Între 6 şi 8 martie 2018, a avut loc la Roma întâlnirea Comisiei Catolice Internaţionale pentru Migranţi (ICMC - International Catholic Migration Commission). Este o întâlnire ce se desfăşoară odată la patru ani şi îşi propune să stabilească noul consiliu director, liderii zonali şi liniile directoare ale noului mandat. Din România a participat pr. Florin Petru Sescu, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Migranţilor în Dieceza de Iaşi, ca delegat al Preasfinţitului Petru Gherghel, cel care este responsabil cu pastoraţia migranţilor în cadrul Conferinţei Episcopilor din România.

Întâlnirea a fost deschisă marţi, 6 martie, la ora 9,00 prin Rugăciunea de început care a avut în centru textul evanghelic Matei 2,1-15. La aceasta s-a adăugat salutul cordial al Monseniorului Robert J. Vitillo, secretarul general al ICMC.

Prima intervenţie a avut-o Eminenţa Sa cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, care i-a introdus pe cei prezenţi în istoria ICMC plecând de la decizia luată după Cel de-al Doilea Război Mondial de papa Pius al XII-lea, de a se interesa de soarta tuturor migranţilor care, din diferite motive, au trebuit să părăsească ţara de origine. Un alt scop pentru care a fost creată această comisie este acela de a sprijini familiile de migranţi şi copiii lor în căutarea unei vieţi mai sigure şi mai demne. Cardinalul a prezentat diferite activităţi pe care ICMC le-a desfăşurat de-a lungul timpului şi i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi să continue această muncă în conformitate cu intenţiile Sfântului Părinte, mai ales că acum trebuie să lucreze mai îndeaproape cu Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi a Dicasteriului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale.

Cardinalul Parolin a mai subliniat faptul că Adunarea Plenară a ICMC trăieşte un moment crucial pentru că trebuie să ofere "răspunsuri eficiente la noile întrebări, luând în considerare modul cel mai adecvat pentru a-şi îndeplini angajamentul în aceste situaţii de migraţie". El a mai subliniat că în lumea de astăzi, migraţia a devenit mai mult decât de urgenţă, ea "a devenit un element caracteristic al societăţilor noastre". A citat din Mesajul pentru Ziua Mondială a Migranţilor şi Refugiaţilor din 2014 al papei Francisc, spunând că "este necesară din partea tuturor o trecere de la o atitudine de apărare şi de frică, de dezinteres sau de marginalizare faţă de migranţi şi refugiaţi - toate tipice unei izolări culturale - la o atitudine care să aibă la bază «cultura întâlnirii», singura capabilă să construiască o lume mai bună, mai dreaptă şi fraternă". În final, citând cuvintele papei Francisc, cardinalul Parolin a reamintit grupului că "migranţii nu sunt numere; sunt oameni, femei, bărbaţi şi copii, care au un chip, şi care adesea suferă din cauza izolării şi respingerii".

Următorul interlocutor, teologul Anna Rowlands, profesor doctor în cadrul Universităţii din Durham, Anglia, a creionat o punte frumoasă de legătură între Doctrina socială a Bisericii şi fenomenul migraţiei, bazându-se pe experienţa sa personală cu migranţii şi refugiaţii. Pornind de la alegerea lui Dumnezeu de a-şi întemeia un popor prin chemarea lui Abraham şi de la dorinţa de a-şi salva poporul prin chemarea lui Moise, evidenţiază din Scriptură migraţia voluntară. Tot aici arată că viaţa profetului Ieremia şi cuvântul său sunt pentru un popor în exil, un popor refugiat, chemat la convertire şi speranţă. Ieremia însuşi suferă, este persecutat, izolat, închis şi ucis. Din cartea Apocalipsei şi evenimentul Rusaliilor a analizat necesitatea de a regândi problema migraţiei în linii de justiţie şi solidaritate.

După-amiază, Cindy Worden - Catholic News Press, Carol Batchelor - responsabil în cadrul Direcţiei de protecţie a UNHCR, Michele Klein Solomon - UN Global Compact privind Migraţia, şi Walter Brill - director de operaţiuni în cadrul CICM, au prezentat o statistică globală a problemelor actuale. Au fost prezentate situaţii concrete privind problema imigranţilor şi refugiaţilor, provocările şi dificultăţile pe care anumite ţări le întâmpină din cauza situaţiei de neacceptare. A fost indicat faptul că rădăcina neacceptării este, de cele mai multe ori, atmosfera de frică şi neîncrederea faţă de străini. A fost prezentată şi preocuparea deosebită privind relocarea refugiaţilor din America şi Asia.

În final, Mons. Robert J. Vitillo a prezentat situaţia actuală a ICMC, deciziile luate de acest consiliu şi activităţile desfăşurate în perioada 2014-2018.

Ziua s-a încheiat cu celebrarea sfintei Liturghii, celebrant fiind Mons. Simon Ntamwna, arhiepiscop de Burundi.

Ziua a doua a întâlnirii, miercuri, a început cu rugăciunea de dimineaţă care a avut în centrul ei textul evanghelic Luca 10,25-37.

Mons. Robert J. Vitillo a prezentat cadrul strategic în vederea revizuirii sale şi a introdus lucrările pe regiuni, fiecare regiune continentală fiind nevoită să aleagă doi reprezentanţi în Consiliul Director al ICMC. Adunarea, fiind împărţită pe regiuni, a identificat şi ales candidaţii pentru fiecare regiune, după care a lucrat la noul Proiect de Cadru Strategic, acesta urmând să ghideze şi să creeze un sentiment de solidaritate şi coordonare în acţiunile Consiliului Director.

Tot în această zi au fost prezentate candidaturile pentru alegerea unui nou preşedinte al ICMC.

După-amiază au avut loc alegerile, voturile şi ratificările. A fost ales noul preşedinte ICMC, au fost votate noile schimbări în statut, au fost ratificaţi noii responsabili regionali, iar Mons. Robert J. Vitillo a fost reconfirmat în funcţia de secretar general al ICMC.

Dezbaterea cu privire la noul proiect "Global Compact", în prezenţa pr. Michael Czrny şi pr. Fabio Baggio, cosecretari ai Secţiunii pentru Migranţi din cadrul Dicasteriului pentru "Promovarea Dezvoltării Umane Integrale", a dat o nouă viziune asupra sarcinii pe care ICMC trebuie să o îndeplinească în perioada ulterioară. S-a subliniat necesitatea unui dialog mai intens între membrii acestei comisii, precum şi stabilirea unor perspective mai clare.

Ziua s-a încheiat cu sfânta Liturghie prezidată de Cardinalul Peter Carahya Kodwo Turkson, Prefect al Dicasteriului pentru "Promovarea Dezvoltării Umane Integrale".

A treia zi a întâlnirii, ultima, joi, a început cu rugăciunea de dimineaţă ce a avut în centrul ei textul evanghelic Ioan 13,1-15.

Prima parte a zilei a fost dedicată întâlnirii cu Sfântul Părinte papa Francisc în sala Clementina. Toţi participanţii la această Adunare Plenară au avut bucuria de a participa la audienţă. În mesajul său, a reamintit că ICMC este o operă plăcută Domnului, ce a luat fiinţă prin decizia papei Pius al XII-lea de a ajuta migranţii. Papa Francisc a felicitat Conferinţele Episcopale care răspund acestei chemări de a promova serviciul faţă de migranţi, refugiaţi şi victime ale traficului de fiinţe umane. A reamintit, de asemenea, că, după cum Moise a fost trimis să vorbească cu Faraonul pentru a elibera poporul, la fel Conferinţele Episcopale reprezentate în această Comisie trebuie să împlinească munca lui Moise, să discute cu autorităţile civile actuale pentru a face tot ceea ce este necesar pentru eliberarea omului şi pentru a-i restabili demnitatea. În comuniune şi cu străduinţă, Biserica trebuie să răspundă provocărilor actuale care îi afectează pe toţi fraţii şi surorile, migranţi sau refugiaţi.

După-amiază a fost ascultat mesajul telefonic al noului preşedinte ICMC - dr. Anne Therese Gallagher, din Australia, după care au fost prezentate mărturii concrete din activităţile care încearcă să intervină în favoarea victimelor războiului, persecuţiilor, sărăciei sau ale traficului de fiinţe umane. Au dat mărturie: episcopul Vicent Long - Paramatta, Australia, ex-refugiat; episcopul Gervasio Roario - Bangladesh, implicat în ajutorarea refugiaţilor; doamna Francis Ndamira - Caritas Uganda; doamna Julianne Hickey - Caritas, Noua Zeelandă; Sr. Gabriella Bottani - coordonator al organizaţiei "Tlitha Kum", în favoarea victimelor traficului de fiinţe umane; doamna Rosita Milesi - Caritas, Columbia.

În final Mons. Robert J. Vitillo, secretarul general al ICMC, a încheiat lucrările acestei Adunări Generale şi a prezentat salutul final.

Sfânta Liturghie de încheiere a fost celebrată de episcopul Guillermo Ortiz Mondragón din Mexic.

Au fost trei zile de activităţi şi discuţii intense în care a fost adusă în atenţie problema migranţilor, subliniindu-se că nu doar Europa se confruntă cu fenomenul migraţiei. Mari mişcări de migraţie au fost identificate şi în Africa, America Centrală (Venezuela), Asia (Bangladesh) şi chiar Australia. Dorinţa Bisericii a reieşit clar: "Să privim la aceşti oameni ca la nişte fraţi aflaţi în necaz, arătând solidaritatea noastră prin rugăciune, ospitalitate şi ajutor".

Pr. Florin Petru Sescu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6-8 martie: Roma: Adunarea Generală a Comisiei Catolice Internaţionale pentru Migranţi (ICMC)