Condiţia sine qua non a integrării este comunicarea.
Existăm în măsura în care comunicăm. Comunicarea ne conferă existenţa şi identitatea ca fiinţe umane, ne ancorează în univers şi ne susţine în plan fizic-material, psihic şi spiritual.
Indiferent de forma în care se efectuează (infraverbală / verbală; orizontală / vertical-ascendentă, vertical-descendentă etc.), comunicarea exprimă esenţa fiinţei umane, adică sentimentul permanenţei ca durată, al certitudinii ca existenţă şi al unităţii omului cu universul - altfel spus, comunicarea exprimă în esenţă legătura omului cu Dumnezeu. Fenomenul apare mai pregnant în condiţiile stresului dezrădăcinării / integrării: legătura cu divinitatea în forma religiei proprii permite păstrarea identităţii naţionale şi asigură baza comunicării nonviolente. Dialogul interuman are ca model dialogul personal cu divinitatea: acordăm încredere şi spaţiu de discuţie interlocutorului în măsura în care suntem obişnuiţi să facem acest lucru în dialogul personal cu Dumnezeu.
Forma dialogului cu Dumnezeu este rugăciunea.
Este semnificativ faptul că o formă particulară de devoţiune - Rozariul - reuneşte cele trei mari religii: creştinismul, religia islamică şi budismul. Dincolo de utilitatea imediată (aceea de a număra invocaţiile efectuate), parcurgerea şiragului de boabe ale rozariului porneşte de la un model primar al subconştientului care cuprinde: dorinţa de întoarcere la începutul absolut (sfera = expresia vidului iniţial; "zero" este în fapt o sferă), egalitatea şanselor (pe suprafaţa sferei nu există un punct privilegiat în raport cu centrul), perfecţiunea (spaţiul maxim în suprafaţa minimă) resimţită ca eliberare, continuitatea (se poate "parcurge" suprafaţa sferei revenind mereu în acelaşi punct), discontinuitatea unităţii în continuitate (sferele "înşirate" pe un suport material - şnur - comun), precum şi unitatea semnificantă (o singură sferă nu este decât un bob şi atât - unirea şi ordinea structurată conferă utilitatea). Este semnificativ, de asemenea, numărul de boabe ale rozariului, care exprimă numărul de repetiţii necesare pentru implementarea unei idei-forţă în subconştient. Fiind vorba de dialogul omului cu divinitatea în forma religiei, acea idee-forţă înseamnă iubire.
Acordând religiei rolul pe care-l merită în procesul integrării, se pot parcurge eficient treptele fuziunii multinaţionale cu păstrarea specificului naţional, trecând de la toleranţă la comunicare şi comuniune. Este ceea ce doreşte să exprime drapelul Uniunii Europene cu cele douăsprezece stele ale coroanei Fecioarei Maria (ea, care este iubirea compasivă prin excelenţă) şi imnul Uniunii Europene (Oda bucuriei), fiindcă floarea iubirii este bucuria. În felul acesta, poate fi recunoscut şi deveni viabil altoiul oricărei religii pe trunchiul Europei, atât timp cât rădăcinile creştine ale iubirii şi sacrificiului de sine sunt ele însele vii, recunoscute şi afirmate ca atare în Uniunea Europeană.
Dialogul interuman începe cu / îl afirmă pe / ajunge la / Dumnezeu.
Este singura şansă a comunicării transculturale, autentic nonviolente.
Dr. Ecaterina Hanganu
