Sunt un creştin optimist şi am convingerea că pentru un om care crede în Dumnezeu e normală această stare de spirit eliberatoare. Dacă susţin această afirmaţie, nu înseamnă că sunt o fiinţă naiv idealistă şi nu ţin cont de dramaticele confruntări ale omului cu răul şi, în general, cu suferinţa. Dar această stare de spirit nu mă opreşte, ci, dimpotrivă, mă obligă să nu-l condamn pe cel pesimist care-şi blestemă zilele, dorindu-şi moartea, ci să mă apropii de el, să fiu capabil să-l asist, oferindu-i şansa dialogului adevărat.
Sunt optimist pentru că eu cred în şansa de realizare a fiecărei persoane, pentru că această şansă nu o dau eu personal, ci o primim fiecare în parte de la Dumnezeu.
Sunt optimist pentru că eu cred în iubirea infinită a Creatorului care nu face nici o discriminare în modul său misterios de a iubi.
Sunt optimist pentru că mă bazez pe logica iubirii divine, chiar dacă nu o înţeleg uneori deloc.
Sunt optimist şi atunci când, încercat cu multă suferinţă, nu mai am nici o lacrimă pentru a o putea opri.
Da, nu mint, sunt optimist, pentru că acest mod de a fi este un mare dar divin nemeritat de mine, păcătosul, primit de sus.
Sunt optimist şi cred că există fericirea pe pământ şi o găsesc numai slujindu-l pe Domnul în fraţii mei, mai ales în cei bătrâni, bolnavi şi săraci.
Sunt optimist pentru că, firav şi slab fiind, Domnul m-a ales şi m-a chemat la o aşa mare demnitate şi simt cum mâna lui misterioasă, plină de iubire, mă susţine şi mă ocroteşte.
Sunt optimist pentru că, în sfârşit, am început să mă bucur puţin câte puţin de farmecul slujirii.
Ce bine e că sunt optimist, plin de elan şi putere, dar trebuie să fiu sincer şi să o spun tuturor: atunci şi numai atunci sunt optimist şi simt că trăiesc cu adevărat, când mă abandonez total în braţele Providenţei. În această ipostază atât de confortabilă şi minunată, chiar dacă trupul suferă din greu influenţa nefastă a urii şi a păcatului lumii, sufletul, însă, extaziat de prezenţa sacrului divin eliberator, se bucură, pentru că trăieşte din plin marea sărbătoare a întâlnirii cu spiritul universal. Şi ce sărbătoare!!! Este numai pace, armonie şi cânt şi în această ambianţă atât de înălţătoare, spiritul, plin de energia pozitivă acumulată, zburdă şi se zbenguieşte în oceanul infinit al iubirii divine.
Pot eu oare să fiu pesimist trăind într-o astfel de lume, nu a basmelor sau a ideilor utopice, ci o lume a realităţii divine? Totuşi trebuie să fiu conştient că sunt încă pe pământ şi sunt încă pe drumul greu, dar nu imposibil, al eternităţii fericite.
Doamne, ştiu că nu merit acest mare dar. Totuşi te rog, cu umilinţă, păstrează în mine acest dar divin şi bucuria de a trăi pentru tine, slujindu-i pe fraţii mei!
Doamne, vreau să fiu optimist mereu şi să împart tuturor semenilor mei din acest mare dar al tău.
Lumină, mai multă lumină, pentru a găzdui optimismul în fiecare om.
Pr. Toma Encuţă
