Doamne, binecuvântează pământul sufletelor noastre, ca să aducă roade bogate!
Aşa cum am văzut încă de duminica trecută, şi cum ne relatează întreg capitolul 12 din Matei, şi cum ne spune şi evanghelia de astăzi, inima poporului evreu se împietrise faţă de Isus şi îşi închiseseră ochii şi îşi astupaseră urechile faţă de el (cf. Mt 13,15). De acum, Isus le va vorbi prin parabole, într-un mod ascuns, rezervând învăţăturile sale mai mult pentru ucenici.
Dar, cu toată respingerea lor, cuvântul şi lucrarea lui Isus îşi va atinge obiectivul mântuirii, căci iată ce ne spune prima lectură: "Aşa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri şi nu se întorc acolo fără să ude pământul şi să-l facă să rodească, să încolţească şi să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui care mănâncă, la fel va fi cuvântul meu care a ieşit din gura mea: nu se va întoarce la mine în mod zadarnic, fără ca să facă ceea ce îmi place şi să aibă succesul pentru care l-am trimis" (Is 55,10-11).
Psalmul responsorial de astăzi, psalmul 65, ne lasă să înţelegem că, în decursul veacurilor, poporul ales, poporul evreu, a mai avut perioade de înstrăinare faţă de Dumnezeu, când asemenea unui ogor a fost sterp în privinţa laudei pe care ar fi trebuit să i-o aducă lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, prin Cuvântul său, l-a adus la părtaşie cu el, la închinare, adorare şi laudă. Tot aşa va fi şi acum, căci cuvântul lui Dumnezeu rostit de Isus este acelaşi cu cel rostit la creaţie (cf. Evr 11,3), cu cel care a lucrat în popor (cf. 2Cr 30,1). De aceea, acum ca şi atunci, Dumnezeu "va fi lăudat în mijlocul adunării" (Ps 22,22) şi orice genunchi se va pleca în faţa lui (cf. Is 45,23).
Psalmul responsorial de astăzi, psalmul 65, este un imn pentru Dumnezeu, un imn care, pornind de la mulţumirea pentru recolta pământului, ajunge la mulţumirea pentru "recolta cerului", adică la mulţumirea pentru sufletele mântuite de Isus, Fiul lui Dumnezeu, la cruce. Psalmul 65 este un imn de laudă pentru Dumnezeu, laudă care pornind de la Ierusalim, puţin câte puţin se extinde la tot universul care, după cum ne spune sfântul apostol Paul în lectura a doua de astăzi, aşteaptă şi el mântuirea: "De fapt, noi ştim că toată creaţia suspină şi suferă durerile unei naşteri până în timpul de acum, dar nu numai ea, ci şi noi, cei care avem ca prim dar al lui Dumnezeu Duhul, şi noi suspinăm în noi înşine, aşteptând înfierea şi răscumpărarea trupului nostru" (Rom 8,22-23). Astfel cosmosul se asociază corului imens care-l preamăreşte pe Dumnezeu pentru mântuirea dată. "Tu acoperi", expresie de tip sacerdotal, exprimă iertarea divină acordată tuturor (cf. Lev 16; Ps 78,38). Privirea Domnului se extinde până la marginile pământului, de la răsărit şi de la apus. Cei doi poli ai spaţiului, ai orizontului şi ai timpului (dimineaţa şi seara) sunt, aşadar, în stăpânirea Domnului care domină, astfel, întreaga creaţie.
Naţiunile convertite se vor alipi de Domnul: "care a fost rănit pentru nelegiuirile noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste el, şi prin rănile sale suntem noi vindecaţi" (Is 53,5). Îndată ce oamenii îşi vor mărturisi vina, vor primi de la Isus asigurarea că fărădelegile lor au fost iertate.
Deşi versetele din Ps 65,9-13 descriu ciclul anual al recoltei, de la vremea semănatului până la seceriş, ele se aplică în mod special mântuirii lui Isus, când blestemul a fost îndepărtat şi se arată recoltele bogate de suflete mântuite. Pe oriunde au trecut picioarele Domnului s-au făcut roade îmbelşugate. Sufletele mântuite sunt asemănate cu oile de pe păşune. Se pare că întreaga natură sărbătoreşte sosirea epocii mântuitoare a lui Mesia.
În evanghelia de astăzi, Isus, cunoscând forţa cuvântului său atotputernic (cf. Is 55,10-11), tare ca un ciocan care sfărâmă piatra (cf. Ier 23,29), arzător ca focul (cf. Evr 12,29), ascuţit ca sabia cu două tăişuri (cf. Evr 4,12), seamănă cuvântul Evangheliei mântuirii chiar şi acolo unde oamenii nu ar semăna niciodată sămânţa lor, pe marginea drumului, între pietre şi între spini.
Şi chiar dacă grâul nu dă rod lângă drum, între pietre şi între spini, cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Evangheliei, cuvântul împărăţiei, tocmai acolo îşi dă rodul, ba uneori chiar mai mare decât pământul bun. Oare ce pământ spiritual erau vameşii şi prostituatele? Oare ce pământ spiritual erau păcătoşii şi păgânii? Erau pământ spiritual bătătorit, pământ spiritual cu pietre şi pământ spiritual cu spini! Fariseii şi cărturarii, fiind consideraţi pământ bun, ce recoltă au dat? Au fost sterpi în a crede şi a intra în împărăţia cerurilor. Vameşii şi desfrânatele, păcătoşii publici şi păgânii, pământuri neproductive, au intrat în împărăţia cerurilor, înaintea fariseilor şi cărturarilor, consideraţi pământ bun (cf. Mt 21,31; Lc 13,29).
Credinţa autentică are rădăcini nevăzute, iar ceea ce o face cunoscută este rodul văzut. Fariseii şi cărturarii, deşi consideraţi ca pământ bun, pentru că n-au avut roade văzute, pentru că nu au avut fapte, credinţa lor a fost moartă (cf. Iac 2,17).
Papa Francisc spune: "Omul corupt poate fi vindecat". Aşa a fost cazul lui Zaheu, al lui Matei, al femeii samaritene, al lui Nicodim, al tâlharului din dreapta crucii, care au fost vindecaţi. Acest proces de vindecare a oamenilor "pământuri nefertile" a început atunci cu ei şi se va continua cu noi şi cu toţi oamenii până la cea de-a doua venire a lui Isus.
Sfântul Ioan Gualbert (995-1073), celebrat pe 12 iulie, avea în suflet munţii egoismului şi ai răzbunării. Odată, pe când urmărea pe ucigaşul fratelui său, l-a găsit pe acesta dormind într-o zi de Vinerea Mare pe marginea unei prăpastii. Acesta, trezindu-se la timp, a căzut în genunchi înaintea lui, cu mâinile în formă de cruce, şi l-a rugat ca în numele lui Isus, care murea pentru mântuirea oricărui păcătos care îl primeşte ca mântuitor, să îl ierte. Sabia Duhului i-a pătruns inima, şi în numele lui Isus care moare pentru mântuirea păcătoşilor l-a iertat. Dar nu numai atât, s-a dus într-o biserică închinată Maicii Domnului, a depus sabia şi armura de cavaler şi şi-a închinat viaţa lui Isus Cristos, într-o mănăstire.
Dar astăzi aş vrea să ilustrez forţa de ciocan divin, de sabie cu două tăişuri şi foc sacru a Cuvântului lui Dumnezeu, dând câteva exemple de celebrităţi din lumea showbiz-ului străin şi autohton, care au redus viteza pentru lume şi au dat prioritate lui Dumnezeu în viaţa lor. Iată câteva exemple, care să ne încurajeze şi pe noi să ne lăsăm transformaţi de forţa divină a Cuvântului lui Dumnezeu:
- Denzel Washington (n. 1954), născut la Mount Vernon, New York, Statele Unite, este un actor afroamerican, câştigător a două premii Oscar, care s-a convertit la Dumnezeu, citind zilnic Biblia, pentru el şi pentru alţii.
- Brian Welch, născut la 19 iunie 1970, la Torrance, California, Statele Unite, fost chitarist al formaţiei heavy metal Korn. După ce o viaţă întreagă Welch a fost dependent de droguri şi "un om mort pe dinăuntru", acesta a fost mişcat de o revelaţie pe care a avut-o în faţa fiicei sale. Ulterior, chitaristul a părăsit formaţia şi, în anul 2005, a început o carieră nouă, pe piaţa muzicală creştină.
- Donna Summer (1948-2012), din Naples, Florida, Statele Unite, a fost o cântăreaţă de muzică disco. Cu toate că s-a născut într-o familie creştină, Donna Summer a devenit regina muzicii disco şi s-a îndepărtat de credinţă. Starul, devenit foarte celebru în anii '70, s-a întors la rădăcinile ei creştine în urma unei puternice depresii şi a anunţat că este "născută din nou". De atunci, Donna Summer a declarat că s-a detaşat de "lucrurile lumeşti" care o făcuseră celebră.
- Martin Sheen, născut la 3 august 1940, în Dayton, Ohio, Statele Unite, actor, câştigător a unui premiu Emmy şi al unui Glob de Aur. Martin Sheen este foarte cunoscut şi pentru activismul său liberal. Deşi era catolic, o perioadă a stat departe de biserică, dar a revenit la credinţă după o boală şi o revelaţie, în timpul filmărilor pentru "Apocalypse Now" (1979). Şi-a ales numele de scenă Sheen pentru a-l onora pe teologul catolic, venerabilul Fulton J. Sheen, care l-a ajutat sufleteşte.
- Jane Fonda, născută la 21 decembrie 1937 la New York, Statele Unite. Este actriţă, scriitoare, om politic şi model american. A cunoscut faima în anii 1960, cu filme precum Barbarella şi Cat Ballou. A câştigat două premii Oscar şi a primit mai multe premii şi alte nominalizări. Jane Fonda a crescut considerându-se atee şi o activistă feministă convinsă. Din 2001, Jane Fonda se descrie ca fiind creştină, "născută din nou" şi ca având un viitor veşnic.
- Kirk Cameron, născut la 12 octombrie 1970, în Panorama City, Los Angeles, California, Statele Unite. Actorul Kirk Cameron a crescut într-o familie în care nu se vorbea despre religie. Aşa că a devenit cu uşurinţă ateu. Convingerile sale religioase au fost provocate după vârsta de 17 ani, când a acceptat invitaţia de a participa la o întâlnire religioasă. Căutarea unui răspuns la problema vieţii l-a condus la creştinism, şi la interpretarea de roluri creştine în filmele sale.
- Dida Drăgan, născută la 14 septembrie 1946, în Jugureni, Dâmboviţa, este o solistă vocală şi autoare de versuri din România. Este absolventă a Şcolii Populare de Artă, clasa Florica Orăscu. În anul 2010 s-a convertit şi, de atunci, spune că a găsit "Râul vieţii", aproape de Dumnezeu.
- Mihai Georgescu, născut la 2 februarie 1980, la Bucureşti, care a absolvit Facultatea de Drept şi cursuri de canto în Bucureşti, şi care a devenit solistul trupei Bere Gratis, în anul 2005 s-a căsătorit cu realizatorul de emisiuni radio şi tv Liana Stanciu, născută la 24 iulie 1971. S-au convertit în 2010 la credinţa trăită, după ce Dumnezeu le-a vindecat-o pe fiica lor, Teodora (n. 2005), diagnosticată cu cancer.
De multe ori, suflete considerate de mulţi a fi "pământuri bătătorite, cu pietre şi cu spini", prin supunerea la forţa de ciocan, de sabie şi de foc tainic a Cuvântului divin, s-au transformat în suflete "pământuri fertile", care aduc roade bogate pentru viaţa cea veşnică. "Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii" (Evr 4,12).
Cineva spunea că schimbarea, convertirea, nu este ceva asemenea cu mersul la o zână care cu o baghetă magică schimbă omul. Convertirea este un parcurs obositor şi dureros. Este un parcurs al îndepărtării de rău şi al înaintării pe calea binelui. De aceea, sfântul apostol Paul, în lectura a doua de astăzi, ne vorbeşte referitor la semănatul Cuvântului lui Dumnezeu, a Evangheliei împărăţiei în suflete, ca despre o trudă care se merită: "Eu consider că suferinţele timpului prezent nu se pot compara cu gloria viitoare care ni se va revela" (Rom 8,18). De aceea şi psalmistul spune: "Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii" (Ps 126,5-6).
Ercole Andreazzi (Lugano din Italia), mort de TBC în sanatoriul din Leysin în anul 1930, a fost crescut într-un mediu liberal, anticlerical. Tatăl său, dentist de profesie, a voit să-i dea o educaţie atee riguroasă. În anul 1924, Ercole se afla la Milano, urmând Politehnica spre a deveni inginer. Senin, vesel şi sănătos, se lăuda printre studenţi: "Sunt mulţumit că sunt ateu". Însă o boală îl sileşte să-şi întrerupă studiile şi să meargă la un sanatoriu. Aici o întâlneşte pe domnişoara Pina Piccioli, bolnavă şi ea tot de TBC, cu studiile terminate, dar foarte credincioasă. Cu credinţa ei plină de bunătate şi iubire a reuşit să-l convertească. Primeşte prima sfântă Împărtăşanie şi devine un apostol pentru tatăl său. El spunea: "Era necesar un chin, o suferinţă, ca să se nască o minune, o convertire de care se bucură şi îngerii cerului mai mult decât de nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de convertire" (cf. Lc 15,10).
Doamne, binecuvântează pământul sufletelor noastre, ca să aducă roade bogate!
Pr. Ioan Lungu
