În zilele de 30 mai - 1 iunie 2022, a avut loc întâlnirea on-line a Consiliului ICMC. În cadrul acestei întâlniri a fost aleasă drept preşedinte al ICMC, pentru următorii patru ani, doamna Christine Nathan. Consiliul a numit, de asemenea, un Comitet de Guvernare format din 14 membri şi l-a ratificat pe Secretarul General al acestuia, Mons. Robert J. Vitillo, pentru un al doilea mandat. Aceste alegeri au avut loc în ultima zi a şedinţei plenare a Consiliului, pe data de 1 iunie.
Ce este ICMC - International Catholic Migration Commision?
ICMC sau Comisia Catolică Internaţională pentru Migranţi este o organizaţie ce aparţine Bisericii Catolice şi care protejează şi deserveşte persoanele afectate de fenomenul migraţiei: dezrădăcinaţi, refugiaţi, solicitanţii de azil, persoanele strămutate în interiorul aceleaşi ţări, victimele traficului de persoane şi orice formă de migraţie, indiferent de credinţă, rasă, etnie sau naţionalitate; a fost fondată în 1951, având personal angajat şi programe în favoarea migranţilor şi refugiaţilor în peste 30 de ţări. Consiliul ICMC este format din reprezentanţi ai Conferinţelor Episcopale din 68 de ţări, printre care şi România, ţara noastră fiind reprezentată de pr. Florin-Petru Sescu, referent al Comisiei pentru Migranţi din cadrul Conferinţei Episcopilor din România. Consiliul ICMC are puterea de a alege preşedintele, secretarul general şi comitetul de conducere al ICMC.
Despre Consiliul ICMC
Consiliul este cel mai înalt organism de conducere al ICMC. Este compus din reprezentanţi ai Conferinţelor Episcopale Naţionale, care au drept de vot, precum şi din instituţii de inspiraţie catolică implicate în problemele migraţiei şi refugiaţilor. Consiliul se întruneşte o dată la patru ani, reuniunea Consiliului de anul acesta având loc între 30 mai şi 1 iunie 2022. Majoritatea membrilor s-au alăturat întâlnirilor online, în timp ce câţiva s-au întâlnit personal la Roma.
Comisia ICMC a ales-o pe doamna Christine Nathan în funcţia de preşedinte. Dna Christine Nathan este originară din Mumbai, India. Este un sindicalist din Mumbai, cu peste 40 de ani de experienţă în lupta pentru apărarea drepturilor şi demnităţilor lucrătorilor, mai ales ale migranţilor şi refugiaţilor. Lucrările ei timpurii s-au concentrat pe organizarea sindicală din sectoarele construcţiilor şi forestiere din India şi, în principal, pe muncitorii migranţi şi necalificaţi care alcătuiesc majoritatea forţei de muncă din aceste sectoare. Din 2006 până în 2014, ea a lucrat ca specialist regional pentru educaţia muncitorilor la Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM). Tot în acest timp a fost responsabilă de conducerea activităţilor OIM în 21 de ţări din regiunea Asia-Pacific, iar activitatea ei s-a concentrat intens pe probleme de guvernare şi cooperare în domeniul migraţiei internaţionale.
Într-o intervenţie acordată Comisiei ICMC ea spunea: "Migranţii şi refugiaţii au încredere în Biserică pentru a-i ajuta şi a-i sprijini şi cred că ICMC are o oportunitate minunată de a răspunde acestei credinţe şi de a prelua conducerea în acest domeniu de activitate. (...) Sunt inspirată de credinţa mea, care ne îndeamnă pe toţi să atenuăm suferinţa migranţilor şi a refugiaţilor. (...) Cred că Biserica Catolică prin ICMC poate fi un catalizator al schimbării la nivel internaţional, reunind societatea civilă şi agenţiile şi organizaţiile internaţionale cu membrii ICMC pentru a pune în aplicare schimbări pozitive şi practice."
Despre Secretarul General al ICMC
Consiliul a ratificat, de asemenea, decizia Comitetului de conducere al ICMC, din mai 2020, de a-l numi secretar general al ICMC pe Mons. Robert J. Vitillo pentru un al doilea mandat, 2020-2024. Mons. Vitillo este cetăţean al SUA, asistent social calificat, cu o vastă expertiză în servicii de migraţie şi refugiaţi, protecţia copilului, servicii sociale, drepturile omului şi altele. Din 2005 până în 2016, a ocupat funcţia de şef al delegaţiei Caritas Internationalis la Geneva şi consilier special pe problemele legate de HIV şi SIDA. S-a alăturat ICMC pentru primul său mandat de secretar general în 2016.
Comitetul de conducere al ICMC
Consiliul ICMC a ales, de asemenea, un comitet de conducere pentru următorii patru ani. Comitetul este împărţit pe regiuni, membrii noului comitet de conducere fiind:
- Africa: Ep. Lucio Muandula (Mozambic), Pr. Paul Igweta (Kenya)
- Asia: Pr. Jaison Joseph Vadassery (India), Pr. Roger Manalo (Filipine)
- Caraibe: Pr. Agler Cherizier (Haiti)
- Europa: Arhiepiscop Stefan Hesse (Germania), Dna. Marie-Christine Ries (Luxemburg)
- America Latină: Ep. Misael Vacca Ramirez (Columbia), Mons. J. Guadalupe Torres Campos (Mexic)
- Orientul Mijlociu: Pr. Habib Kalakech (Liban)
- Africa de Nord: Ep. Giorgio Bertin (Somalia-Djibouti)
- America de Nord: Ep. Gerard Bergie (Canada), Dl. William Canny (SUA)
- Oceania: Dl. Jason Siwat (Papua Noua Guinee şi Insulele Solomon)
Despre Planul strategic
Consiliul a adoptat şi un nou plan de lucru 2022-2026 care va orienta serviciile ICMC către migranţi, refugiaţi, persoanele strămutate şi supravieţuitorii traficului de persoane în următorii patru ani. Planul Strategic-Cadru este disponibil în engleză, franceză şi spaniolă pe situl oficial al ICMC. Consiliul a ratificat, de asemenea, Statutele organizaţionale actualizate pentru guvernarea ICMC.
Pr. Florin-Petru Sescu,
referent - Comisia pentru Migranţi (CER)

