"Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său născut din femeie" (Gal 4,4).
Începem astăzi împreună cu întreaga planetă pământ Noul An 2017 şi ne adresăm şi noi unii altora urările tradiţionale specifice acestui moment. Dar noi, cei care ne-am adunat în biserică la această oră, suntem şi creştini, şi ca atare privim toate evenimentele din prima zi a noului an şi din prisma lui Isus şi a Bisericii sale, ne facem şi urările tot prin prisma credinţei.
Iar, dacă ar fi să asemănăm noul an în care am intrat cu un început de călătorie, trebuie să spunem că noi, creştinii, am început acest an şi această călătorie aşa cum începem toate lucrurile din viaţa noastră creştină, adică în numele celor trei Persoane divine. Astfel, prima lectură ne vorbeşte despre Tatăl; evanghelia ne vorbeşte despre Fiul lui Dumnezeu; iar lectura din Scrisoarea către Galateni ne vorbeşte despre Duhul Sfânt, arătându-ne plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt. Apoi, facem această călătorie prin anul liturgic, însoţiţi fiind de sfânta Fecioară Maria, mama Fiului lui Dumnezeu; însoţiţi de sfântul Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus şi soţul feciorelnic al Mariei; dar şi însoţiţi de îngerii şi de sfinţi, aşa cum de altfel călătorim de-a lungul întregului an liturgic.
Pentru că noi suntem creştini, pentru că noi sfinţim toate zilele anului, noi celebrăm în prima zi a anului civil maternitatea divină a preacuratei fecioare Maria, tăierea împrejur şi impunerea numelui de Isus Pruncuşorului născut în noaptea sfântă a Crăciunului la Betleem, primirea binecuvântărilor divine prin Fiul lui Dumnezeu întrupat de la Duhul Sfânt şi a 50-a Zi Mondială a Păcii.
La obiecţiile împotriva maternităţii divine a Mariei, obiecţii formulate pentru prima dată de ereticul Nestorius (386-451), Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes, din anul 431, o proclamă pe preacurata fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, Théotokos, spre marea bucurie a poporului creştin. De aceea şi noi, la cei care ar mai ridica astfel de obiecţii nefondate maternităţii divine a Mariei, le răspundem acum, în anul 2017, cu replica sfântului Ciril din Alexandria (370-444), unul dintre cei 200 de episcopi de la Conciliul din Efes: "Să nu o lipsim pe Fecioara Mamă a lui Dumnezeu de cinstea pe care i-a conferit-o misterul Întrupării".
Biserica, numind-o pe Maria, cu titlul de Mamă a lui Dumnezeu, a cuprins în acest titlu toată cinstirea care i se putea da Mariei. Nimeni nu putea spune despre Maria ceva mai mult şi mai frumos, chiar dacă ar fi avut, cum plastic se exprima cineva, "atâtea limbi câte sunt firele de iarbă pe pământ, câte sunt stelele pe cer sau câte sunt firele de nisip de pe ţărmurile mărilor". Sfântul Francisc din Assisi (1181-1226) a rostit şi el cuvinte frumoase la maternitatea divină a Mariei: "Sfântă Fecioară Marie, nu există între femei vreuna asemenea ţie, născută în lume, fiică şi slujitoare a preaînaltului Rege şi părinte ceresc, mamă a preasfântului Domn al nostru Isus Cristos şi mireasă a Duhului Sfânt".
Înaintea spuselor Bisericii şi a oamenilor ei sfinţi, textele biblice ale solemnităţii de astăzi susţin cu fermitate că Maria este cu adevărat Mama lui Dumnezeu: "Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său" (Lc 1,32). "Când a venit plinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie" (Gal 4,4).
Maria, cu titlul de Mamă a lui Dumnezeu, a fost celebrată pentru prima dată la 1 ianuarie, la Roma, în sec VI. Şi s-a celebrat într-o biserică numită "Sancta Maria Antiqua" (veche), cea mai veche biserică dedicată Maicii Domnului din Roma, construită lângă templul zeiţei Vesta. Aici trăiau vestalele, acele fecioare păgâne care aveau misiunea de a veghea şi întreţine permanent focul sacru ce nu trebuia să se stingă, aprins în cinstea zeiţei Vesta.
Circula însă şi o legendă la vremea aceea, potrivit căreia la începutul fiecărui an venea un balaur şi înghiţea o vestală, o fecioară de la templu. Creştinii, construind biserica lor lângă acest templu păgân, au voit să arate lumii că Dumnezeu a trimis în lume o fecioară cu numele Maria, pe care balaurul nu numai că nu a putut să o înghită, ci chiar fecioara l-a învins pe acest balaur, prin Fiul ei (cf. Gen 3,15; Ap 12,9).
Ereticii din toate timpurile, pentru a-şi masca ura lor faţă de Maica lui Dumnezeu, spun ca şi Nestorius că Maria l-ar fi putut umbri pe Cristos. O stea poate să anunţe soarele, dar în nici un caz nu poate umbri soarele. Maria nu-l umbreşte pe Isus ca o zeiţă, ci ea îndreaptă oamenii spre Isus şi nu spre ea, ca la Cana (cf. In 2,5) şi adună ucenicii în jurul lui Isus, ca în Cenacol (cf. Fap 1,14).
Maica lui Dumnezeu îi conduce pe oameni la Isus şi vrea împreună cu Tatăl ceresc şi cu Duhul Sfânt ca Isus să fie cel dintâi în toate, căci el este mântuitorul (cf. Col 1,18). Biserica a exprimat acest adevăr în lecturile biblice de astăzi, căci astăzi, deşi este o sărbătoare în cinstea Mariei, totuşi lecturile biblice i se adresează în primul rând lui Isus, îl au în centru pe Isus şi numele său mântuitor (cf. Lc 2,21), cu menţiunea că Isus este şi Fiul Mariei. Toate aceasta evidenţiază primatul divin al lui Isus în iubire şi cinstire şi în acelaşi timp arată dependenţa Mariei de Cristos, precum şi rolul ei de slujitoare colaboratoare al planului divin de mântuire împreună cu toţi credincioşii (cf. 1Cor 4,1-2).
Totuşi, Mariei îi revine cinstea de a fi fost prima credincioasă, prima mamă, prima slujitoare, prima colaboratoare la opera mântuirii şi prima mântuită (cf. Mt 12,50; Mc 3,35). Zic prima şi nu singura. Zic prima, dar nu şi ultima, căci Maria a deschis numai lista unui nesfârşit şir de credincioşi, mame, fraţi, surori, slujitori, colaboratori şi mântuiţi prin Cristos, dar nu a şi închis-o.
Apoi, Mariei îi revine onoare de a fi o imagine atât a Bisericii mântuite din cer, cât şi o imagine a Bisericii luptătoare în curs de desăvârşire, prin practicarea virtuţilor trăite de ea: credinţa, speranţă, iubirea, slujirea, smerenia şi vestirea evangheliei (cf. LG 68). Deci, dacă Maria este ceva pentru Biserică şi pentru fiecare dintre noi, este numai după Isus Cristos, numai datorită lui Isus Cristos şi numai prin voinţa lui Isus Cristos ca ea să-i fie colaboratoare (cf. In 19,26-27).
Aşa cum spuneam şi ceva mai sus, strâns legat de solemnitatea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu este circumciziunea şi impunerii numelui de Isus copilului născut la Betleem; nume anunţat Mariei de către arhanghelul Gabriel, încă înainte de zămislirea lui (cf. Lc 1,31), iar apoi lui Iosif de către un înger (cf. Mt 1,21); nume care înseamnă mântuitor. Acest nume este fără egal pe pământ, pentru că este singurul nume dat oamenilor în care să se poată mântui (cf. Fap 4,12).
De Anul Nou, încă de pe timpul lui Moise şi Aron, Dumnezeu oferea poporului său ales o binecuvântare binefăcătoare cu pază, cu lumină, cu îndurare şi pace (cf. Num 6,22-27). Dar această binecuvântare avea şi un caracter profetic, căci era destinată să se împlinească pe deplin abia la venirea lui Mesia, când această binecuvântare va fi dată în numele celor trei persoane divine. Această binecuvântare începută în Vechiul Testament prin rostirea unui "cuvânt" de către Tatăl; Cuvântul a devenit apoi "persoană" prin naşterea lui Isus; iar Isus, prin patima, moarte şi învierea sa, ni l-a trimis pe "Duhul Sfânt" de la Tatăl (cf. In 7,39). De aceea şi lecturile de la sfânta Liturghie parcă sunt într-un crescendo: prima ne vorbeşte despre Tatăl, Evanghelia ne vorbeşte despre Fiul, iar lectura a doua ne vorbeşte despre Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt este plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu; Duhul Sfânt este promisiunea lui Dumnezeu; Duhul Sfânt este plinătatea darului lui Dumnezeu (Rom 5,5). "Fraţilor, când a venit plinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, supus Legii, pentru ca să-i răscumpere pe cei supuşi Legii şi pentru ca să dobândim înfierea. Iată după ce puteţi cunoaşte că sunteţi fii: Dumnezeu l-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului său, care strigă: «Abba, Tată!» Aşadar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin harul lui Dumnezeu" (Gal 4,4-7).
Maria, împreună cu îngerii şi sfinţii, îndreaptă toate laudele din lume spre Dumnezeu cel întreit şi unic, căci numai în Dumnezeu cel întreit şi unic se împlinesc toate binecuvântările divine pentru noi. Iar noi avem în aceste binecuvântări tot ce ne trebuie pentru a fi fericiţi în timp şi în veşnicie. Binecuvântarea primită zilnic în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt este cea mai desăvârşită binecuvântare. Maria, intim legată de persoanele divine, ca fiică, mamă şi mireasă, ne introduce în intimitatea persoanelor divine, pentru a putea primi binecuvântările şi mântuirea lor.
Un alt eveniment pe are îl sărbătorim astăzi este şi cea de-a 50-a Ziua Mondială a Păcii, care anul acesta are ca temă "nonviolenţa". Când Maica Tereza a primit premiul Nobel pentru pace în 1979, a declarat clar mesajul său de nonviolenţă activă: "În familia noastră nu avem nevoie de bombe şi de arme, de a distruge pentru a aduce pace, ci numai de a sta împreună, de a ne iubi unii pe alţii". Această celebrare se potriveşte bine şi cu faptul că Isus a fost prevestit ca principe al păcii, care este pacea noastră, pentru că el a dărâmat zidul despărţitor al urii dintre iudei şi păgâni şi a făcut din toţi oamenii o singură familie, familia fiilor lui Dumnezeu. Când Isus i-a împiedicat pe cei care o acuzau pe adulteră ca s-o ucidă cu pietre (cf. In 8,1-11) şi când, în noaptea dinainte de a muri, i-a spus lui Petru să pună înapoi sabia în teacă (cf. Mt 26,52), Isus a trasat calea nonviolenţei, pe care a parcurs-o până la sfârşit, până la cruce, prin care a realizat pacea şi a distrus duşmănia (cf. Ef 2,14-16). Papa Francisc reafirmă iar mesajul său de la Assisi 2016: "Niciodată numele lui Dumnezeu nu poate să justifice violenţa. Numai pacea este sfântă, nu războiul!" O, dacă oamenii ar înţelege asta, faţa lumii s-ar schimba!
Se spune că în Egipt, la Alexandria, există o tradiţie curioasă ca, în noaptea de Anul Nou, între orele 23 şi 24, oamenii să arunce pe fereastră, în mod simbolic, tot ceea ce a fost rău în anul care trecut şi să lase fereastra deschisă, ca papa Ioan al XXIII-lea (1881-1963), ca să intre noutatea din anul care vine. Pentru noi, creştinii, răutatea este păcatul de orice fel, iar noutatea este Cristos, aşa cum ne învaţă sfântul Irineu (130-202). Să aruncăm răutatea şi păcatul de orice fel şi să-l primim pe Cristos. Aşa cum ne recomanda şi sfântul papă Ioan Paul al II-lea (1920-2005), atunci când era la cârma Bisericii, "Să nu ne temem să-i deschidem fereastra şi inima lui Cristos care vine", şi atunci pacea, bucuria şi binecuvântarea pe care ni le urăm şi ni le dorim în acest timp, vor fi ale noastre.
În viaţa sfântul Iosif Cafasso (1811-1860) este descrisă o lecţie de catehism pe care acesta a ţinut-o copiilor. El şi-a început lecţia astfel: "Copii, câte mame aveţi?" Mulţi dintre copii au răspuns că au doar una. Atunci bunul preot (responsabil cu pastoraţia deţinuţilor) a reacţionat imediat: "Nu, nu. Gândiţi-vă mai bine... Aveţi mai multe". Câţiva copii şi-au amintit atunci de bunica, de mătuşa sau de învăţătoarea de la şcoală. Şi sfântul insista: "Mă refer la mame adevărate". Şi, dacă copiii nu reuşeau, după puţin timp exclama: "Eu cred că ştiţi, dar nu vreţi să-mi spuneţi mie. Să vedem dacă ghicesc şi voi o să mă corectaţi. Aveţi două mame, una este cea care este acasă care vă iubeşte foarte mult. Cealaltă este cea care stă în cer, se cheamă Maria şi vă iubeşte şi mai mult. Nu-i aşa că am ghicit?" Copiii spuneau, convinşi: "Aţi ghicit! Aţi ghicit!"
Da, de acest adevăr vrea să ne convingă şi pe noi Biserica astăzi, că pe lângă mamele noastre de pe pământ mai avem şi o altă mamă în cer pe care trebuie să ne-o luăm, căci şi Isus a luat-o, ba a dat-o şi altora. Prin apostolul Ioan sub cruce, Isus ne-a dat-o pe Maria ca mamă şi fiecăruia dintre noi care credem în el. S-o luăm şi noi de mamă şi s-o chemăm în ajutor.
Cunosc mai mulţi sfinţi care şi-au luat-o pe Maria de mamă şi nu s-au înşelat, căci au reuşit în viaţă. Sfântul Bernard (1090-1153) şi-a luat-o pe Maica Domnului de mamă şi nu numai că nu a greşit, dar imediat a spus: "Nu s-a auzit niciodată ca cineva să fi fost părăsit de Maria". Sfânta Tereza de Avila (1515-1582), luând-o pe Maria ca mamă, şi nu s-a înşelat, căci şi-a terminat cu bine reforma Carmelului, s-a sfinţit pe ea şi călugăriţele încredinţate. Sfântul Ioan Vianney (1786-1859) şi-a luat-o şi el pe Maria ca mamă şi nu s-a înşelat, căci Maria l-a ajutat să ajungă preot şi apoi să câştige multe suflete pentru Cristos. Sfânta Tereza a Pruncului Isus (1873-1897) şi-a luat-o şi ea pe Maria ca mamă şi nici ea nu s-a înşelat, căci s-a sfinţit în puţinii ei ani de viaţă.
Dar este oare vreun om care s-o fi luat pe Maria ca mamă şi să se fi înşelat? Nu! S-o luăm şi fiecare dintre noi, acum la început de an, pe Maria ca mamă şi sub ocrotirea ei vom avea parte numai de pace şi bucurii!
La mulţi ani în pace şi bucurie, cu Isus, Maria şi Iosif!
Pr. Ioan Lungu
