Toţi au mâncat şi s-au săturat (cf. Lc 9,17).
Avem astăzi solemnitatea Preasfântului Trup şi Sânge al lui Cristos, Joia Verde, solemnitate intim legată de Joia Mare şi care împlineşte Joia Mare. De aceea, o vom aborda din prisma Joii Mari.
În Joia Mare, Joia dinaintea pătimirilor, morţii şi învierii sale, Isus, adevăratul nostru preot şi rege Melchisedec (cf. Gen 14,18-20), din speciile pâinii şi ale vinului, a instituit sacramentul Euharistiei, sacramentul trupului şi sângelui său jertfite la cruce (cf. Lc 22,19-20), sacramentul hranei noastre şi puterii noastre spirituale (cf. In 6,35), sacramentul rămânerii sale cu noi până la sfârşitul veacurilor (cf. Mt 28,19), sacramentul apostolatului şi al vestirii noastre până la venirea sa de-a doua (cf. 1Cor 11,26), sacramentul învierii şi îndumnezeirii noastre (cf. In 6,53-54), sacramentul care ne califică pentru ospăţul veşnic din paradis (cf. Lc 22,29-30).
Înainte de instituirea tainei euharistice, în Joia Mare, Isus, a instituit taina Preoţiei, mai exact i-a făcut părtaşi ai preoţiei sale, într-un mod cu totul aparte, ca miniştri ai Euharistiei şi ai celorlalte taine, pe apostoli şi pe urmaşii lor episcopii şi preoţii, căci preoţi, profeţi şi regi aveau să devină toţi cei care vor crede în el (cf. 1Pt 2,9). Aşa cum Isus din timp şi-a pregătit o mamă care îl va naşte pe pământ, tot din timp şi-a pregătit şi miniştrii care îl vor "naşte" pe altare, adică, pe apostoli, pe preoţii săi iubiţi, cărora le-a dat porunca, ca pentru cei încredinţaţi grijii lor, zilnic porţia de mâncare (cf. Lc 12,42), adică zilnic să le celebreze Euharistia şi să-i hrănească din ea, spre amintire zilnică a jertfei sale de la cruce (cf. 1Cor 11,26).
Iată ce ne spune sfânta Maria Magdalena de Pazzi (1566-1607), o călugăriţă italiană, în urma unei viziuni date ei de către Isus Euharisticul: "Am văzut iubirea cea mare a lui Dumnezeu sub forma unui fluviu imens în care trăiau mulţi peşti. Şi am văzut plutind pe acest fluviu o corabie foarte frumoasă plină cu de toate. Şi am înţeles că această corabie este Biserica. Corabia avea un depozit foarte mare plin cu medicamente şi merinde, în special pâine şi vin, de care este nevoie pentru viaţa lumii".
Pentru că Euharistia este marea lui comoară lăsată Bisericii sale, Isus a voit ca ea să celebreze zilnic şi tot zilnic să ne hrănim din ea, pentru că Euharistia este trupul lui care a atârnat pe cruce şi a murit pentru mântuirea noastră şi sângele lui care a ţâşnit din toate rănile sale de pe cruce, spre spălarea şi iertarea păcatelor noastre (cf. 1Cor 10,16). De aceea, Euharistia este pâinea vieţii (cf. In 6,35) şi medicamentul învierii (cf. In 6,50-51), pe care numai Isus, medicul divin, ni le poate da (cf. Ex 15,26; Mt 9,12). De aceea, noi primind Euharistia, vestim moartea şi învierea sa, spre mântuirea sufletelor pierdute, până la venirea sa de-a doua (cf. 1Cor 11,26).
Pentru că Euharistia este marea comoară lăsată Bisericii sale, Isus a voit ca ea să celebreze zilnic şi tot zilnic să ne hrănim din ea, pentru ca asemenea lui Abraham, care săturat cu pâine şi vin de regele preot Melchisedec, să putem refuza şi noi toate ofertele amăgitoare ale regelui Sodomei, adică, ale diavolului (cf. Gen 14,18-20).
Creştinii buni, după chipul lui Abraham cel credincios, mănâncă şi beau din pâinea şi vinul oferite lor de Isus, noul lor preot şi rege Melchisedec, şi astfel devin şi ei biruitori în lupta cu toţi duşmani, primesc împlinirea făgăduinţelor, îşi împlinesc cu bine menirea lor pe pământ şi ajung în "ţara în care curge lapte şi miere", adică în paradis (cf. Ex 3,8). Căci o inimă satisfăcută de Cristos este secretul rezistenţei la ofertele diavolului. Creştinii după chipul lui "Lot", care nu iau în seamă puterea hranei euharistice, deşi botezaţi, se vor întoarce să locuiască în Sodoma, spre nefericirea lor.
Pentru că Euharistia este marea lui comoară lăsată Bisericii sale, Isus a voit ca ea să celebreze zilnic şi tot zilnic să ne hrănim din ea, pentru că, aşa cum spunea şi papa Francisc, Euharistia este şi antidotul contra descurajării şi disperării în suferinţele vieţii.
În Joia Mare, Euharistia a fost instituită în Cenacol şi s-a celebrat pentru prima dată în Cenacol. Dar celebrarea ei nu s-a oprit nici la Joia Mare şi nici la Cenacol, căci, după dorinţa lui Isus văzută clar în viaţa primei comunităţi creştine care zilnic participa la "frângerea pâinii" (cf. Fap 2,42.46) celebrarea Euharistie a continuat şi va continua zilnic până la sfârşitul veacurilor, fiind celebrată: în case, în catacombe, în biserici, în natură. Apoi o altă dorinţă a lui Isus comunicată Bisericii, prin sfinţi ca: Vasile cel Mare, papa Grigore al VII-lea, Francisc din Assisi, fost "adoraţia euharistică", unde el ne poate vorbi la inimă şi unde noi îi putem spune problemele noastre.
Aproape că nu este sfânt cinstit de Biserică care să nu fi fost cinstitor şi adorator al Euharistiei
Legat de adorarea preasfântului sacrament, trebuie să spunem că toţi "fericiţii" noştri români: fericitul Ieremia Valahul (1556-1625), fericitul preot martir Vladimir Ghika (1873-1954) şi fericitul episcop martir Anton Durcovici (1888-1951) au fost "adoratori fervenţi ai divinului prizonier din altar".
Tot legat de adorarea preasfântului sacrament, trebuie să spunem iar că, adorând Euharistia, facem un bun şi eficient apostolat. Să amintim aici două cazuri celebre: 1. Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859), a convertit satul Ars, din Franţa, stând ceasuri întregi îngenuncheat în faţă preasfântului sacrament. Mai întâi i s-a alătura o bătrână, apoi încă una, apoi încă alte câteva persoane şi până la urmă tot satul. 2. Monseniorul Mermillod (+1883), episcop de Fribourg, Lausanne şi Geneva, care a convertit o femeie protestantă printr-o îngenunchere reverenţioasă în faţa preasfântului sacrament. Nici noi nu ne vom converti familia şi semenii, fără îngenunchere şi fără adoraţie în faţa lui Isus Euharisticul.
Apoi, Isus a cerut "vizitele la preasfântul sacrament" mai întâi călugărilor din mănăstiri care începeau, continuau şi sfârşeau ziua cu aceste vizite; apoi practica a fost extinsă la întreaga Biserică. Între primii care au sprijinit această devoţiune, a fost sfântul episcop martir, Thomas Becket (1118-1170). În timp, această devoţiune a cunoscut o mare amploare aşa că în zilele noastre este cunoscută şi practicată chiar şi de copii.
Dar Isus a voit şi mai mult decât atât. Întrucât plăcerea lui este să locuiască şi să trăiască printre fiii oamenilor (cf. Prov 8,31), Isus a voit să iasă din tabernacole şi biserici pentru a merge în mijlocul oamenilor. Această dorinţă a inimii sale i-a comunicat-o într-o revelaţie făcută sfintei Iuliana de Mont-Cornillon (1191-1258), o călugăriţă belgiană născută lângă Liege, pe când aceasta avea doar 16 ani şi era în adoraţie în faţa preasfântului sacrament, din mănăstirea călugăriţelor augustiniene din conventul-leprozar Mont-Cornillon. Au trecut 20 ani până ce sfânta Iuliana a reuşit să vorbească unei autorităţi bisericeşti despre dorinţa lui Isus care i-a fost comunicată. Apoi au mai trecut nişte ani până când dorinţa lui Isus s-a împlinit, până când papa Urban al IV-lea (1195-1264), un francez, a instituit sărbătoarea "Corpus Domini" prin documentul papal: Transiturus de hoc mundo (11 august 1264).
Atunci, în amintirea Joii Mari, ca o continuare şi o desăvârşire a Joii Mari, într-o altă zi de joi, "Joia Verde", care este prima joi de după solemnitatea Preasfintei Treimi, a fost instituită solemnitatea Trupului şi Sângelui Domnului nostru Isus Cristos, solemnitate prin care Isus Euharisticul, aşa cum a dorit el, este scos afară din tabernacole şi biserici şi este purtat în procesiuni prin locurile unde trăiesc şi muncesc oamenii: pe străzi, pe la casele lor, pe la spitale, pe la instituţiile de muncă şi învăţământ, pe la locurile de pelerinaj, în locurile de agrement, pe munţi şi pe ogoare, pentru ca Isus din sfânta taină să-i privească, să-i ajute, să-i binecuvânteze, să-i vindece şi să-i mântuiască ca şi atunci când era în trup pe pământ.
Tot de atunci au apărut şi "binecuvântările cu preasfântul sacrament", în timpul cărora Isus vindecă atât sufletele cât şi trupurile oamenilor. François Coppee (1842-1908), poetul francez convertit din timpurile noastre, scria: "Oamenii nu vor putea spune niciodată cât bine a făcut şi cât rele a împiedicat această bucăţică de pâine curată, în care bate inima lui Cristos, în care palpită viaţa veşnică".
La Lourdes, când procesiunea cu sfântul sacrament se apropia de sfârşit, a sosit un om cu un copil bolnav în braţe şi a strigat: "Cum, s-a terminat şi copilul meu nu s-a vindecat? Doamne, opreşte-te! Opreşte-te!" Toată mulţimea şi-a îndreptat ochii spre el. Episcopul, care purta sfânta taină a Euharistiei, s-a întors spre el şi l-a binecuvântat. În acel moment, copilul s-a vindecat. Mare putere are Isus din Euharistie, de aceea a voit să iasă din tabernacole şi biserici pentru a merge în întâmpinarea trebuinţelor oamenilor.
Dar solemnitatea de astăzi mai înseamnă ceva pe lângă voinţa lui Isus ca să fie scos din tabernacole şi din biserici ca să poată merge în mijlocul oamenilor ori unde ne-am afla ei. Solemnitatea de astăzi mai înseamnă şi harul ca noi, cu permisiune, să-l putem lua pe Isus Euharisticul cu noi ori unde am merge noi pe acest pământ şi chiar în cosmos, pentru ca Isus Euharisticul să ne facă viaţa mai uşoară şi mai sigură.
Agenţia internaţională de presă "Zenit" a publicat, la 17 mai 2016, ştirea că astronautul american Michael S. Hopkins, colonel al U.S. Air Force şi astronaut al NASA, care a zburat în cosmos în septembrie 2013 la bordul navetei Soyuz TMA-10M pentru a ajunge la o staţie spaţială internaţională, cu permisiunea celor în drept, purtat cu el în cosmos o pixidă cu şase ostii consacrate, împărţite fiecare în patru bucăţi, pentru a se putea împărtăşi măcar o dată pe săptămână în timpul de cele 24 de săptămâni cât a rămas la bordul staţiei spaţiale. La întoarcerea din cosmos, el a declarat: "Ştiind că Isus este cu mine, am înfruntat cu mai mare siguranţă momentul în care am ieşit din staţia spaţială, mergând în golul universului". La luat pe Isus cu el în cosmos, a fost întărit el şi a sfinţit întreg universul.
Spre edificare sufletească, mai amintesc două cazuri în acest sens:
Sfântul Iacint (1183-1257), preot călugăr dominican din Polonia, fondase la Kiev o mare mănăstire în cinstea Preacuratei. Dar, într-o zi, oraşul a fost atacat de către tătari. Sfântul Iacint, temându-se că tătarii vor profana biserica şi cele sfinte, a luat sfânta Euharistie şi a ascuns-o sub haină; apoi a luat şi statuia Fecioarei Maria şi a plecat împreună cu confraţii săi spre Cracovia. Deşi au trecut prin mijlocul tătarilor, aceştia nu i-au văzut. Ajungând la un râu şi negăsind nici o luntre, sfântul Iacint a binecuvântat apa cu preasfântul sacrament, iar apa s-a făcut tare ca un pod şi toţi au trecut pe apă ca pe uscat. Şi în final, toţi au ajuns cu bine la destinaţie. Ajungând la Cracovia, Iacint a aşezat sfânta Euharistia în tabernacol şi statuia Maicii Domnului într-un loc potrivit din biserica fraţilor dominicani. Această biserică a ajuns în scurt timp un celebru loc de pelerinaj. Când îl avem pe Isus cu noi, duşmanii orbesc, pericolele dispar, iar noi ajungem cu bine la destinaţie, la paradis.
Credinciosul Sotir (+ 377), fratele sfântului Ambroziu (339-397), călătorea odată cu corabia spre insula Sardinia, când dintr-o dată s-a iscat o furtună atât de puternică, că a scufundat corabia. Atunci credinciosul Sotir a luat sfânta Împărtăşanie care era pe corabie, şi-a legat-o la gât şi cu ea s-a aruncat în valuri. Cu sfânta Împărtăşanie la gât a înotat şi a ajuns cu bine la ţărm. Ce e viaţa noastră dacă nu o călătorie pe valurile zbuciumate ale acestei lumi? Numai cine rămâne permanent ataşat de sfânta Împărtăşanie poate să ajungă cu bine la limanul fericirii veşnice.
Poate nu toţi vom obţine permisiunea să-l luăm pe Isus Euharisticul cu noi în casele noastre, la locurile noastre de muncă sau în călătorii, dar sigur îl putem lua pe Isus în corabia sufletului nostru ca apostolii, prin împărtăşanie şi atunci Isus ne va potoli toate furtunile şi din vieţile noastre (cf. Mc 6,51).
Să ne împărtăşim zilnic. Aceasta este o binecuvântare pentru zilele noastre, acordată de Biserică prin sfântul papă Pius al X-lea (1835-1914), care a chemat copiii de la vârsta priceperii şi pe toţi creştinii la împărtăşania zilnică, prin care îl putem lua pe Isus Euharisticul oriunde mergem şi în orice facem.
Îl putem lua cu noi pe Isus fără nici o aprobare, ba chiar suntem invitaţi cu stăruinţă să o facem, prin primirea sfintei împărtăşanii, şi astfel îl putem lua cu noi: la şcoală, la serviciu, la câmp, în excursie, în călătorie, în cosmos şi chiar în viaţa veşnică. Atunci totul va fi uşor şi sigur.
De aceea, fericitul papă Paul al VI-lea (1897-1978), în enciclica "Humanae vitae", le spunea celor căsătoriţi: "Soţii să implore, printr-o rugăciune statornică, ajutorul divin, pe care să-l soarbă mai ales din Euharistie". Da, sfânta Euharistie este pâinea celor tari!
Să îngenunchem astăzi în faţă lui Isus atât din tabernacol cât în faţa lui Isus ieşit din tabernacol şi din biserică, venit în întâmpinarea noastră pentru a ne binecuvânta, ajuta şi mântui. Sântul papă Ioan al XXIII-lea (1881-1963), spunea: "Omul nu este niciodată mai mare ca atunci când îngenunchează înaintea Dumnezeului şi mântuitorului său".
Astăzi când Isus va trece prin mijlocul nostru, să îngenunchem şi noi, şi chiar dacă nu vom avea flori să-i aşternem pe cale, să-i aşternem inimile noastre căite şi dornice de a-l primi şi să-i spunem: Isuse, din preasfântul sacrament, miluieşte-ne pe noi! Amin.
Pr. Ioan Lungu
