Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman

După momentul de bucurie şi de fraternitate celebrat aseară, în răcoarea înserării, cea de-a patra zi a lucrărilor capitulare, 22 iulie 2004, a fost destinată în întregime lucrărilor în grupuri de discuţii.

După adunarea plenară de la ora 9.00, cele patru grupuri s-au reunit în spaţiile special destinate acestui moment cu scopul de a reflecta asupra viitorului Provinciei "Sf. Iosif". Atenţia s-a concentrat asupra unor puncte concrete de acţiune de-a lungul a trei dimensiuni: personală, comunitară şi provincială. Individualizarea obiectivelor prioritare ale următorilor patru ani, a strategiilor şi metodelor de actualizare, trecerea în revistă a instrumentelor pentru realizarea lor şi analizarea finalităţilor au constituit obiectul discuţiilor celor patru grupuri. Un loc deosebit în reflecţia fraţilor capitulari l-a constituit şi problema situării realităţii provinciei noastre în contextul general al ordinului şi în cel particular al Bisericii locale, pentru a găsi căile prin care să ne putem contribui cu carisma noastră spre binele întregului popor al lui Dumnezeu.

Rezultatul acestor lucrări, sintetizat apoi de către echipa de secretari, va constitui acel Instrumentum laboris care va sta la baza "Proiectului provincial cvadrienal (2004-2008)", care va fi dezbătut şi aprobat în cea de-a doua parte a Capitolului Provincial, care se va desfăşura în toamnă.

La sfânta Liturghie de la ora 12.00, am avut bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, venit special pentru a împărtăşi cu fraţii franciscani comuniunea acestui moment plenar din viaţa provinciei, care este Capitolul Provincial, şi pentru a-l felicita personal pe pr. Ion Ciuraru, reales în slujirea de ministru provincial.

Într-adevăr, cuvântul adresat la predică de către Preasfinţitul, pornind de la sfânta Maria Magdalena, "apostola apostolilor" şi "prima consacrată", a fost structurat pe aceeaşi linie a comuniunii. Comunităţile de viaţă consacrată sunt chemate prin menirea lor să fie model de comuniune pentru orice tip de "fraternitate evanghelică" din Biserica lui Cristos, chemate îndeosebi să facă din Biserică "şcoala şi casa comuniunii", promovând, în acest sens, iniţiative concrete pentru o "spiritualitate de comuniune" (cf. Novo millennio ineunte, 43). Aceasta este urarea pe care Biserica locală, prin păstorii săi, o adresează Provinciei Franciscane Conventuale, în această nouă etapă şi la acest nou început de drum.

Pr. Victor Dumitrescu