Isus ne cere tuturor creştinilor: "Dă-mi să beau" (In 4,7)!
Duminică, 18 ianuarie 2015, comunitatea romano-catolică din Vatra Dornei s-a reunit în rugăciune pentru unitatea creştinilor, avându-i alături şi pe creştinii greco-catolici din oraş, în frunte cu parohul lor, pr. Ilie Veneciuc. Iată câteva din gândurile exprimate cu această fericită ocazie.
An de an, în perioada 18-25 ianuarie, Biserica îi cheamă pe toţi creştinii, pe toţi fiii ei, acum din păcate "fraţii despărţiţi", fiii aceluiaşi Tată, Dumnezeu, fraţi ai aceluiaşi mântuitor, Isus, şi temple ale aceluiaşi Duh Sfânt, la întâlnire, la rugăciune, la şedere împreună, la clipe de bucurie şi de comuniune frăţească, cu dorinţa vădită de a reface unitatea ruptă şi adâncită de nişte perioade de orbire şi rătăcire, în care i-a târât diavolul.
Deşi rugăciunea şi grija pentru unitate au fost o constantă a Bisericii chiar de la început, totuşi, sub forma de "Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor", a început numai din anul 1740, în Scoţia; iar "Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor", sub forma de astăzi, când creştinii dintr-o ţară sau o regiune a lumii pregătesc un text biblic de meditat, a început din anul 1968, în Italia. Anul acesta, 2015, le-a venit rândul creştinilor din Brazilia să aleagă textul de meditat (cf. In 4,1-42), motoul fiind cerinţa lui Isus către fiecare creştin: "Dă-mi să beau" (In 4,7)!
Unitatea creştinilor pentru care se roagă Biserica în acest timp nu este o invenţie a timpurilor moderne, ci este o constantă de la începuturile ei, căci unitatea ei a fost pusă în pericol chiar de la începuturile ei, de iudei şi păgâni, de eretici şi tirani. Practic, grija şi rugăciunea pentru unitatea Bisericii este continuarea şi desfăşurarea unui plan divin, care a început de la crearea şi aşezarea omului în paradis, când Dumnezeu cel întreit şi unic i-a creat pe oameni după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26), ca oamenii să fie una între ei după modelul Preasfintei Treimi.
Cineva explica aşa: "În cer nu este decât un singur loc, şi ca atare nu încape decât un singur locatar. De aceea, cele trei persoane divine sunt un singur Dumnezeu. De aceea, oamenii care vor să locuiască în cer trebuie să fie una între ei şi una cu Dumnezeu".
De când diavolul (diavol, care înseamnă cel care rupe şi aruncă în două părţi) i-a amăgit pe oameni să păcătuiască, pentru a-i dezbina între ei şi a-i rupe de Dumnezeu, exact de atunci nu s-a mai găsit loc pentru ei în cer (cf. Gen 3,24). De aceea, pentru refacerea acestei unităţii rupte prin invidia diavolului, Isus s-a întrupat asumându-şi natura noastră şi a murit pe cruce ca să facă din cei doi una (cf. Ef 2,15-18). De aceea, Isus a lăsat ca testament Bisericii sale, ca toţi să fie una între ei şi una cu el (cf. In 17,21-22), căci altfel nu pot intra în cer. De aceea, Biblia ne spune: "Să menţineţi unitatea Duhului în legătura păcii. Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi" (Ef 4,3-6).
Iată ce ne spune în privinţa unităţii dintre creştini, sfântul episcop martir Ignaţiu din Antiohia (35-117): "Fiecare dintre voi să devină un cor, pentru ca, în armonia înţelegerii dintre voi, primind melodia lui Dumnezeu în unitate, să-i cântaţi Tatălui prin Isus Cristos cu o singură voce, pentru ca el să vă asculte şi să vadă din faptele voastre bune că sunteţi mădularele Fiului său. De aceea, este folositor ca voi să fiţi într-o unitate desăvârşită, şi astfel să aveţi întotdeauna împărtăşire cu Dumnezeu" (cf. Ignaţiu din Antiohia, Scrisoarea către efeseni, nr. 2,2-5,2).
În Octava Mondială de Rugăciuni pentru Unitatea Creştinilor, Biserica ne chemă să trăim clipe de comuniune, în care să simţim măcar pentru puţin timp că suntem "mădulare vii şi unite ale aceluiaşi trup, Biserica, mădulare unite sub acelaşi cap, Cristos" (cf. Ef 1,23; 5,23); că suntem ca nişte "pietre vii zidite pe aceeaşi temelie a apostolilor şi pe aceeaşi piatră unghiulară, Cristos" (cf. 1Cor 3,9-11; 1Pt 2,4-7); că suntem ca nişte mlădiţe vii şi rodnice, unite cu viţa, Cristos şi între noi (cf. In 15,1-11).
Timp de 11 veacuri Biserica a rezistat atacurilor coordonate de forţele iadului, atât din interiorul ei cât şi din exteriorul ei. A fost suficientă o clipă de neatenţie şi nervozitate ca această unitate a Bisericii, unitate voită de Dumnezeu încă paradis, să se rupă.
Potrivit unei legende, trimişii satanei nu reuşeau să împingă la păcat un om sfânt ce trăia o viaţă de pustnic undeva în nordul Africii. Orice încercare a satanei se sfârşea cu un eşec, aşa că satana, înfuriat de incompetenţa subalternilor ei, a luat cazul în propriile mâini. Şi s-a apropiat de sfântul acela şi i-a şoptit la ureche: "Fratele tău tocmai a foste ales episcop de Alexandria". Instantaneu, pe faţa omului s-a citit succesul satanei: gura i s-a strâmbat într-un zâmbet dispreţuitor, iar ochii s-au strâns într-o privire tăioasă. Invidia, mândria şi goana după onoruri au fost şi sunt încă armele folosite de satana pentru a-i ţine pe creştini dezbinaţi şi pe calea pierzării.
Să nu uităm ce ne spune sfântul Paul: "Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată" (1Cor 13,1-8).
Dacă am fost atenţi la citirea textului biblic propus spre meditare şi analiză pentru anul 2015 (cf. In 4,1-42), chiar din primul verset, vedem cum liderii religioşi evrei, fariseii şi cărturarii, care au fost ridicaţi de Ezdra şi Nehemia la rangul de lideri spirituali pentru a conduce poporul spre primirea lui Mesia, în loc să-i îndrepte pe oameni spre Cristos, ca Ioan Botezătorul, au căutat să facă intrigă între ucenicii lui Ioan şi ucenicii lui Isus, ca ei să nu se unească, ca ei să rămână chiar fără mântuire, numai ca ei să-şi păstreze funcţiile de conducere şi avantajele lumeşti. Duşmanii unităţii Bisericii, din interiorul şi din exteriorul ei, pentru a-şi păstra funcţiile avantajele pământeşti, au recurs şi recurg încă la intrigi, calomnii, minciuni, prigoane şi violenţe de tot felul, uitând că "porţile iadului nu vor reuşi să biruie Biserica (cf. Mt 16,18).
Când Isus s-a născut, un tiran, care credea că Isus îi va lua regatul, l-a prigonit şi a voit să-l omoare (cf. Mt 2,13); dar împărăţia lui Isus nu este din această lume (cf. In 18,35), cum nici el şi nici ucenicii lui nu sunt din această lume (cf. In 17,16). Când Isus predica împărăţia lui Dumnezeu şi modul cum se intră în ea, mai marii preoţi au crezut că Isus vrea să le ia locul la templu (cf. In 11,48). Dar Isus nu a venit să le ia locul, ci să le dea un loc în templul lui Dumnezeu. Şi astăzi mulţi lideri religioşi se tem că, dând curs chemării lui Cristos la unitate, îşi vor pierde funcţiile şi avantajele. Nu numai că nu le vor pierde, ci vor câştiga şi tronuri de domnie în ceruri (cf. Mt 19,28). "Dragi creştini, nu vă fie frică de Cristos! El nu ia nimic şi dăruieşte totul", spunea papa Benedict al XVI-lea.
Sunt absolut convins că unitatea se va face peste capetele şi peste interesele meschine potrivnicilor ei din toate cultele creştine şi din afara lor, căci unitatea este planul şi lucrarea lui Dumnezeu, iar porţile iadului nu pot birui Biserica (cf. Mt 16,18). Cine oare a crezut că va cădea comunismul? Şi totuşi el a căzut, iar căderea a pornit de la cei care l-au creat. Toţi cei care au rupt Biserica, cămaşa lui Cristos fără cusătură (cf. In 19,23-24), cei care întreţin această ruptură prin "violenţa" vorbelor şi prin "răutatea" faptelor, cei care refuză să facă pasul spre unitate din interese pământeşti trecătoare, cei care se cred singurii ucenici "adevăraţi" ai lui Cristos, cei care cred că vor menţine ruptura după placul şi interesele lor, vor avea surpriza să vadă că mişcarea de unitate se va face contra voinţei lor; căci cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele lui Dumnezeu, care a promis că porţile iadului nu vor birui Biserica sa, nu vor trece (cf. Mt 5,18-19).
Evanghelia de astăzi spune că datoria creştinilor din toate cultele, care vor cu adevărat unitatea, este să dialogheze după exemplul lui Isus şi samariteana (cf. In 4, 1-42). În acest dialog, cu smerenie să arate preţuire celuilalt; cu smerenie să recunoască nevoia de celălalt; cu smerenie să-şi recunoască reciproc greşelile; cu smerenie să practice rugăciunea în comun; cu smerenie să participe la celebrări liturgice în comun. Cei mai mulţi dintre creştinii cultelor religioase îşi doresc unirea; doar puţini dintre cei interesaţi o mai refuză încă.
Octava de Rugăciuni pentru Unitatea Creştinilor se va încheia curând, dar întâlnirile, rugăciunile, activităţile ecumenice trebuie să continue. Chiar dacă li se pare că trudesc în zadar, creştinii dornici de unitate, asemenea poporului evreu condus de Iosue, trebuie să înconjoare zilnic zidurile dezbinări, să se roage şi să cânte, să caute şi să promoveze dialogul, căci Dumnezeu, la plinirea timpului, prin puterea sa divină va rupe aceste ziduri ale despărţirii, aşa cum a surpat zidurile puternice ale Ierihonului (cf. Ios 6,20). Ceea ce acum pare imposibil la oameni, este foarte uşor la Dumnezeu (cf. Lc 1,37).
Octava Mondială de Rugăciune pentru Unitate să ne călăuzească la trezirea unei dorinţe pentru ceva mai bun; la trezirea unei convingeri cu privire la nevoia reciprocă unii de alţii; la hotărârea de a mărturisi pe Isus împreună; la hotărârea de a pune cuvântul lui Dumnezeu mai presus de orice cuvânt omenesc, fie el şi al "sfinţilor".
Pr. Ioan Lungu
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.
