Împreună să proclamăm mesajul evanghelic
Preasfinţite Aurel, Sfinţiile voastre,
dragi şi iubiţi credincioşi doritori de unitate,
Ne aflăm în ultima zi din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din anul Domnului 2014.
Ne-a fost dat să trăim zi de zi, seară de seară, sub puternica chemare şi rugăciune a lui Isus "ca toţi să fie una" (In 17,21) şi sub îndemnul la unitate care ne vine şi nouă din partea apostolului neamurilor, Paul din Tars, îndreptat odinioară spre credincioşii din Corint, care trăiau drama neînţelegerii şi dezbinării, din cauza unor orgolii şi pretenţii legate de cei care i-au evanghelizat.
Rugăciunea lui Isus de la Cina cea de Taină şi întrebarea apostolului Paul adresată credincioşilor din Corint este valabilă şi astăzi. Zilele pe care le-am trăit împreună ne-au făcut să înţelegem că întrebarea apostolului ne vizează şi pe noi, care la rândul nostru moştenim şi trăim o dramă ce ne-a făcut să stăm departe unii de alţii ani şi ani de-a rândul.
Acel cuvânt de ieri este acelaşi şi astăzi, iar întrebarea lui apostolului pentru noi, cei ce trăim în realitatea atâtor Biserici, este cât se poate de reală. Oare a fost Cristos împărţit? Oare sunt mai mulţi mântuitori, oare Paul a fost răstignit pentru noi sau în numele lui Paul sau a lui Chefa am fost botezaţi?
Este trist să ştim că astăzi se verifică o astfel de situaţie şi e firesc să ne întrebăm dacă ne-am străduit să înţelegem starea în care ne aflăm.
Întreaga săptămână a avut menirea să ne ajute să înţelegem că nu sunt mai mulţi mântuitori, că nu sunt mai mulţi Isus Cristos, ci unul singur nedivizat sau împărţit, şi că numai în numele lui am fost botezaţi şi că doar el a murit şi a înviat, iar apostolii, toţi urmaşii lor, ca şi noi cei de azi nu avem altă menire şi alt rol decât să-l predicăm pe acelaşi Cristos, Domn şi Mântuitor.
Anul 2014 în care am intrat de puţină vreme reprezintă un moment de retrăire a învăţăturii adevărate despre Biserică, despre întemeietorul ei şi despre toţi slujitorii acestui mister din sânul poporului lui Dumnezeu.
Recent cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, la 15 ianuarie, scria despre săptămâna de rugăciune de anul acesta că ecumenismul este sub o stea bună. În faţa întrebării apostolului Paul, subliniază cardinalul Koch, ne vine imediat să ne gândim la situaţia tragică a creştinătăţii divizate, pentru că fracturarea şi divizarea Bisericii de astăzi trebuie înţeleasă ca o diviziune a ceea ce prin natura sa este indivizibil, adică unitatea trupului lui Cristos.
Făcând referinţă la Conciliul Vatican II, care reafirmă că Biserica a fost întemeiată una şi unică, iar în lume sunt atâtea structuri, care se vor Biserica lui Cristos şi moştenitoare singure ale evangheliei lui, cardinalul spune că o asemenea afirmaţie contrazice pe faţă voinţa sa şi reprezintă "un scandal pentru lume, constituind chiar o piedică pentru cauza preasfântă a vestirii evangheliei la toată făptura".
În acest context, decretul despre ecumenism al Conciliului Vatican II, "Unitatis redintegratio" - Refacerea unităţii, subliniază că angajarea ecumenică din partea Bisericii Catolice nu este o opţiune, ci o responsabilitate obligatorie la care nu se poate renunţa nicidecum dacă vrem să fim ai lui Cristos şi vrem să ne bucurăm de garanţia mântuirii.
Făcând referinţă la învăţătura Sfântului Părinte Paul al VI-lea şi a celorlalţi Sfinţi Părinţi, Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea şi, desigur, a actualului Francisc, care a oferit Bisericii un nou şi convingător argument în ultimul şi cel mai recent document pontifical Evangelii gaudium (246), trebuie să constatăm că "angajarea ecumenică pentru unitate nu poate să fie o simplă diplomaţie sau o împlinire forţată, ci ea trebuie să se transforme într-o cale a evanghelizării, de care nu se poate face abstracţie şi să fie în slujba credibilităţii vestirii creştine" (nr. 246).
Aceste toate luări de poziţie ale magisteriului bisericesc dau mărturie despre fundamentul ecleziologic al angajării ecumenice, aşadar, despre ireversibilitatea drumului ecumenic întreprins de Conciliu.
Continuând să argumenteze acest adevăr şi rolul şi binecuvântarea angajării ecumenice, acelaşi cardinal face un apel de suflet: "Este de dorit ca în anul în care celebrăm 50 de ani de la promulgarea decretului despre ecumenism să poată fi întreprinşi paşi ecumenici curajoşi în ambele direcţii". Angajarea ecumenică nu trebuie să înceteze nici o clipă, cu toate dificultăţile ce se ivesc în faţa acestei rugăminţi din partea lui Isus şi a îndemnului apostolului Paul, cum reiese din textele proclamate. Evenimentele recente pe drumul acestei implicări ecumenice, despre care am luat act în aceste zile, ne vorbesc despre marea şansă pe care însuşi Dumnezeu, în marea lui milostivire, ne-o oferă trebuie să le considerăm ca noi semne ale timpului pe acest drum al căutării şi refacerii unităţii creştinilor.
"Moment focal al anului 2014 este mai ales comemorarea întâlnirii istorice dintre patriarhul ecumenic de Constantinopol, Athenagoras, şi episcopul de Roma, papa Paul al VI-lea, ţinută la Ierusalim în urmă cu 50 de ani, mai precis în zilele de 5 şi 6 ianuarie 1964. Voinţa respectivă anunţată atunci de a restabili caritatea între cele două Biserici, pecetluită de sărutul fratern dintre cei doi conducători de Biserici în numele celor doi fraţi Andrei şi Petru, rămâne încă în ochii noştri icoană durabilă a disponibilităţii ecumenice la reconciliere".
Era vorba de a restabili nu doar o simplă caritate interpersonală şi umană, ci o reînsufleţire a carităţii ecleziale, adică acea comuniune agapică între Biserici.
Sunt impresionante declaraţiile care au urmat şi paşii pe care i-au făcut cei doi mari ierarhi ai lumii, după această întâlnire: eliminarea excomunicărilor din 1054, care au marcat istoria pentru aproape o mie de ani şi care constituie otrava care intoxică întreaga atmosferă frăţească.
Referitor la acest moment de la Ierusalim şi apoi la cel al eliminării din istoria relaţiilor bilaterale a obstacolului întunecat al excomunicărilor, patriarhul Atenagoras avea să declare ceva mai târziu:
"A sosit ora curajului creştin; ne iubim deja unii pe alţii; mărturisim aceeaşi credinţă comună. Să pornim la drum împreună spre gloria sfântului altar comun" (T. Agapis, 277).
Ne bucurăm să retrăim cu papa Francisc şi întreaga Biserică acest fericit şi curajos moment al istoriei, care a deschis un drum de iubire, de căutare şi apropiere. Ne vom simţi în comuniune cu Sfântul Părinte la 25 mai, când iarăşi un reînnoit sărut frăţesc şi o altă îmbrăţişare istorică vor avea loc între marii ierarhi ai Bisericii Romei şi ai Constantinopolului, papa Francisc şi patriarhul Bartolomeu.
În lumina împlinirii a 50 de ani de la aceste mari evenimente ecumenice din istoria Bisericii, vrem să trăim o speranţă vie împreună cu întreaga Biserica întreagă şi toţi fraţii noştri, şi să simţim că ne aflăm sub o stea bună, o stea luminoasă care să ne poarte spre Cristos cel unic şi neîmpărţit, prezent în fiecare dintre noi.
Astăzi, în această seară, ne aflăm aici în catedrala noastră şi unim toate rugăciunile, intenţiile şi bucuriile trăite în această săptămână de rugăciune, în diferitele Biserici şi capele, le punem pe altar însoţite de cele ale lui Cristos, care s-a rugat şi se roagă pentru noi, de ruga şi mijlocirea Maicii noastre cereşti, care ne ia sub mantia sa ocrotitoare, şi de îndemnurile marelui convertit şi apostol al neamurilor ca să rămânem în dragoste şi iubire adevărată.
Cele trei lecturi de la această celebrare, ultima din săptămâna de rugăciune, reprezintă o concluzie ce poartă spre noi un mesaj şi o provocare.
Proclamând în această seară vestea cea bună, anunţată de prorocul Isaia, împlinită în Isus Cristos, Domnul nostru, predicată de apostolul Paul, de fapt recunoaştem că aceste cuvinte ne sunt adresate nouă şi se împlinesc şi cu noi cei ce le-am auzit, cei din Biserică şi cei care le-au ascultat împreună cu noi prin intermediul internetului.
Dumnezeu ne-a ales şi pe noi să dăm mărturie despre iubirea sa, despre lucrarea sa în lume şi ne invită s-o facem cu toată convingerea, căutând să înţelegem că toţi suntem fraţi prin Isus Cristos în Duhul Sfânt şi că, în ciuda tuturor diferenţelor şi a denumirilor noastre, avem un mandat comun, acela de a vesti evanghelia la toate popoarele.
Dacă astăzi am auzit ce a făcut Isaia şi ce a profeţit despre slujitorul şi Unsul Domnului, dacă l-am ascultat pe apostolul Paul cum face apel la cuvântul vestit şi reaminteşte evanghelia pe care a predicat-o pentru credincioşii din Corint, învăţându-i să rămână neclintiţi în unire şi dragoste, dacă astăzi l-am ascultat pe însuşi Isus, care vorbeşte despre împlinirea profeţiei făcute de Isaia şi despre Duhul Sfânt care l-a sfinţit prin ungere ca să aducă vestea cea bună săracilor, să vindece pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiască eliberarea şi să redea celor orbi vederea, şi că tot ce s-a profeţit astăzi s-a împlinit înaintea lor chiar în persoana sa, atunci înţelegem ce vor să ne spună aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi ale profetului Isaia, ale apostolului neamurilor şi, mai ales, ale lui Isus însuşi: ele s-au împlinit astăzi, aici, în catedrala noastră, cu noi care le-am ascultat şi ele ne obligă, ne cheamă să ne însuşim aceleaşi sentimente pe care le-a trăit Isus însuşi, servitorul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi fratele nostru. Dumnezeu se îndreaptă acum spre noi cei care am intrat în comuniune cu el, cu cuvântul său, şi mai ales cu Cel care a venit să fie maestrul şi învăţătorul nostru.
Apostolul Paul a fost ales să predice evanghelia, nu cu înţelepciunea cuvântului, ca nu cumva să devină zadarnică crucea lui Cristos (cf. 1Cor 1,17), ci prin forţa iubirii, a jertfei şi a crucii.
Evanghelia ne spune că ea devine realitate când ne angajăm să fim martori ai lucrării lui Isus Cristos în viaţa noastră proprie, în familiile noastre şi în Biserică.
Isus ne alege pe toţi, ne îmbogăţeşte cu harurile sale prin Duhul Sfânt şi ne trimite în lume să facem vie evanghelia, să vestim şi să făurim unitatea şi pacea şi să realizăm marele adevăr al unităţii neamului omenesc şi al Bisericii.
Isus contează pe noi şi ne vrea uniţi în misiunea şi chemarea noastră.
Acesta este mandatul său: Mergeţi şi predicaţi evanghelia la toată făptura, mergeţi şi reconstruiţi unitatea Bisericii, Amin, aşa să fie! Ca toţi să fie una!
Iaşi, 25 ianuarie 2014
Petru Gherghel, episcop de Iaşi
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
