"Ştiind Isus că îi venise ceasul să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit" (In 13,1).
Ziua de Joia Mare a fost o zi specială în viaţa lui Isus, mai ales că acea zi de joi a fost ultima petrecută împreună cu ucenicii săi pe acest pământ. El venise pe pământ să repună Legea lui Dumnezeu în inimile oamenilor (cf. Is 43,4) şi pentru ca să moară pentru mântuirea lor (cf. Is 53.4-6). Isus pe amândouă aceste lucrări divine le-a împlinit între noi şi pe amândouă ni le-a lăsat spre mântuire.
Lecturile biblice ale Joii Mari ne invită să medităm asupra gestului lui Isus de spălare a picioarelor ucenicilor, asupra instituirii tainelor Preoţiei şi Euharistiei şi asupra jertfirii Mielului pascal.
Un motiv pentru care spălarea picioarelor este aşezată în evanghelia de astăzi alături de instituirea tainelor Preoţiei şi Euharistiei ar putea fi şi acesta. Ţara lui Israel, ţară în care s-a născut şi a trăit Isus, este o ţară aridă şi mult praf. Iar deplasarea prin această ţară implică atât prăfuirea picioarelor, cât şi epuizarea energiilor trupeşti. De aceea, călătorul prin această ţară are nevoie atât de spălarea răcoroasă a picioarelor, cât şi de refacerea puterilor printr-o masă bună. Isus, pentru că a voit să ne răcorească şi să ne hrănească pe drumul vieţii, a făcut din aceste nevoi zilnice ale oamenilor din ţara sa o taină a iubirii sale mântuitoare faţă de toţi oameni.
Spălarea răcoroasă a picioarelor, precum şi oferirea unei mese întăritoare drumeţilor, nu era ceva nou în Israel, căci ele se practicau încă de pe vremea patriarhului Abraham (cf. Gen 18,1-5). Isus însuşi a fi beneficiat de acest tratament în timpul călătoriile sale misionare, atunci când poposea în casele oamenilor. Din evanghelii ştim că Isus a fost hrănit în casa lui Lazăr, Marta şi Maria, iar Maria i-a spălat şi răcorit picioarele obosite şi prăfuite, nu cu apă, ci cu parfum şi le-a şters nu cu un prosop, ci cu părul capului ei (cf. In 12,1-3); la fel a făcut şi o femeie păcătoasă în timp ce Isus stătea la masă în casa lui Simon fariseul (cf. Lc 7,38-40).
Evanghelia de astăzi ne spune că Isus, înainte de a pleca din lumea aceasta la Tatăl ceresc, iubindu-i pe ai săi care erau în lume, a voit să ne iubească până la capăt (cf. In 13,1). De aceea, Isus, preluând ospitalitatea ebraică a spălării picioarelor şi hrănirii călătorilor, a voit să le desăvârşească aşa cum a desăvârşit şi multe alte lucruri (cf. Mt 5,17). În contextul Joii Mari, Isus a voit să se facă gazda noastră iubitoare, pentru ca până la sfârşitul veacurilor, să ne spele picioarele şi ca să ne hrănească cu trupul şi sângele său jertfite pe Calvar, spre a primi putere în lumea aceasta şi spre a primi mântuirea în viaţa cea veşnică.
Aşa cum grâul, pentru a deveni pâine, trebuie mai întâi măcinat, iar strugurii, pentru a deveni vin, trebuie mai întâi zdrobiţi în teasc, tot astfel şi Isus, pentru a deveni pâinea care hrăneşte şi vinul care vindecă, pentru a deveni mântuirea noastră, a trebuit ca mai întâi să fie măcinat şi zdrobit la cruce. Prin prefacerea pâinii şi a vinului de la sfânta Liturghie, Isus ne-a lăsat ne-a lăsat în ele prezenţa sa reală până când va veni în slavă şi tot până atunci ne-a lăsat pentru fiecare zi trupul şi sângele său ca hrană şi medicamente mântuitoare. Iar prin instituirea tainei Preoţiei ministeriale, ne-a lăsat puterea ca zilnic, în numele său, să putem preface pâinea şi vinul în trupul şi sângele său, ca zilnic să ne putem hrăni din ele şi ca zilnic să vestim prin ele moartea şi învierea lui spre mântuirea noastră, până când el va reveni în slavă (cf. 1Cor 11,26).
Dar boabele de grâu măcinate şi cele de struguri zdrobite, devenite trupul şi sângele lui Cristos, pe lângă faptul că ne vorbesc despre jertfa lui Isus de la cruce, ele ne mai vorbesc şi despre unitatea pe care o realizează în creştinii care se împărtăşesc din ele. Căci aşa cum boabele de grâu şi de struguri fiind ele adunate de pe câmpii şi de pe dealuri unde au fost risipite, s-a făcut din ele o singură pâine şi un singur vin, tot astfel cei care se împărtăşesc devin una în Cristos şi una între ei. Apoi, preotul care celebrează Euharistia ne mai aminteşte că Biserica face Euharistia şi Euharistia face Biserica, adică adună Biserica în unitatea ei.
Şi pentru că se apropie Paştele, Biserica, prin prima lectură de astăzi (cf. Ex 12,1-14), ne vorbeşte şi despre junghierea şi mâncarea Mielului pascal de la ieşirea din Egipt, care a fost o prefigurare a jertfei lui Isus de la cruce, a lui Isus adevăratul Miel junghiat şi mâncat la adevăratul Paşte, spre adevărata eliberare de păcat, de diavol şi de moarte. (cf. Is 53,7; Ier 11,19; In 1,29; Fap 8,32; Ap 5,6).
Iată cum a fost prefigurat Isus în prima lectură de astăzi (cf. Ex 12,1-14) ca Preot şi Victimă care curăţă, scapă de moarte şi mântuieşte (cf. 1Cor 5,7).
Mai întâi spunem că prin capii de familie care jertfeau mielul pascal, care ungeau uşorii uşilor cu sângele mielului spre salvare de la nimicire şi care adunau familia la consumarea mielului, a fost prefigurată Preoţia lui Cristos, preoţie ce avea să fie împărtăşită ucenicilor săi (cf. Ex 12,3; Lc 22,19; 1Cor 11,24-25); iar mielul jertfit, fript la foc şi consumat de întreaga obşte a fiilor lui Israel, a fost prefigurată taina Euharistiei dată ca hrană a lumii (cf. Ex 12,4-14; Mt 26,26; Mc 14,22; 1Cor 11,24).
Iată câteva prefigurări ale lui Isus în mielul pascal ebraic: mielul a fost fără cusur, pentru că îl prefigura pe Isus cel fără păcat (cf. In 8,46;14,30; Evr 4,15); mielul a fost de sex masculin, pentru că îl prefigura pe Isus care a fost de parte bărbătească (cf. Ap 12,5); mielul a fost de un an, pentru că îl prefigura pe Isus frânt pe cruce în floarea vieţii (cf. Is 53,2; Ap 12,5); mielul a fost ţinut până în a paisprezecea zi a lunii, pentru că îl prefigura pe Isus testat de Dumnezeu şi de oameni; mielul a fost înjunghiat de adunarea lui Israel, pentru că prefigura răstignirea lui Isus fără milă în faţa poporului (cf. Fap 2,23); mielul a fost sacrificat în amurg, pentru că îl prefigura pe Isus ce avea să fie ucis spre seară (cf. Mt 27,45-50); mielul nu a avut nici un os zdrobit, pentru că îl prefigura pe Isus care pentru mântuire va trebui primit întreg şi neîmpărţit (cf. In 19,36); mielul a fost mâncat cu azimi pentru a prefigura curăţia de suflet a celor care se vor împărtăşi din trupul şi sângele său (cf. 1Cor 11,28-29); mielul a fost mâncat cu ierburi amare, pentru a prefigura suferinţele amare ale lui Cristos de la cruce (cf. Is 53,10); sângele mielului a fost aplicat pe uşile şi ferestrele caselor ca protecţie de mânia divină, pentru a prefigura că sângele lui Cristos avea să aducă adevărata protecţie de mânia divină, adevărata curăţire de păcat şi adevărata mântuire (cf. 1In 1,7); carnea mielului a fost friptă la foc, pentru că prefigura focul mâniei divine ce avea să cadă peste Isus din cauza păcatelor noastre (cf. Is 53,4-6; Mt 27,46; Mc 15,34).
Celebrarea Euharistiei începută în Joia Mare a fost reluată de însuşi Isus chiar din ziua învierii sale, la întâlnirea cu ucenicii trişti şi obosiţi de la Emaus, când el a dispărut din ochii lor, în speciile euharistice (cf. Lc 24,30-31). În timpul celor 40 de zile până la înălţarea sa, ori de câte ori s-a întâlnit cu ucenicii săi, Isus a promovat cultul prezenţei sale euharistice, frângând pâinea şi binecuvântând paharul.
După înălţarea lui Isus la cer, apostolii şi ucenicii, după porunca lui Isus, au început să frângă pâinea şi să binecuvânteze paharul, spre întâlnirea tainică, dar reală cu Isus, spre întărirea comuniunii dintre ei şi întărirea lor (cf. Fap 2,42.46), mai ales că chiar atunci au început persecuţiile. Întâlnindu-se şi întărindu-se cu Isus din pâinea şi vinul euharistic, primii creştini au putut rămâne statornici în credinţă şi să suporte mai uşor prigoana şi moartea, ba chiar puteau să cânte fără să simtă chinurile, căci însuşi Cristos suferea pentru ei, după cum mărturisesc sfintele Perpetua şi Felicitas (+ 203).
De atunci şi până astăzi Biserica spală picioarele prăfuite şi obosite ale oamenilor şi prin preoţii săi celebrează sfânta Liturghie, frângând pâinea şi binecuvântând paharul, spre întărirea credincioşilor cu Isus, spre păstrarea credinţei, unităţii, bunei mărturii; dar şi ca antidot al morţii şi garanţie a învierii.
Pornind de la sfânta Scriptură, sfinţii Părinţi şi Magisteriul Bisericii au vorbit astfel despre Euharistie:
- Sfântul Irineu din Lyon (130-202): "Euharistia este pâinea învierii".
- Sfântul Ignaţiu din Antiohia (35-107): "Euharistia este medicamentul nemuririi".
- Sfântul Augustin (354-430): "Euharistia este hrana care îndumnezeieşte omul".
- Sfântul Toma de Aquino (1225-1274): "Euharistia este pomul vieţii la umbra căruia cresc eroi, sfinţi şi martiri".
- Noul Catehism: "Euharistia este inima şi culmea vieţii Bisericii. Euharistia este memorialul Paştelui lui Cristos. Euharistia este chezăşia vieţii viitoare. Euharistia este împărtăşirea reală cu Cristos".
Sfântul Iulian (+ 290), fiind preot, a fost aruncat într-o închisoare de către împăratul Diocleţian. Aici îi încuraja pe creştini să sufere oricât, dar să nu se lepede de credinţă. Toţi doreau să primească sfânta Împărtăşanie, ca să fie întăriţi în credinţă şi să rămână statornici. Unul dintre creştini a procurat pâine şi vin. S-au pregătit pentru sfânta Liturghie, dar nu aveau masă de altar şi nici veşminte. Sfântul Iulian s-a culcat pe spate şi a zis: "Altarul va fi pieptul meu". Au întins o pânză albă pe pieptul lui şi el a celebrat sfânta Liturghie şi toţi creştinii s-au putut împărtăşi; apoi cântând laude Domnului, au primit cu toţii cununa martiriului.
În anul 304, la Cartagina, în Africa de Nord, au fost judecaţi 39 de creştini, 21 de bărbaţi şi 18 femei, prinşi la Abiline în casa apologetului Octavius Felix, unde se celebra sfânta Liturghie în zi de duminică. Judecătorul i-a întrebat: "De ce aţi încălcat dispoziţiile împăratului?" "Suntem creştini", au răspuns ei. "Dar de ce v-aţi adunat împreună?" Unul îi răspunde: "Pentru că un creştin nu poate trăi fără adunare şi fără Euharistia Domnului. Pentru că Euharistia este ospăţul Domnului şi nu poate fi celebrată fără noi". Proconsulul l-a întrebat pe stăpânul casei: "De ce i-ai primit la tine"? Acesta a răspuns: "Pentru că sunt fraţii şi surorile mele". Tiranul i-a zis: "Ar fi trebuit să-i împiedici". "Nu am putut, pentru că fără ospăţul Domnului nu putem exista". Toţi au primit tăria de a îndura martiriul pentru credinţa lor.
Elisa Rivet sau sora Elisabeta a Sfintei Euharistii (1890-1945) din Congregaţia Maicii Domnului a Compătimirii, din Lyon (Franţa), arestată de Gestapo, a ajuns în lagărul de la Rovensbruk la 1 iulie 1944. În Vinerea Mare din anul 1945, i-a fost dat să vadă trierea deţinuţilor pentru crematoriu. O fetiţă, Lucia, se ţinea de fusta mamei, aceasta fiind destinată morţii, fiindcă nu voia să o lase să moară şi plângea de ţi rupea inima. Mama o privea cu ochii pierduţi în lacrimi. Sora Elisabeta i-a făcut semn să vină în locul ei şi ea s-a urcat liniştită în carul morţii, strângând în mână o cruciuliţă de lemn, spunând senină: "Merg în paradis. Trimite-ţi vestea la Lyon!". De unde o aşa dragoste şi o aşa tărie? Din sfânta împărtăşanie pe care o primea zilnic!
Un ministrant, care a participat la sfânta Liturghie celebrată de sfântul Ioan de Alcantara (+1569), i-a povestit mamei lui cum, la prefacere, ostia albă s-a transformat într-un copilaş divin. Acesta este trupul meu dat pentru voi. Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Ori de câte ori le veţi primi, faceţi aceasta în amintirea mea (cf. 1Cor 11,24-25).
Ştiind acest adevăr, sfânta Tereza de Avila (1515-1582), pentru a se împărtăşi în fiecare zi cu Isus al ei, uneori trebuia să facă drumuri lungi, pe vreme rea şi plină de primejdii, deşi avea sănătatea şubredă. Când i se spunea că trebuie să fie mai prudentă cu viaţa ei, răspundea: "Lăsaţi-mă să mă împărtăşesc, că nu pot trăi fără Isus al meu!"
Isus a instituit astăzi Euharistia, pentru a rămâne real în mijlocul nostru, pentru a fi Isus al nostru, pentru a fi Isus hrana noastră, pentru a fi Isus medicamentul şi viaţa noastră. Sfântul Ioan Maria Vianney (1786-1859) le spunea credincioşilor săi: "Nu-mi spuneţi că sunteţi păcătoşi şi din acest motiv nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de sfânta împărtăşanie, căci asta ar fi ca şi cum mi-aţi spune că sunteţi prea bolnavi şi din acest motiv nu vreţi nici doctori, nici medicamente".
Să nu uităm că Isus coboară zilnic din cer la noi prin Euharistie, pentru ca noi să ştim că urcarea noastră de la pământ la cer se face tot prin Euharistie.
Pr. Ioan Lungu
