Euharistia este un dar al Preasfintei Treimi pentru cei care primesc mântuirea
Creştinii de rit latin celebrează astăzi, în prima în prima zi de joi de după Preasfânta Treime, solemnitatea Preasfântului Trup şi Sânge a lui Cristos, ca o continuare, ca o prelungire a zilei de Joia Mare, pentru a scoate în evidenţă că prin întemeierea sfintei Euharistii Isus a rămas cu noi în "pâine şi în vin" până la sfârşitul veacurilor (cf. Mt 28,20), dar şi pentru a mărturisi că această rămânere a lui Isus cu noi în "pâinea şi vinul euharistic", este lucrarea şi iubirea Preasfintei Treimi faţă de noi oamenii, spre împlinirea şi desăvârşirea mântuirii şi sfinţirii.
De aceea, fericita Maria Candida a Euharistiei (1884-1949), călugăriţă carmelită italiană, vedea în Euharistie prezenţa sacramentală a lui Dumnezeu în lume şi infinita lui iubire faţă de oameni.
Dacă cineva o să se întrebe de ce Preasfânta Treime, prin Isus, a întemeiat în Joia Mare taina Euharistiei, iar de Joia Verde a cerut prin acelaşi Isus, instituirea solemnităţii de astăzi? Răspunsul îl găsim în evanghelia şi lecturile biblice de astăzi: pentru că Dumnezeu ne iubeşte şi ne călăuzeşte spre patria fericită (cf. Dt 8,16); pentru că prin sfânta Euharistie Dumnezeu ne face părtaşi: de iubirea lui, de puterea lui, de viaţa lui, de mântuirea lui, de învierea lui, de fericirea lui (cf. In 6,51-58); pentru că sfânta Euharistie ne face: asemănători cu Dumnezeu, ne îmbunătăţeşte şi ne perfecţionează relaţiile cu el, dar şi cu aproapele şi ne face apţi de împărăţia sa (cf. 1Cor 10,16-17).
Un duhovnic adăuga şi alte lucrări ale Euharistiei: tămăduirea sufletului şi a trupului; alungarea potrivnicului; pentru pacea interioară; luminarea ochilor inimii; întărirea credinţei, speranţei şi dragostei; şi sporirea harului.
Tocmai a încheiat celebrarea liturgică a timpului pascal, timp în care Isus ne-a promis şi nouă învierea sa: "pentru că eu trăiesc, şi voi veţi trăi" (In 14,19); "aşa cum m-a trimis Tatăl, care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, la fel şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine" (In 6,57); şi odată cu învierea ne-a promis şi toate celelalte daruri care decurg din ea: înălţarea noastră la cer, glorificarea şi fericirea noastră veşnică în cer împreună cu el şi cu întreaga Sfântă Treime, unde noi oamenii vom sta la masă cu Dumnezeu (cf. Ap 3,20) şi unde vom mânca: "pâinea vieţii" (In 6,35), "mana ascunsă" (cf. Ap 2,17), "pâinea cea cu orice gust" (cf. Înţ 16,20), "pâinea cerească" (Ps 77,28), "pâinea îngerilor" (Ps 77,29), "pâinea celor tari" (Ps 77 25), spre viaţă veşnică.
Învierea din morţi, intimitatea cu Dumnezeu cel întreit şi unic şi ospăţul veşnic, este planul lui Dumnezeu cu fiecare om care răspunde la chemarea sa de mântuire. Dar pentru a ajunge la ospăţul veşnic din paradis şi pentru a mânca din această "mană ascunsă" care dă viaţa veşnică, trebuie s-o găsim încă de pe pământ, trebuie s-o mâncăm încă din viaţa aceasta, căci tot ea este aceea care ne pregăteşte pentru viaţa veşnică şi pentru ospăţul cel veşnic. Isus ne spune în evanghelia de astăzi că el însuşi este această pâine minunată: "Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii" (In 6,51).
Pentru că Isus a ştiut că "se vor ridica mulţi proroci mincinoşi care vor înşela pe mulţi şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. (cf. Mt 24,11-12); dar pentru că Isus mai ştia şi că vor fi oameni care nu vor putea trăi fără sfânta Liturghie şi fără sfânta împărtăşanie, aşa cum au fost cei 49 de martiri din Cartagina, din nordul Africii, din anul 304, de aceea şi pentru convertirea unora şi pentru mângâierea altora, Isus nu numai că a întemeiat Euharistia în Joia Mare, dar a cerut şi dezvoltarea cultului Euharistiei prin instituirea solemnităţii de astăzi.
Într-o zi, Isus i-a apărut sfintei Iuliana de Cornillon (1191-1258), o copilă orfană dintr-un sătuc uitat de lume de lângă Li?ge, Belgia, o copilă luată din milă şi crescută de maicile de la mănăstirea din Montcornillon, o copilă care avea să ajungă călugăriţă şi superioară a mănăstirii, zic, i-a apărut şi ieşind din tabernacol, a trimis-o la autorităţile Bisericii cu mandatul de a institui sărbătoarea de astăzi, Trupul şi Sângele Domnului, cu ieşirea sa între oamenii de afară.
Prin ieşirea sa pe străzi, pe la casele oamenilor, pe la ogoarele lor şi pe la locurile lor de muncă, ieşire prescrisă în actul de înfiinţare a solemnităţii, Trupul şi Sângele Domnului, sau Joia Verde, Isus a voit să accentueze încă odată nevoia oamenilor de Euharistie în vederea mântuirii; dragostea lui fără de margini faţă de oameni: "Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea mea" (Ier 31,3), plăcerea că plăcerea lui mare de a locui între fiii oamenilor (cf. Prov 8,31), dar şi dorinţa lui de a se oferi ca "pâinea vieţii" lor: "Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi au murit. Aceasta este pâinea care se coboară din cer: ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci" (In 6,48-51).
Prin aşternerea de haine, flori şi verdeaţă înaintea lui Isus Euharisticul, ca la intrarea sa în Ierusalim (cf. Mt 21,8), oamenii doresc să-l recunoască pe Isus de Rege Păstor şi Mesia care-i conduce la păşunile bogate şi la apele limpezi ale paradisului (cf. Ps 23,2).
Prin aruncarea flori în faţa lui Isus, copii reînvie scena intrării lui Isus în Ierusalim (cf. Mt 21,15), şi ne invită să ne aşternem şi noi viaţa şi inimile la picioarele sale.
Prin corul şi muzica care însoţesc aceste procesiuni, intrăm şi noi încă de pe acum în corul îngerilor care îi cântă Aleluia, Slavă şi Amin lui Dumnezeu cel întreit şi unic.
Ca să ajungem la ospăţul veşnic din paradis, care este scopul nostru suprem, trebuie mai întâi să parcurgem bine drumul acestei vieţi întăriţi de o hrană cerească asemenea poporului ales, asemenea lui Ilie şi asemenea sfinţilor (cf. Dt 8,16;1Rg 19,8), şi să dobândim prin Euharistie garanţia învierii (cf. In 6,54). Iar Isus prin procesiunile de Joia Verde ne iese în întâmpinare.
Şi iarăşi, noi ştim din solemnitatea Sfintei Treimi că esenţa lui Dumnezeu cel întreit şi unic este iubirea, armonia, unitatea şi pacea. Şi mai ştim că planul divin de mântuire este ca fiecare om să ajungă în intimitatea Sfintei Treimi. Dar, nimeni nu poate ajunge în intimitatea Sfintei Treimi dacă nu trăieşte în iubire, armonie şi pace cu persoanele divine, dar şi cu fraţii. De aceea Isus, cel una cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, luând pâinea şi vinul ca specii sub care să rămână cu noi tainic şi real până la a doua sa venire (cf. Mt 28,20), pâine şi vin care prin natura lor exprimă iubirea, unitatea, pacea şi armonia, căci pâinea şi vinul devin "una" prin măcinarea multor boabe de grâu şi prin zdrobirea multor boabe de struguri, zic, Isus a luat pâinea şi vinul, le-a transformat în trupul şi sângele său prin prefacere, şi le-a conferit puterea de a da celui care le primeşte cu credinţă, atât curăţia necesară pentru a intra în cer (cf. Ap 21,27), curăţie simbolizată de ostia albă, curăţie realizată prin spălarea în sângele său (cf. Ap 7,14), cât şi iubirea, unitatea, armonia, pacea cu Dumnezeu şi cu aproapele. De aceea, sfântul Paul, în lectura a doua de azi ne zice: "Pentru că este o singură pâine, noi, cei mulţi, suntem un singur trup, căci toţi ne împărtăşim din aceeaşi unică pâine" (1Cor 10,17).
Sfântul Toma de Aquino (1225-1274) ne spune: "Recunoaşteţi în această pâine pe cel care a atârnat pe cruce; în potir, sângele care a ţâşnit din coastă! Aşadar, luaţi şi mâncaţi trupul lui Cristos, luaţi şi beţi sângele lui Cristos. Ca să nu vă împrăştiaţi, mâncaţi această legătură a unităţii; ca să nu vă pierdeţi, beţi preţul răscumpărării voastre.
Aici fac un mic comentariu: Toată adunarea copiilor lui Israel ieşită din Egipt prin puterea braţului lui Dumnezeu şi prin minuni nemaiauzite, a ajuns în pustiul Sinai unde era lipsă de hrană şi apă. În acest loc toată adunarea copiilor lui Israel, uitând de dragostea şi puterea lui Dumnezeu, a cârtit în împotriva lui Moise şi Aaron: "Ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta". Atunci, Domnul, a zis lui Moise: "Iată că voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi" (cf. Ex 16,1-4). În ciuda promisiunii pe care Dumnezeu le-o făcuse, copiii lui Israel, descoperind mana în pustiu, se întrebau unul către altul: "Ce este aceasta?" (cf. Ex 16,15).
Aceeaşi necredinţă o arată şi evreii de pe timpul lui Isus. Ei discută aprins între ei pe tema trupului şi sângelui lăsate ca mâncare şi băutură, trup şi sânge prin care Isus face trimitere la moartea sa. Isus a voit să-i facă să înţeleagă pe ei, dar şi pe noi, că un "Mesia" venit pe pământ dar nejertfit nu este suficient pentru a mântui sufletul. De aceea, el trebuie să meargă la cruce, iar noi trebuie să ne însuşim moartea lui, adică, să mâncăm trupul lui şi să bem sângele lui, pentru a avea viaţă veşnică.
De aceea "pâinea" obţinută din multe boabe de grâu măcinate sub pietrele morii şi "vinul" obţinut prin zdrobirea teascului, îl reprezintă bine pe Cristos şi jertfa sa de la cruce lăsată nouă spre desăvârşire şi mântuire în Euharistie, reprezintă bine preţul plătit de Isus pentru mântuirea noastră la cruce, dar reprezintă în acelaşi timp şi preţul pe care trebuie să-l plătim noi ca ucenici ai săi purtând crucea pe urmele sale, căci mântuirea este o lucrare divino-umană (cf. Lc 9,23). De aceea Isus a zis despre sine: "Cristos trebuia să sufere toate aceste lucruri şi astfel să intre în slava sa" (Lc 24,46)? Iar sfântul Paul spune despre noi oamenii: "În împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri" (Fap 14,22).
În altă ordine de idei, fără primirea Euharistiei nu ne putem împlini nici mandatul profetic, preoţesc şi regesc primit la Botez, mandatul de a vesti faptele minunate ale aceluia care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină (cf. 1Pt 2,9). "Căci de oricine se va ruşina de mine şi de cuvintele mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri" (Lc 9,26). Iar prima şi cea mai simplă formă de apostolat creştin este participarea la euharistie, căci aşa spunem la sfânta Liturghie: "Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim până când vei veni în slavă" (1Cor 11,26). Deci, prin participarea la Euharistie nu primim numai forţa tainică de a ne realiza unitatea şi pacea, nu primim numai puterea de a purta crucea pe urmele lui Isus, dar primim şi forţa tainică de a predica şi altora mântuirea de la cruce în modul cel mai simplu şi uşor posibil.
Prima lectură de astăzi începe cu "Adu-ţi aminte!" Adu-ţi aminte de ce a făcut Dumnezeu pentru tine la creaţie, la răscumpărare, la sfinţire, la instituirea sfintei Euharistii şi în viaţa de zi cu zi. "Adu-ţi aminte" este firul călăuzitor care străbate nu numai Deuteronom 8, dar şi întreaga carte, căci uitarea binefacerilor divine au avut-o şi evreii, o au şi mulţi dintre ucenicii de acum şi din toate timpurile. Oamenii uită de Dumnezeu, uită de eliberările sale, uită de promisiunile sale, uită de Euharistie ca hrană de viaţă veşnică şi ca mijloc de a-l adora pe Dumnezeu, uită de poruncile sale (cf. Mc 8,17). Domnul îşi purtase poporul pe braţe, aşa "cum un tată îl poartă copilul său" (Dt 1,31), dar acest "copil" a uitat curând de îndurările şi puterile sale. În acest moment apar în prima lectură apar două cuvinte: "purtat" şi "încercat". Aceste cuvinte reprezintă "două privilegii" ale copiilor lui Dumnezeu (cf. Evr 12,5). Dar ce urmăreşte Dumnezeu când permitea încercările din viaţa poporului? Domnul urmăreşte: să smerească poporul spre convertire şi spre aducere aminte de toate binefacerile sale (cf. Dt 8,2. 3,16), ca să-i poată face bine până la sfârşit (cf. Dt 8,16).
Sfântul Paul spune: "Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului" (2Cor 3,18). Trecerea din slavă în slavă au experimentat-o evreii şi o experimentăm şi noi. Evreii au fost trecuţi din ţara sclaviei în ţara libertăţii, de la pământul plin de uscăciune la pământul plin de pâraie de apă, de la hrana de sclavi din Egipt la roadele îmbelşugate din Canaan. Noi înşine am trecut deja prin Botez de la viaţa de rob al păcatului la viaţa de fiu al lui Dumnezeu, de frate a lui Isus şi gazdă a Duhului Sfânt. Şi vom trece la venirea lui Isus de la un trup muritor la un trup glorificat în cer; de la vederea prin credinţă, la vederea faţă în faţă (cf. 1In 3,2). Şi toate aceste şi prin primirea sfintei Euharistii.
Iată binefacerile Sfintei Treimi în instituirea tainei sfintei Euharistii şi în instituirea solemnităţii Trupului şi Sângelui lui Cristos, Joia Verde. Să promitem Sfintei Treimi că nu vom uita niciodată binefacerile sfintei Euharistii şi nu vom neglija primirea ei.
Mons. Louis-Gaston Adrien de Segur (1820-1881), un episcop francez, spunea: "Cea mai mare nenorocire care i se poate întâmpla unui suflet este aceea de a face o împărtăşanie sacrilegă; iar a doua nenorocire la fel de gravă care i se poate întâmpla unui suflet este aceea de a nu primi sfânta Împărtăşanie, atunci când poate să o facă".
Pr. Ioan Lungu
