Roman: Campusul Franciscan pentru adolescenţi şi tineri "Euharistia, inima iubirii Sfântului Francisc"
În perioada 8-11 iulie 2026, la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman s-a desfăşurat Campusul Franciscan pentru adolescenţi şi tineri, cu tema "Euharistia, inima iubirii Sfântului Francisc", organizat de Provincia Franciscană Conventuală "Sfântul Iosif" din România, prin Comisia de promovare vocaţională şi pastoraţia tineretului.
Anul acesta, campusul s-a desfăşurat în contextul unei aniversări deosebite: se împlinesc 800 de ani de la moartea Sfântului Francisc, iar cele patru zile au urmat paşii lui, de la San Damiano la Greccio. La eveniment au participat adolescenţi şi tineri din mai multe parohii ale Diecezei de Iaşi: Prăjeşti, Luizi-Călugăra, Huşi-Corni, Hălăuceşti, Nisiporeşti, Buruieneşti, Galaţi, Cacica, Târgu Trotuş, Cleja II, Gherăeşti şi Răcăciuni.
Prin această temă, tinerii au fost invitaţi să descopere că participarea la Sfânta Euharistie nu este o simplă obligaţie, ci o şcoală a bucuriei şi a iubirii, din care Sfântul Francisc şi-a hrănit credinţa şi în care fiecare om îşi poate descoperi sensul vieţii.
Miercuri, 8 iulie, după-amiaza, participanţii au fost întâmpinaţi de organizatori, s-au cazat şi au avut timp să cunoască spaţiile liceului. La ora 19.30 a fost servită cina, iar de la 20.30 a avut loc deschiderea oficială a campusului, dedicată cunoaşterii şi formării echipelor.
În amfiteatru, părintele Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv., a adresat un cuvânt de bun venit celor peste 100 de adolescenţi şi tineri participanţi, însoţiţi de preoţi şi surori, iar părintele Irimia-Romică Pal, OFMConv., formator şi profesor la liceu, a făcut o scurtă prezentare a instituţiei gazdă şi a regulilor de respectat în aceste zile.
Tinerii au fost apoi împărţiţi în şase grupe, fiecare purtând numele unui loc semnificativ din viaţa Sfântului Francisc: San Damiano, Assisi, Rivotorto, Greccio, La Verna şi Porţiuncula. Fiecare echipă a primit misiunea de a-şi realiza un steag propriu, pe care urma să-l completeze zilnic cu câte un semn nou. Prima zi s-a încheiat cu rugăciunea de seară.
Următoarea zi a început cu o rugăciune în aer liber, pregătită şi animată de surori. Am ascultat împreună un cântec de laudă şi fiecare a împărtăşit un cuvânt sau o frază pe care a reţinut-o. Rugăciunea s-a încheiat cu proclamarea textului evanghelic al zilei şi cu binecuvântarea.
După micul dejun a urmat prima cateheză, care a avut ca temă chemarea. "Francisc, repară casa Mea!" a fost chemarea pe care Sfântul Francisc a primit-o de la Isus în bisericuţa din San Damiano, pe când se oprise în rugăciune în faţa crucifixului. În cateheză, părintele Clement Tălin, OFMConv., ne-a amintit despre chemare că aceasta nu vine în clipa de glorie, ci în cea de derută. Francisc tocmai se întorsese bolnav din război şi din închisoare, cu visul de cavaler spulberat. Dumnezeu vorbeşte dintr-un loc ruinat, nu dintr-unul perfect, iar ascultarea începe cu o cărămidă, nu cu planuri măreţe.
Tinerii s-au adunat, apoi, în grupele formate cu o seară înainte şi au încercat să răspundă la întrebările propuse: dacă li s-a întâmplat vreodată ca un moment greu să îi schimbe în bine şi care ar fi "cărămida" pe care doresc să o adauge, în zilele campusului, la construcţia edificiului vieţii lor.
După împărtăşirea în plen şi o pauză binemeritată, a urmat un timp dedicat sfintelor spovezi, apoi celebrarea euharistică. La predică, părintele Emanuel-Petrache Antica, OFMConv., la lumina lecturilor zilei a subliniat faptul că fiecare dintre noi are ceva unic, dăruit de Dumnezeu, pe care este chemat să-l cultive şi în care să investească. După Sfânta Liturghie au urmat prânzul şi un timp de odihnă şi de recreere.
Cea de-a doua cateheză, susţinută de părintele Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv., a avut ca temă eliberarea, respectiv libertatea interioară trăită de Sfântul Francisc. Părintele relator i-a purtat pe tineri cu gândul în Piaţa din Assisi, în anul 1206, la momentul în care Francisc, chemat la judecată de propriul tată, i-a înapoiat banii, lăsându-şi chiar şi hainele la picioarele acestuia, spunând: "Până acum l-am numit tată pe Pietro Bernardone. De acum înainte pot spune: «Tatăl nostru care eşti în ceruri»."
Gestul său nu exprimă dispreţ faţă de bunurile materiale, ci dobândirea unei adevărate libertăţi lăuntrice. Întrebarea esenţială nu este "Ce ai?", ci "Ce te ţine legat?". Cu această provocare au plecat tinerii de la cateheza de după-amiază: "Ce ţin atât de strâns, încât nu mai sunt liber să primesc ceea ce Dumnezeu vrea să-mi ofere?"
Seara, gestul catehezei a devenit rugăciune la adoraţia euharistică în stil Taizé, cu palmele deschise în faţa Celui care S-a dat pe Sine întreg. Ziua s-a încheiat cu cina şi cu o seară de jocuri pregătite de fiecare echipă.
Ziua de vineri a început cu rugăciunea de dimineaţă, în cadrul căreia L-am lăudat pe Dumnezeu prin cântec. După micul dejun a urmat cateheza cu tema Domnul mi-a dat fraţi, animată de părintele Clement Tălin, OFMConv. Pornind de la anii petrecuţi de Francisc la Rivotorto, părintele a arătat cum Sfântul nu şi-a ales fraţii, ci i-a primit: un negustor bogat, un jurist, un ţăran simplu, oameni care altfel nu ar fi stat la aceeaşi masă. Bucuria vieţii împreună era reală, dar la fel de reală era şi greutatea vieţii în comun: fratele care se roagă diferit, mănâncă altfel, te calcă pe nervi. Răspunsul lui Francisc a rămas celebru: iubeşte-l aşa cum este, nu-i cere să se schimbe de dragul tău.
La ora 12.00 a fost celebrată Sfânta Liturghie, prezidată de părintele provincial Damian-Gheorghe Pătraşcu, OFMConv. Predica a fost rostită de părintele Vlad, care i-a provocat pe tineri să lege mesajul spiritual al lecturilor sfinte ale zilei de propria viaţă, de cea a Sfântului Francisc şi de exemplul Sfântului Carlo Acutis.
După timpul de odihnă de după prânz a urmat ultima cateheză, susţinută de părintele Vlad cu tema Domnul se ascunde sub chipul pâinii, dedicată unei alte etape importante din viaţa Sfântului Francisc: Noaptea de la Greccio. În anul 1223, Francisc a dorit "să vadă cu ochii lui" cum S-a născut Pruncul din Betleem şi a alcătuit prima iesle vie din istorie, cu animale adevărate, într-o peşteră, pentru ca oamenii să contemple sărăcia în care s-a născut Cristos. Tradiţia spune că, în timp ce Sfântul predica despre acest mister, mulţi au avut impresia că îl văd pe Prunc viu în braţele lui.
Betleem înseamnă "casa pâinii", iar ieslea este locul din care mănâncă animalele. Nu întâmplător Pruncul este culcat tocmai acolo: Cel care se naşte în locul hranei se va da pe sine ca pâine pe altar. Drumul lui Dumnezeu este o coborâre: din cer în iesle, din iesle pe cruce, de pe cruce în pâinea de pe altar. Cine caută un Dumnezeu spectaculos trece pe lângă el; cine se apleacă, îl găseşte. Francisc avea o veneraţie profundă faţă de Trupul lui Cristos şi îi îndemna pe fraţi să se apropie de Sfânta Împărtăşanie cu aceeaşi uimire cu care priveşti Pruncul din iesle, pentru că acelaşi Dumnezeu care s-a făcut mic în iesle, se face mic în ostie.
După ce fiecare grup şi-a împărtăşit concluziile, tinerii s-au pregătit pentru seara "Sfântul Francisc". Fiecare echipă a interpretat o scenetă legată de locul al cărui nume îl purta, cu o semnificaţie aparte în pelerinajul pământesc al Sfântului din Assisi. Au urmat apoi dansuri, jocuri şi momente de karaoke. A fost o seară în care fraternitatea despre care se vorbise dimineaţa nu s-a mai explicat, ci s-a trăit cu intensitate.
În ultima zi am început, ca de obicei, cu rugăciunea comună de dimineaţă. Au urmat consideraţiile finale ale fiecărui grup, apoi participanţii au făcut ordine în camere şi în spaţiile folosite. La ora 12.00 a fost celebrată Liturghia de încheiere, la care tinerii au cântat, lăudându-l pe Dumnezeu cu recunoştinţă pentru toate darurile primite. În predica sa, părintele Iulian-Robert Ţîmpu, OFMConv., i-a îndemnat pe participanţi să nu privească aceste zile ca pe un sfârşit, ci ca pe un început care merită continuat. După prânz, cu îmbrăţişări şi cuvinte calde de rămas-bun, fiecare a pornit spre casă.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste zile pline de har şi tuturor celor care, prin osteneala şi dăruirea lor, au făcut posibil acest frumos eveniment: organizatori, preoţi, surori şi binefăcători.
Sfinte Francisc de Assisi, roagă-te pentru noi!
Ana-Maria Kristalenia Cimpoieşu
şi Paula Iancu
*
Mărturii ale tinerilor participanţi
-
"Campusul Franciscan de la Roman a fost o experienţă frumoasă, din care am plecat cu multe amintiri şi învăţături. Împreună cu ceilalţi tineri şi îndrumaţi de preoţi şi de surori, l-am cunoscut mai îndeaproape pe Sfântul Francisc de Assisi, mai ales iubirea şi credinţa lui. Mă întorc acasă bucuroasă de timpul petrecut împreună şi cu inima plină de recunoştinţă." (Brigita Totu - Luizi-Călugăra)
-
"Participarea la Campusul Franciscan a fost o experienţă care mi-a schimbat inima şi a devenit o parte din mine. Aici mi-am aprofundat credinţa şi l-am redescoperit pe Sfântul Francisc, învăţând din exemplul lui de iubire, simplitate şi bucurie. Am trăit în comuniune cu ceilalţi tineri şi, în doar câteva zile, am devenit o adevărată familie. Catehezele, sfintele Liturghii şi adoraţia Taizé mi s-au imprimat în suflet şi m-au apropiat mai mult de Domnul. Plec de aici cu recunoştinţă şi cu dor în inimă, iar un lucru este sigur: voi reveni şi anul viitor." (Carla Neculăeş - Hălăuceşti)
-
"Campusul Franciscan din perioada 8-11 iulie 2026, de la Roman, a fost pentru mine o experienţă deosebită, plină de bucurie şi de apropiere faţă de Dumnezeu şi de ceilalţi semeni. Deşi particip la aceste întâlniri de cinci ani şi cunoşteam deja o parte dintre participanţi, acest timp mi-a oferit ocazia să întâlnesc oameni noi, să leg prietenii şi să comunic mai mult cu cei din jur, lucru pe care l-am preţuit foarte mult. Unul dintre cele mai emoţionante momente a fost rugăciunea în care ne-am aşezat cu toţii în jurul altarului, iar mirul a trecut de la unul la altul, fiecare însemnându-l cu o cruce pe frunte pe cel de lângă el. Am trăit atunci o clipă intensă, în care m-am simţit cu adevărat una cu întreaga comunitate. Iar adoraţia mi-a dăruit un timp de linişte şi de reflecţie, apropiindu-mă mai mult de Dumnezeu. De asemenea, mi-au plăcut mult catehezele şi discuţiile în grupuri, pentru că fiecare a putut să îşi exprime liber gândurile, într-o atmosferă de respect şi deschidere. Seara dedicată scenetelor despre Sfântul Francisc a fost, fără îndoială, unul dintre momentele mele preferate: ne-am distrat, am râs împreună şi am descoperit, într-un mod aparte, fragmente din viaţa acestui mare sfânt, a cărui pildă rămâne vie şi astăzi. M-au impresionat profund predicile de la Liturghii, care mi-au ajuns la suflet, iar implicarea preoţilor în fiecare activitate a făcut ca toţi să ne simţim ca o mare familie. Plec de la acest campus cu multe amintiri frumoase şi sunt recunoscătoare pentru oamenii minunaţi pe care i-am întâlnit aici." (Adelina Simon - Buruieneşti)
-
"Pentru mine, acest campus a avut o însemnătate deosebită, pentru că aici am întâlnit oameni noi, care m-au primit cu o căldură aparte. Am participat la cateheze ziditoare, care mi-au schimbat perspectiva asupra credinţei şi mi-au îmbogăţit cunoştinţele despre Sfântul Francisc de Assisi. Am împărtăşit momente de rugăciune şi de meditaţie în cadrul adoraţiilor, care mi-au adus linişte sufletească şi m-au apropiat mai mult de Dumnezeu şi de Biserică. Am încheiat aceste zile binecuvântate întorcându-mă acasă cu o credinţă mai puternică şi mai vie." (Lavinia-Brigitta Cojocaru - Luizi-Călugăra)
-
"Pentru mine, experienţa de la Campusul Franciscan de la Roman din acest an a însemnat prietenie, socializare şi cunoaştere. Mi-a plăcut mult că organizatorii au încurajat lucrul în echipă şi că, prin activităţile propuse, au scos la iveală prezentatorii şi actorii din noi. Am plecat de aici cu o mai bună cunoaştere a vieţii Sfântului Francisc, cu amintiri frumoase şi cu mai mult curaj de a mă exprima, dar mai ales cu bucuria de a fi întâlnit oameni deosebiţi. Le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această experienţă şi cu siguranţă voi participa şi în anii următori." (Antonio Remigiu Socaciu - Târgu Trotuş)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8-11 iulie: Roman: Campusul Franciscan pentru adolescenţi şi tineri "Euharistia, inima iubirii Sfântului Francisc"