"Vreţi să exercitaţi pentru toată viaţa slujirea de preot, colaborând cu episcopul în slujirea poporului lui Dumnezeu, sub conducerea Duhului Sfânt?"
(Pontificale Romanum. De Ordinatione Episcopi, presbyterorum et diaconorum, editio typica altera (Typis Polyglottis Vaticanis 1990)
Iubiţi confraţi întru Preoţie,
Având încă în ochi şi în inimă experienţa spirituală a inaugurării Anului Sfintei Preoţii, în timpul Vesperelor din Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, prezidate în bazilica "Sfântul Petru" la 19 iunie 2009, de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, cu mare bucurie mă adresez vouă în acest "timp sfânt", oferit nouă de providenţa divină.
În timpul întregului An al Sfintei Preoţii, parcurgând textele din liturgia hirotonirii, pe la jumătatea fiecărei luni, voi avea bucura de a oferi o scurtă reflecţie care, venită din inimă şi din iubirea faţă de Preoţia catolică, sper să poată constitui un modest ajutor pentru meditaţia obişnuită şi să fie de "companie creştină şi sacerdotală" în acest an pe care, împreună cu urmaşul lui Petru, cu toţii l-am vrea de profundă "reînnoire spirituală".
Biserica, în înţelepciunea sa maternă, a învăţat mereu că slujirea se naşte din întâlnirea a două libertăţi: cea divină şi cea umană. Dacă pe de o parte trebuie să ne amintim mereu că "nimeni nu-şi arogă de la sine această misiune pentru că este chemat de Dumnezeu" (CBC, nr. 1578), pe de altă parte, în mod evident, este mereu un "eu uman creat", cu propria istorie şi identitate, cu propriile calităţi şi chiar cu propriile limite, care răspunde la apelul divin.
Traducerea liturgico-sacramentală a acestui dialog asimetric şi necesar între libertatea divină care cheamă şi libertatea umană care răspunde, este reprezentată de întrebările pe care fiecare dintre noi le-a auzit adresate de către episcop, în timpul propriei hirotoniri, înainte de impunerea mâinilor. Vom parcurge din nou împreună, în lunile care ne aşteaptă, acest "dialog de iubire şi libertate".
Am fost întrebaţi: "Vreţi să exercitaţi pentru toată viaţa slujirea de preot, colaborând cu episcopul în slujirea poporului lui Dumnezeu, sub conducerea Duhului Sfânt?". Am răspuns: "Vreau".
Răspunsul, liber şi conştient, se întemeiază deci pe un act explicit al voinţei ("Vreţi să exercitaţi" "Vreau") care, o ştim prea bine, are nevoie să fie încontinuu iluminat de judecata raţiunii şi susţinută de libertate, pentru a nu deveni voluntarism steril sau, mai rău, pentru a nu se schimba în timp, devenind infidel. Actul voinţei este, prin natura sa, stabil, deoarece este un act uman, în care se exprimă calităţile fundamentale de care Creatorul ne-a făcut părtaşi.
Apoi, angajamentul pe care l-am asumat este "pentru toată viaţa", deci nu este în relaţie cu entuziasme şi gratificări, mai mult sau mai puţin evidente, nici, cu atât mai puţin, cu sentimentele. Sentimentul are un rol determinant în cunoaşterea adevărului şi, cu condiţia ca să fie, asemenea unei lentile, plasat la "locul corect", nu numai că nu împiedică această cunoaştere, ci o favorizează. Totuşi, el este numai un factor al cunoaşterii şi nu poate să fie cel determinant.
Voinţa noastră a acceptat să exercite "slujirea de preot", nu alte "meserii"! Înainte de toate suntem chemaţi să fim preoţi mereu, aşa cum amintesc sfinţii, în orice circumstanţă, exercitând, cu însăşi fiinţa noastră, acea slujire la care am fost chemaţi. Nu ne facem preoţi, suntem preoţi!
Să reînnoit, iubiţi confraţi, în acest An al Sfintei Preoţii, emoţia deşteptării dimineaţa amintindu-ne cine suntem, cine a voit Domnul ca să fim în Biserică: pentru el, pentru poporul său, pentru însăşi mântuirea noastră veşnică!
Fiecare dintre noi este parte a unui "organism", chemat să colaboreze în a-l arăta, în funcţii diferite, pe capul acestui trup. Mereu "colaborând cu episcopul", în ascultare faţă de binele pe care el îl indică şi "sub conducerea Duhului Sfânt", adică în respiraţia unei rugăciuni constante. Numai cel care se roagă poate să asculte glasul Duhului. Aşa cum a amintit Sfântul Părinte la Audienţa generală din 1 iulie: "Cine se roagă nu-i este frică; cine se roagă nu este niciodată singur; cine se roagă se mântuieşte!".
Fericita Fecioară Maria, femeia lui "totul" şi "pentru totdeauna", să ne asiste şi să ne ocrotească! Bună continuare a Anului Sfintei Preoţii!
Mauro Piacenza
arhiepiscop titular de Vittoriana
secretar al Congregaţiei pentru Cler
Din Vatican, 15 iulie 2009
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
