În catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi a fost celebrată la 5 aprilie 2007, Liturghia crismei. Prezentăm omilia rostită de PS Petru Gherghel.
*
Preasfinţite,
Dragi confraţi întru preoţie,
Iubiţi seminarişti,
Dragi fraţi şi surori, dragi credincioşi,
Este Joia Sfântă, joia iubirii divine, joia împărtăşirii celor mai scumpe daruri făcute de Isus, apostolilor, ucenicilor, tuturor celor ce cred în el: Euharistia, Preoţia şi porunca iubirii. Este joia spălării picioarelor dinaintea Cinei celei de taină, Joia Sfântă a testamentului său prin care vrea să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor.
Biserica ne cheamă la două momente speciale în această zi sfântă: Liturghia crismei - a uleiurilor sfinte şi Liturgia Cinei de taină - cu întemeierea sacramentelor vieţii spirituale: Preoţia şi Euharistia.
"Cu dor am dorit să mănânc acest paşte cu voi" (este vorba de practica cinei pascale) în care era jertfit şi consumat mielul pascal; dar mai ales este vorba de un alt paşte, paştele cel nou, cu o nouă jertfă, cu un nou miel, Fiul lui Dumnezeu jertfit şi dăruit ca hrană pentru viaţa noului popor al lui Dumnezeu.
Trăim, aşadar, momente de mare intensitate spirituală în această zi, prima a "triduumului" pascal.
Suntem prezenţi la Liturghia crismei, Liturghia comemorării consacrării noastre preoţeşti. Suntem în jurul episcopului şi în faţa lui Isus, preotul veşnic, care a binevoit să ne aleagă şi să ne încredinţeze darul preoţiei sale.
Retrăim clipele petrecute în cenacol de Isus şi de aleşii săi, apostolii.
Ascultăm încă o dată cuvintele sale pline de bucurie şi de preţuire faţă de noi toţi: "Cu dor am dorit să mănânc acest paşte cu voi". Era un dor ce depăşea simpla bucurie a unei cine tradiţionale de comemorare a ieşirii din Egipt; era o dorinţă pentru o nouă cină, un nou ospăţ şi o nouă ieşire din sclavie; era dorinţa unui nou legământ pecetluit cu iubire şi cu sânge; era începutul unui nou paşte, a unei noi treceri de la moarte la viaţă, de la păcat la iubire, de la întuneric la lumină.
Dacă mielul pascal al evreilor însemna o eliberare, noul miel ce se oferă şi se jertfeşte, Mielul lui Dumnezeu, înseamnă mântuire, viaţă.
Ca un ecou al cuvintelor lui Isus adresate apostolilor în sala Cinei de taină, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea, la marele jubileu al anului 2000, se adresa tuturor preoţilor cu aceste cuvinte: "Chiar din acest loc îmi place să vă adresez scrisoarea pe care de peste 20 de ani v-o adresez în Joia Sfântă, ziua Euharistiei şi ziua "noastră" prin excelenţă. Da, vă scriu din cenacol, regândind la ceea ce s-a petrecut între aceste ziduri în acea seară încărcată de mister. În faţa ochilor spiritului îmi apare Isus, îmi apar apostolii aşezaţi la masă împreună cu el". El continuă să ne evoce figura lui Petru, a celorlalţi ucenici, care urmăresc cu uimire gesturile Domnului, care îi ascultă cuvintele, care aşteaptă să vadă ce se întâmplă, care îi văd tristeţea când vorbeşte despre trădarea unuia dintre ucenicii săi, despre ceasul despărţirii ce va veni, dar şi precizarea unei noi aurore, a unei noi zile. "Vă voi vedea din nou şi se va bucura inima voastră, iar bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi (In 16,22-23)".
Trebuie să ne întoarcem des cu mintea la acest cenacol, unde în mod deosebit noi, preoţii, putem să ne simţim, într-un anumit sens "de-ai casei"".
De atunci invitaţia Sfântului Părinte ne provoacă şi ne face să ne simţim ai săi ori de câte ori ne reîntoarcem în această zi sfântă în "cenacolul nostru", în jurul lui Isus, la celebrarea zilei preoţiei noastre, în jurul episcopului, şi la Cina cea de taină din seara acestei zile.
Mai nou, actualul Sfânt Părinte papa Benedict al XVI-lea, dorind să ne aducă cel mai impresionant argument al iubirii divine pe care nu încetează să o arate în toate intervenţiile sale - (Deus caritas est), ne-a oferit un mare dar pentru întreaga Biserică, dar mai ales pentru noi, preoţii. Acest dar este noua exortaţie apostolică postsinodală Sacramentum caritatis.
În acest document pontifical găsim motivaţia acestei taine.
Sacramentul carităţii (preasfânta Euharistie) este darul lui Isus Cristos, care, oferindu-se pe sine, ne revelează iubirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de fiecare om.
În acest document, care are o introducere, trei părţi bine structurate şi o concluzie, găsim marele dar pe care ni-l face însuşi Domnul nostru Isus Cristos, Euharistia fiind misterium credendum (mister de crezut), misterium celebrantum (mister de celebrat) şi misterium vivendum (mister de trăit).
Este cu adevărat un mister, o realitate ce depăşeşte orice înţelegere umană în care Isus nu ne dă "ceva", dar se oferă pe sine însuşi; el ne dăruieşte trupul său şi varsă sângele său. Euharistia este un dar absolut gratuit datorită căruia "devenim părtaşi ai intimităţii divine".
În Euharistie, Isus ne atrage înăuntrul său, implicându-ne în dinamica dăruirii sale, este o "schimbare radicală", care, "asemenea unei fuziuni nucleare purtate în străfundul fiinţei", trezeşte un proces de transformare al realităţii, al cărui termen ultim va fi transfigurarea lumii întregi, până la acea stare în care Dumnezeu va fi totul în toţi" (cf. SC).
Ce măreţ mister în care suntem implicaţi cu toţii; ce alegere specială pe care ne-a făcut-o nouă, preoţilor, divinul Mântuitor.
Referindu-se la preoţi şi preoţie, Sfântul Părinte Benedict aminteşte că hirotonirea preoţească este "condiţia indispensabilă pentru celebrarea validă a Euharistiei" şi în acelaşi timp îi îndeamnă pe toţi preoţii să aibă conştiinţa că în toată slujirea lor nu trebuie să pună niciodată în prim plan persoana proprie sau opiniile lor, ci pe Isus Cristos, şi numai persoana sa.
Chemându-ne să admirăm aceste adevăruri şi acest mister, Sfântul Părinte ne invită să acordăm o atenţie deosebită "frumuseţii liturgiei; prin care, adevărul iubirii lui Dumnezeu în Cristos ajunge la noi, ne fascinează, ne răpeşte.
Fiind un sacrament ce trebuie trăit, Sfântul Părinte îi invită la o credinţă de viaţă pe toţi cei care sunt chemaţi să se hrănească la această masă şi să-şi fundamenteze toată trăirea pe valoarea spirituală a acestei taine. Dacă toţi credincioşii sunt invitaţi să-şi găsească sursa lor de viaţă spirituală, de curaj şi de trăire a credinţei în euharistie, este de la sine înţeles că preoţii, în orice rang şi slujire ar fi ei, trebuie să-şi bazeze toată spiritualitatea lor pe legătura strânsă cu Euharistia. Spiritualitatea sacerdotală este în mod intrinsec euharistică, afirmă Sfântul Părinte la numărul 80.
Este cu adevărat impresionantă mărturia credincioşilor din nordul Africii, din sec. al IV-lea, care şi-au dat viaţa, în loc să renunţe la sfânta Euharistie celebrată în zi de duminică. Ei spuneau în timp ce mureau: "Sine dominico non possumus (vivere)! Aceşti eroi ai Euharistiei din Abitene, şi toţi ceilalţi sfinţi şi fericiţi ai istoriei, care au pus în centrul vieţii lor Euharistia sunt o chemarea pentru noi de a găsi în Euharistie adevărata sursă de viaţă spirituală şi hrană cerească pentru călătoria pe acest pământ.
Sfântul Părinte ne prezintă în finalul exortaţiei sale apostolice modelul Mariei "Donna eucaristica", femeia euharistică, ca o icoană (cea mai reuşită) şi ca pe un model de neînlocuit pentru viaţa noastră euharistică.
Ea, arca noii alianţe, tota pulchra, toată frumoasă, locuinţa Cuvântului întrupat, reprezintă pentru noi oglinda frumuseţii divine, în care se oglindeşte strălucirea liturgiei cereşti. De la ea trebuie să învăţăm să devenim şi noi persoane euharistice şi ecleziale, ca să facem să strălucească în lume frumuseţea iubirii divine, frumuseţea mântuirii dumnezeieşti.
Sfinţiile Voastre,
Avem, aşadar, fericita ocazie să reflectăm încă o dată la vocaţia noastră, la alegerea şi investirea noastră, la preoţia noastră şi la darul cel mare pe care l-am primit în Joia Sfântă.
Ne este dat să primim nu numai un dar de la Isus, ci să-l primim chiar pe el însuşi în viaţa noastră şi să-i fim mereu prieteni şi miniştri.
Ne este oferită posibilitatea să redescoperim pe cine îl avem în mijlocul nostru, pe cine îl urmăm şi pe cine trebuie să-l purtăm în lume.
Astăzi, reînnoindu-ne promisiunile făcute la sfânta Preoţie, ne angajăm să nu-l uităm niciodată şi să ne simţim fericiţi lângă el.
Îl rugăm, cu cei doi ucenici la Emaus şi cu regretatul Sfânt Părinte Ioan Paul al II-lea, papa Euharistiei şi al sfintei Liturghii, prietenul nostru de la fereastra cerului, precum şi cu actualul Sfânt Părinte, Benedict, care ne asigură că Euharistia este sacramentul dragostei: "Doamne rămâi cu noi, rămâi mereu cu noi", avem nevoie de tine. Amin.
PS Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
