele. E de la sine înţeles că majoritatea credincioşilor nu văd preotul decât la două săptămâni sau chiar la o lună. Sunt şi localităţi în care preotul nu poate merge decât o dată sau de două ori pe an. În aceste condiţii, practica regulată a vieţii catolice şi, ceea ce este mai îngrijorător, instruirea religioasă sunt imposibile. Starea normală a diecezei ar cere ca numărul parohiilor să se ridice la o sută. În plus, vor fi necesari preoţi zeloşi pentru organizarea şi dirijarea mai multor opere care ar trebui înfiinţate! Fără îndoială, acestea aparţin viitorului. Însă, în acest moment, Sfântul Scaun să pună bazele. Înţelepciunea sa, verificată în timp şi împrejurări, va înţelege pentru ce eu sunt de acord cu doleanţa părinţilor conventuali".
În finalul unei relatării din 21 iunie 1895, episcopul de Iaşi scria: "Îmi permit să-mi mai exprim o ultimă părere. Pentru părinţii conventuali, ca şi pentru clerul diecezan, Moldova trebuie să caute a trăi prin ea însăşi. Ea trebuie să formeze şi un cler monahal indigen, care ar fi format prin înfiinţarea unui seminar franciscan. Îi urez să aibă resursele necesare. Stabilirea reşedinţelor i-ar furniza aceste resurse".
Ca o concluzie la toate cererile episcopului Dominic Jaquet şi ale clerului franciscan din Moldova, printr-un decret al Congregaţiei "De Propaganda Fide", din 26 IULIE 1895, Papa Leon al XIII-lea transformă Misiunea Fraţilor Minori Conventuali din Moldova în provincie regulară, cu dreptul de a-şi întemeia instituţiile prescrise de constituţiile ordinului, pentru formarea unui cler indigen franciscan. Decretul de înfiinţare a Provinciei Franciscane "Sfântul Iosif" din Moldova este structurat în şapte puncte, la cel de-al doilea fiind enumerate cele 10 parohii încredinţate clerului franciscan. Acestea erau: Adjudeni, Bacău, Călugăra, Faraoani, Galaţi, Hălăuceşti, Huşi, Prăjeşti, Săbăoani şi Târgu Trotuş.
În continuare, prezint câteva paragrafe din Decretul de înfiinţare a provinciei, din 26 iulie 1895:
"În sus-numita Misiune a Moldovei, încredinţată până acum Ordinului Franciscan Conventual să se înfiinţeze o provincie regulară a aceluiaşi ordin cu titlul "Sfântul Iosif, soţul Preasfintei Fecioare Maria". Provincia să aibă noviciat propriu şi toate cele cerute de drept: în plus, să se împartă în custodii, aşa cum prevăd Constituţiunile ordinului, şi anume: Custodia de Bacău, de Galaţi, de Săbăoani şi Trotuş, după cele patru regiuni ale Moldovei.
Sus-numitei provincii să i se dea numai zece case de misiune, împreună cu respectivele case filiale, urmând ca fiecare dintre cele zece să fie transformate în conventuri care se află în următoarele localităţi, şi anume: Săbăoani, Adjudeni, Hălăuceşti, Galaţi, Huşi, Prăjeşti, Bacău, Faraoani, Luizi-Călugăra, Trotuş.
Fiecare dintre cele zece case sus-menţionate, dar conventuri ale aceleaşi provincii să exercite păstorirea sufletelor, ca şi până acum prin confraţii săi conform constituţiilor pontificale şi în consecinţă să beneficieze de veniturile terenurilor parohiale, care totuşi nu sunt cedate provinciei regulare ca proprietate, ci numai spre folosinţă fraţilor ce se află acolo şi conform Constituţiei "Romanos pontifices".
Ca sus-numita provincie regulară să poată celebra capitole şi adunări provinciale, spre a-şi alege superiorii lor proprii, după legile ordinului. Ca pe superiorii locali sau guardiani să-i poată pune şi "păstori de suflete", deşi în mod obişnuit li se interzice exercitarea acestor două funcţii simultan (până când se va ajunge la o organizare perfectă). Ca ea să poată confirma în aceeaşi funcţie pe superiori, pe fiecare aparte printr-o nouă alegere, cu toată opreliştea Constituţiunilor Ordinului".
Prin urmare, se putea convoca un capitol provincial extraordinar, în cadrul căruia toţi misionarii care îndeplineau criteriile cerute aveau voce activă şi pasivă, conform Constituţiunilor urbane, pentru a putea fi aleşi în diferite oficii ale provinciei. Dar s-a găsit de cuviinţă, pentru prima dată în istorie, să-i fie rezervată definitoriului general atât alegerea provincialului, cât şi aplicarea Constituţiunilor în ceea ce priveşte administrarea bunurilor temporale. În definitoriul general din 15 august 1895, părintele Daniel Pietrobono a fost ales provincial, iar părintele Iosif Corradini, secretar al provinciei. Alegerea custozilor şi a membrilor definitoriului şi a superiorilor locali a fost amânată pentru toamna aceluiaşi an. Nu cunoaştem motivele pentru care părintele Daniel Pietrobono a voit să renunţe la provincialat, propunându-l pe părintele Caneve. Acelaşi lucru voia să-l facă şi secretarul său, Corradini; însă definitoriul general din 17 decembrie 1895, mulţumindu-i Mons. Dominic Jaquet pentru tot ceea ce a făcut în favoarea Provinciei din România, nu le-a acceptat demisiile, confirmându-i în oficiile lor, după care au ales primii custozi: părintele Petru Neumann pentru Custodia de Bacău, părintele Bonaventura Leja pentru Custodia de Galaţi, părintele Ioan Battista Occhipinti pentru Custodia de Săbăoani şi părintele Anton Callus pentru Custodia de Trotuş. Cei dintâi membri ai definitoriului au fost Iosif Malinowski pentru Custodia de Galaţi şi părintele Mihai Parlati pentru Custodia de Trotuş, lăsând la dispoziţia ministrului provincial ca împreună cu definitoriul să-şi aleagă asistenţi pentru celelalte custodii; primii superiori locali aleşi de definitoriul general au fost: părintele Paul Mosel, guardian la Bacău, părintele Dominic Migliorati la Faraoani, Rafael Migliorini la Luizi-Călugăra, Anton Caneve la Prăjeşti, Francisc Orlandi la Galaţi, Caietan Liverotti la Săbăoani, Iosif Giorgini la Adjudeni şi Dominic della Posta la Trotuş, lăsând la dispoziţia ministrului provincial să aleagă superiorii locali la Huşi şi Hălăuceşti.
În ceea ce priveşte administrarea bunurilor temporare, au fost fixate următoarele trei principii: a) fiecare convent trebuia să aibă câte un registru separat pentru înregistrarea veniturilor şi a cheltuielilor; b) ministrul provincial să păstreze economiile provinciei, pentru înfiinţarea şcolilor la sate, pentru misionarii infirmi şi, mai ales, pentru formarea clericilor indigeni, aplicând norme care în trecut au fost discutate şi aprobate de fraţi, c) în sfârşit, fiecare frate trebuia să facă exproprierea pe care o reînnoia în fiecare an.
După înfiinţarea Provinciei Franciscane, unul dintre lucrurile cele mai urgente pe care episcopul Jaquet trebuia să le rezolve era să-i asigure viitorul prin formarea clerului indigen şi construirea seminarului în provincie. Obţinând aprobarea Papei Leon al XIII-lea, în vara anului 1897, pr. Daniel Pietrobono, superiorul provincial, a înfiinţat Seminarul Franciscan la Hălăuceşti.
Aşadar, în urma decretul din 26 iulie 1895, clerului diecezan îi erau rezervate 16 parohii cu aproape 132 de biserici filiale şi 36.000 de credincioşi. Distribuirea parohiilor a fost făcută în mod echitabil, dându-se atât clerului franciscan, cât şi clerului diecezan parohii centrale, dar amestecate între ele, cu scopul ca preoţii diecezani să poată primi ajutor de la fraţi pentru spovezi, misiuni populare, predici şi alte forme de apostolat.
Pentru cei interesaţi, voi prezenta situaţia care s-a creat în urmă cu 125 de ani:
Clerului diecezan îi reveneau următoarele parohii: 1) Iaşi cu trei filiale (Fălticeni, Tg. Frumos şi Paşcani); 2) Horleşti cu 12 filiale (Cotnari, Hârlău, Moara-Prefectului, Isopeşti, Praguri, Berlineşti, Slobozia, Miroslava, Voineşti, Dumeşti, Podu Iloaei şi Deleni); 3) Butea cu şase filiale (Fărcăşeni, Caracaşi, Şcheia, Miclăuşeni, Cuza-Vodă şi Kogălniceanu); 4) Răchiteni cu o filială (Sturza-Răchiteni); 5) Tămăşeni cu trei filiale (Piscul Rus, Sagna, şi Roman); 6) Gherăeşti cu trei filiale (Teţcani, Iugani, şi Barticeşti); 7) Oţeleni cu şapte filiale (Petreşti, Boghicea, Buhonca, Boara, Bălumăreşti, Neştiuta şi Vescia); 8) Bârgăuani cu 11 filiale (Talpa, Tupilaţi, David, Văleni, Valea Albă, Belceşti, Arămoia, Breaza, Satul-Nou, Bozieni, şi Târgu Neamţ); 9) Cleja cu 10 filiale (Răcăciuni, Somuşca, Capota, Sascut, Satu-Nou, Gropile, Curmătura, Tămăşeni, Orbeni, şi Berindeşti); 10) Văleni cu 17 filiale (Joseni, Horgeşti, Găiceana, Vladnic, Petriş, Tamaş, Racova, Pănceşti, Răcătău, Parincea, Recea, Oteşti, Galeri, Furnicari, Varniţa, Ungureni, şi Galbeni); 11) Valea Seacă cu cinci filiale (Trunchi, Lărguţa, Floreşti, Buchila şi Galbeni); 12) Grozeşti cu 13 filiale (Satu Nou, Pârgăreşti, Valea Seacă, Pralea, Bahna, Bucium, Sitaş, Huta, Hârja, Borzeşti, Caşin, Giaavreni, şi Gutinaş); 13) Dărmăneşti cu 35 de filiale (Dofteana, Bogata, Comăneşti, Moineşti, Berzunţi, Ciugheş, Păcurari, Păgubeni, Agăş, Plopu, Poiana, Larga, Brusturoasa, Cutiniş, Buruieniş, Surda, Preluţi, Sâmburu, Sulta, Goioasa, Palanca, Cotumba, Moreni, Gloduri, Poduri, Vermeşti, Tazlău, Văsieşti, Gârlele, Chiliile, Lucăceşti, Leodineşti, Vălareni şi Seşuri); 14) Pustiana cu 22 de filiale (Frumoasa, Bosoteni, Vidraşcu, Stufu, Bălăneasa, Râpaepei, Răchitiş, Pârgăreşti, Gura-Solonţ, Marea-Solonţ, Serbec, Strugari, Poiana, Ardeoani, Cetăţuia, Arasa, Turlian, Valearea, Teţcani, Presaca, Scorţeni şi Băhăneşti); 15) Focşani cu opt filiale (Ploscuţeni, Vizantea, Domeşti, Adjud, Tecuci, Bârlad, Putna şi Câmpurile); 16) Botoşani cu cinci filiale (Hudeşti, Suliţa, Mihăileni, Dorohoi, şi Hârlău).
Parohiile încredinţate Provinciei Franciscane erau: 1) Săbăoani cu două filiale (Pildeşti şi Corhana); 2) Adjudeni cu două filiale (Rotunda şi Buruieneşti); 3) Hălăuceşti cu şase filiale (Nisiporeşti, Mirceşti, Luncaşi, Mogoşeşti, Cozmeşti şi Muncel); 4) Galaţi fără filiale; 5) Huşi cu două filiale (Răducăneni şi Poiana Cârnului); 6) Prăjeşti cu 11 filiale (Bogdăneşti, Traian, Zăpodia, Satu-Nou, Buhoci, Poiana-Iraşcu, Ruşii-Vlădicăi, Roşiori, Recea, Călugăreni şi Băluşeşti); 7) Bacău cu 13 filiale (Mărgineni, Gherăeşti (BC), Fântânele, Baraţi, Cujbic, Lespezi-Gârleni, Piatra-Neamţ, Buhuşi, Schineni, Peletuci, Săuceşti, Şerbăneşti şi Izvoarele; 8) Faraoani cu o filială (Valea-Mare); 9) Luizi-Călugăra cu şapte filiale (Sărata, Secătura, Petricica, Dealul-Nou, Găidar, Trebeş şi Coman); 10) Trotuş cu 11 filiale (Slănic, Gura Slănicului, Slănic-Băi, Târgu Ocna, Viişoara, Tuta, Glodosu, Oneşti, Păcura, Caraclău şi Slobozia). În total erau încredinţaţi provinciei în jur de 33.000 de credincioşi. Custodia de Siret cuprindea conventurile din Săbăoani, Adjudeni şi Hălăuceşti; Custodia de Galaţi era formată din conventurile din Galaţi şi Huşi; Custodia de Bacău cuprindea conventurile din Bacău, Faraoani, Călugăra şi Prăjeşti; Custodia de Trotuş avea numai conventul din Târgu Trotuş. Prin decretul de înfiinţare, provinciei îi erau atribuite zece parohii, dar nu i se nega dreptul de a înfiinţa şi alte conventuri în filiale dependente de aceste parohii.
Mulţi se întreabă: De ce astăzi situaţia este mult schimbată? Suprimarea din partea autorităţilor comuniste a Ordinului Franciscan şi încredinţarea parohiilor păstorite de "preoţii cu funiuţă" clerului diecezan au făcut ca după anul 1990 să fie alte realităţi pastorale, care au dus la o altă împărţire a parohiilor. Este adevărat că episcopul Dominic Jaquet şi pr. Daniele Pietrobono propuneau ca acele zece parohii să fie date Ordinului "in perpetuum", dar în decretul de înfiinţare canonică au fost omise aceste cuvinte. Astăzi, Provincia "Sfântul Iosif" a Ordinului Fraţilor Minori Conventuali din România, are pe teritoriul Diecezei de Iaşi 12 convente, coordonate de Curia provincială stabilită la Bacău: Conventul "Sfântul Iosif, soţul Preacuratei Fecioare Maria" din Bacău, Conventul "Sfântul Iosif Muncitorul" din Buruieneşti, Conventul "Regina Sfântului Rozariu" din Cacica, Conventul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Galaţi, Conventul "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din Hălăuceşti, Conventul "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" din Huşi, Conventul "Sfântul Andrei, Apostol" din Luizi-Călugăra, Conventul "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporeşti, Conventul "Preasfânta Treime" din Prăjeşti, Conventul "Sfântul Anton de Padova" din Roman, Conventul "Sfântul Francisc din Assisi" din Roman şi Conventul "Trupul şi Sângele Domnului" din Târgu Trotuş. Provincia dispune de o Casă de noviciat - la Prăjeşti, o Casa de postulandat - la Viişoara (Neamţ), un Seminar Liceal şi un Institut Teologic, ambele la Roman. Numărul fraţilor franciscani conventuali care activează în Dieceza de Iaşi (preoţi, diaconi şi fraţi călugări) se apropie de cifra de 100.
În această zi aniversară, apreciem eforturile episcopului Dominic Jaquet, care a fost un executant fidel al decretului Sfântului Scaun şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să organizeze cât mai bine Provincia Franciscană "Sfântul Iosif" din Moldova şi toate instituţiile sale.
Pr. Alois Moraru
