În perioada 9-19 iulie 2012, Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman a organizat un campus de vară pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, la care au participat 14 tineri, un oaspete din Slovenia însoţiţi de trei preoţi: pr. Ioan Butacu, pr. Alexandru Olaru şi pr. Matei Senteş.
Adunându-ne la Institutul Franciscan din Roman, după comunicarea detaliilor practice cu privire la desfăşurarea itinerariului şi celebrarea sfintei Liturghii, am plecat spre destinaţia noastră, Făgăraş, unde, cu peripeţii am ajuns la Mănăstirea Franciscană "Sfânta Treime" la care am şi înnoptat.
A doua zi, am pornit către localitatea Cobor, care, iniţial, ni s-a părut un sat pustiu, cu clădirile părăsite de vechii saşi. Primirea făcută de familia lui Erwan şi Hanna, gazdele noastre pentru şase zile, care ne-au întâmpinat cu căldură, ne-a îndepărtat sentimentul de reţinere pe care îl aveam la început. Exemplul lor, care au părăsit patria (domnul fiind din Franţa, iar doamna din Germania), începând un alt stil de viaţă în România, ne-a însufleţit pentru ca în aceste zile de voluntariat să ne dăm seama de valoarea dăruirii pentru binele aproapelui. În aceste zile petrecute în localitatea Cobor, mulţi dintre noi au avut ocazia de a experimenta lucruri noi, precum gătitul, cântărirea lânii, aranjarea stufului, curăţatul trestiei; alţii au turnat beton, au cosit iarbă, au adunat fânul, au nivelat pământul şi au lucrat la canalizare. Munca a fost însoţită de programul spiritual zilnic, prin Rugăciunea Orelor, sfânta Liturghie şi programul cu copiii la biserica din localitate, program care consta în jocuri, cântece, alte activităţi, la sfârşitul săptămânii, delectându-i pe localnici cu un mic spectacol. După cină, seara era un moment de comuniune prin rugăciunea rozariului, adoraţie sau voie bună în jurul focului de tabără.
Duminică, 15 iulie, am celebrat sfânta Liturghie la ora 11.00, iar imediat după prânz am ieşit la o mică plimbare, pe traseu dând de o stână unde ciobanul ne-a servit cu brânză şi zer apoi ne-am continuat drumul. Ajunşi "acasă" am cunoscut-o pe Majda, doamna din Slovenia, venită special pentru a se alătura în urcarea noastră pe munte urmând spre seară o adunare în jurul mesei unde fiecare a împărtăşit o experienţă trăită în Cobor.
Luni ne-am îndreptat spre Bâlea Lac, de unde am început ascensiunea pe munte. În prima zi, după un drum de şapte ore an ajuns la Cabana Podragu, iar a doua zi, după celebrarea sfintei Liturghii, am plecat spre Vârful Moldoveanu (2.544 m), unde am ajuns după-amiază, iar seara, după cele 9 ore de mers din cursul zilei, am poposit la Cabana Sâmbăta. Ultima zi am vizitat Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, după care am luat drumul spre casă. Ajungând dimineaţa, despărţirea a fost grea.
A fost o experienţă unică şi minunată, cu un ambient plăcut şi un grup unit. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste clipe minunate petrecute împreună şi să-i încredinţăm lui, toate grijile şi problemele noastre.
Pace şi bine!
Alexandra Ilieş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9-19 iulie: Roman (ITRCF): Campus de vară pe Făgăraş
