În cruce ni se revelează răutatea păcatului şi iubirea nemărginită a lui Dumnezeu
Sărbătoarea de astăzi se numeşte Înălţarea Sfintei Cruci. Biserica înalţă astăzi sfânta cruce înaintea ochilor noştri, pentru ca fiecare dintre noi să o poată vedea cât mai bine şi, văzând-o, să înţeleagă răutatea păcatelor comise, păcate care au dus la suferinţa şi moartea lui Isus, dar şi la suferinţa şi moartea noastră; dar în acelaşi timp să înţeleagă tot la fel de bine şi dragostea lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi.
Crucea lui Isus ne vorbeşte despre răutatea păcatului. Cine săvârşeşte păcatul, refuză pe Dumnezeu pentru diavol. Cine săvârşeşte păcatul renunţă la titlul de copil al lui Dumnezeu, pentru a se face sclav al satanei. Cine săvârşeşte păcatul schimbă cerul cu iadul. Cine săvârşeşte păcatul mâhneşte pe Dumnezeu şi îmbucură pe diavol. Biblia ne spune: "Cine săvârşeşte păcatul, răstigneşte din nou pe Fiul lui Dumnezeu" (Evr 6,6). Dar aşa cum am spus şi mai sus, crucea ne vorbeşte şi despre dragostea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de omul păcătos.
Sfântul Alfons Maria Liguori (1696-1787) redă o istorioară creştină din primele veacuri, prin care ilustrează ceea ce s-a petrecut la cruce. Istorioara spune că undeva, într-o ţară îndepărtată, un slujitor a fugit de pe domeniul unui rege bun şi iubitor, pe domeniul unui rege rău şi duşman al regelui bun. Regele rău l-a exploatat în aşa fel pe slujitorul venit la el, încât acesta s-a îmbolnăvit iremediabil. După ce s-a îmbolnăvit, regele rău l-a abandonat lângă o groapă de gunoi. Cineva dintre oamenii regelui bun, trecând pe acolo, l-a găsit şi i-a raportat stăpânului său despre soarta slujitorului fugit. Stăpânul a dat ordin ca slujitorul fugit să fie adus înapoi acasă. A chemat medicul său să-l consulte. Acesta i-a spus că boala este incurabilă. A chemat şi alţi medici care i-au spus la fel. În sfârşit, a venit un medic care i-a spus regelui că totuşi ar exista un leac pentru boala slujitorului. "Care?" a întrebat regele. "Ca să trăiască, bolnavul trebuie să se spele în sângele unui prinţ cast şi plin de bunătate". Regele bun avea un astfel de prinţ cast şi plin de bunătate, iar acesta era unicul său fiu. Şi atât de mult l-a îndrăgit regele bun, pe slujitorul fugit, că l-a dat pe propriul său Fiu la moarte, pentru ca el să fie vindecat şi să trăiască.
Practic, noi suntem acel slujitor rău, care a fugit de la stăpânul bun la cel rău, care a fugit de la bine la rău, care a fugit de la viaţa la moarte. Aşa cum diavolul i-a amăgit pe primii noştri părinţi, Adam şi Eva, să-l părăsească pe Dumnezeu şi să cadă în suferinţă şi moarte; aşa cum diavolul i-a amăgit pe evreii din pustiu să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu care i-a scos din ţara robiei cu semne mari şi minuni peste fire, şi să cadă în suferinţă şi moarte (cf. Num 21,4-9); aşa cum diavolul l-a amăgit pe slujitorul din istorioara de mai sus, ca să fugă de la stăpânul bun la stăpânul cel rău, unde moartea era sigură; tot astfel diavolul ne-a amăgit şi ne amăgeşte încă şi pe noi cei de astăzi, să fim neascultători faţă de Dumnezeu, şi astfel să cădem în plasa lui de suferinţe şi moarte veşnică.
Astăzi trebuie să reţinem bine că cine săvârşeşte păcatul, refuză pe Dumnezeu pentru diavol. Cine săvârşeşte păcatul renunţă la titlul de copil al lui Dumnezeu, pentru a se face sclav al satanei. Cine săvârşeşte păcatul schimbă cerul cu iadul. Cine săvârşeşte păcatul mâhneşte pe Dumnezeu şi îmbucură pe diavol. Biblia ne spune: "Cine săvârşeşte păcatul, răstigneşte din nou pe Fiul lui Dumnezeu" (Evr 6,6).
Şi aşa cum Dumnezeu, pentru greşitorii din pustiu, a înălţat şarpele de aramă, pentru ca oricine privea spre el cu credinţă să fie vindecat (cf. Num 21,4-9), tot astfel pentru noi, greşitorii de astăzi, acelaşi Dumnezeu bun şi iubitor de oameni l-a înălţat pe cruce pe Isus (cf. In 3,13-17), unicul său Fiu, Isus Fiul său prea iubit în care îşi găseşte toată desfătarea, pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Acum înţelegem mai bine cuvintele evangheliei de astăzi care ne spune: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul-născut, pentru că oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (cf. In 3,16).
Aşa cum spune sfântul Ioan apostolul: "Dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi, şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre" (1In 4,10). Deci, "Noi îl iubim pe Dumnezeu, pentru că el ne-a iubit mai întâi" (1In 4,19).
De aceea, ori de câte ori vedem crucea, să spunem cu sfântul Paul: "Cristos a murit pentru cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu" (1Tim 1,15).
Un soldat american, în timpul Războiului de Independenţă, neputând merge la luptă din cauza dificultăţilor familiale, un altul s-a înrolat în locul său în armată şi a murit în luptă, pentru ca el să poată îngriji de familia sa numeroasă şi de soţia bolnavă. De aceea, ori de câte ori trecea pe lângă crucea binefăcătorului său spunea: "A murit în locul meu!" Aşa trebuie să spunem şi noi ori de câte ori vedem o cruce: "A murit în locul meu"!
De fapt, noi trebuia să fim biciuiţi până la sânge; noi trebuia să fim ţintuiţi pe cruce; noi trebuia să fim străpunşi de lance; noi trebuia să murim, căci noi am păcătuit (cf. Rom 6,23). Dar Dumnezeu, în marea sa iubire faţă de noi, l-a trimis în lume pe Fiul său preaiubit, care a luat asupra sa păcatele noastre, cu toată povoara lor apăsătoare, care s-a făcut blestem în locul nostru, care a îndurat ocară şi suferinţe în locul nostru, şi care a murit în locul nostru, pentru ca noi să avem mântuirea şi viaţa veşnică prin el.
Sfântul Paul în lectura a doua de astăzi ne spune că Isus, pentru a ne mântui pe noi, păcătoşii şi amăgiţii diavolului, din Rege al universului, s-a făcut sclav; din cel care porunceşte în univers şi de care toate ascultă, s-a făcut ascultător până la moartea pe cruce. De aceea şi Dumnezeu Tatăl, de pe cruce, l-a înălţat pe Isus la dreapta măririi sale şi i-a dăruit un nume, care este mai presus decât orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus, toată făptura în cer, pe pământ şi în adâncuri să-şi plece genunchiul, şi orice limbă să proclame spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl: Isus Cristos este Domnul (cf. Fil 2,6-11).
Dar, pentru că nimeni nu se poate mântui fără cruce, Dumnezeu a rânduit spre fiecărui om câte o cruce. Dar pentru a fi mântuitoare, crucea trebuie luată de bunăvoie şi purtată cu bucurie pe urmele lui Isus. De aceea, Isus ne spune în Evanghelie: "Cine vrea să vină după mine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze" (Lc 9,23).
Sfântul Francisc de Sales (1567-1622) ne spune: Dumnezeu a avut în vedere încă din veşnicie crucea pe care o va da fiecărui copil al său spre mântuire. Însă înainte de a da crucea fiecărui om, fiecărui copil al său, El a examinat-o, a cântărit-o şi a măsurat-o, pentru a nu fi cu un gram mai grea şi pentru a nu fi cu un milimetru prea lungă.
O istorioară ne spune că sfântul apostol Petru s-a dus într-o zi la Isus şi i s-a plâns că el a primit o cruce mai grea ca a celorlalţi şi l-a rugat să i-o schimbe. Atunci Domnul l-a condus într-un depozit de cruci de unde să-şi aleagă una potrivită. A pus crucea lui într-un colţ şi a început să-şi caute o alta. Când în sfârşit a găsit una potrivită, şi-a dat seama că era tocmai crucea lăsată.
Şi tot o istorioară creştină ne spune că un om, lăsat fiind să-şi aleagă crucea de purtat, şi-a ales o cruce de carton, care se putea plia şi purta în buzunar. Şi toată viaţa a trăit cu această cruce uşoară. La sfârşitul vieţii, când a trebuit să treacă pragul acestei vieţi spre viaţa veşnică, toţi oamenii îşi punea crucea peste prăpastia care desparte lumea aceasta de lumea cealaltă şi treceau. Însă când a dat să facă punte din crucea lui de buzunar, a căzut în prăpastie.
De aceea, să nu fugim de cruce, dar să o primim şi să o purtăm cu dragoste ca Isus, căci:
- Crucea care l-a condus pe Isus la înviere, va conduce la înviere şi pe orice purtător al ei.
- Crucea prin care Isus l-a învins pe diavol, a fost dată şi omului cu acelaşi scop.
- Crucea care i-a fost punte spre cer tâlharului căit, este şi acum punte spre cer oricărui om căit.
- Crucea care i-a fost izvor de putere sfântului Paul, este izvor de putere şi oricărui creştin.
- Crucea care a dat fericirea şi nemurirea lui Adam, va da fericirea şi nemurirea oricărui ucenic.
De aceea, un ucenic fără cruce, este ca un ostaş fără armă, ca o pasăre fără aripi, ca o casă fără temelie, ca o lumânare fără fitil, ca un om fără speranţă.
Cineva spunea odată că, dacă oamenii ar cunoaşte valoarea crucii pentru viaţa de aici şi pentru viaţa de dincolo, crucea ar deveni "ceva de furat".
O actriţă franceză, indiferentă religios, privind o cruce de pe peretele unei camere de hotel, cruce în care rănile lui Isus erau foarte expresive şi cruce pe care scria: "Aşa iubeşte iubirea"!, s-a convertit şi a intrat într-o mănăstire. Celor care o întrebau de ce a luat această decizie, ea le răspundea: "Dacă Isus m-a iubit atât de mult că s-a răstignit şi a murit pentru mine, atunci şi eu trebuie să mă schimb, pentru a-i da un răspuns pe măsură"!
Convertirea şi schimbarea vieţii, să fie şi răspunsul nostru la dragostea lui Dumnezeu faţă de noi, arătată la crucea Fiului său preaiubit, pentru că întoarcerea, convertirea, este răspunsul potrivit la dragostea lui Isus arătată nouă la cruce.
Pr. Ioan Lungu
