Reflecţie: Crăciun "pe roţi" în Olanda
Atunci când oroarea depăşeşte pragul revoltei, ai două posibilităţi: să taci, fiindcă scârba e atât de mare încât ţi-e silă de cuvinte, sau să cauţi rădăcinile ororii - şi să le faci cunoscute.
Oare ce ar trebui să facem, acum, când ne confruntăm cu cea mai barbară dintre toate crimele împotriva omului de la Holocaust încoace?!
Să tăcem, aşa cum s-a întâmplat pe vremea lui Hitler, care a început să-şi decimeze propriii concetăţeni sub pretextul bolilor psihice, retardării mentale etc. şi a continuat cu crimele împotriva umanităţii - sau să ne manifestăm ca fii ai Luminii? Suntem în pragul Crăciunului, sărbătoarea Luminii, sărbătoarea Naşterii, sărbătoarea Fiinţei, sărbătoarea întrupării lui Dumnezeu care, după ce l-a creat pe om după chipul şi asemănarea lui, a luat chipul nostru cel mai neajutorat - chip de prunc sărac - cerând iubirea şi ocrotirea noastră.
Iar noi, oamenii, suntem îndemnaţi să-l ucidem.
Şi să tăcem.
Si să acceptăm.
Adică să devenim complici la crimă .
Contracepţia şi avortul sunt demult legiferate. Dar nu numai atât. Euthanasia începe să fie privită ca un act logic chiar de către cei care sunt desemnaţi să apere viaţa omului: viaţa nu mai este apărată prin lege nici la începutul ei, nici la sfârşitul ei. Se spune că euthanasia (adică asasinarea bolnavilor) se face spre binele lor. Atunci de ce, "spre binele lor", nu o practică mai întâi asupra lor înşişi cei care au legiferat-o, fiindcă la vârsta pe care o au, cu siguranţă că nu sunt sănătoşi?!
Am discutat şi altădată despre lipsa consimţământului pacientului în cazul asasinatelor numite "euthanasie" - lucru recunoscut de medicii care au efectuat-o asupra pacienţilor lor.
De data aceasta, iată ce "dar de Crăciun" le serveşte Olanda cetăţenilor ei: "Moartea pe roţi"1, adică unităţi mobile care să efectueze asasinatul la domiciliu asupra bolnavilor incurabili, asupra bolnavilor psihici sau pur şi simplu asupra celor care nu se pot îngriji (nu se mai pune problema asistenţei sociale - e mai buna depopularea - după opinia liderilor politici şi nu numai); aşa că, pur şi simplu, se intră în casă (nici nu se pune problema consimţământului) şi se... asasinează locatarul. Mai ales că "singurătatea devine o povară", iar societatea are grijă să-l scape pe nefericitul bătrân şi singur... de...singurătate.
Cum s-a ajuns aici?
Să privim puţin statisticile. Eurobarometer poll 2005 relevă că 27 % dintre locuitorii Olandei nu cred în Dumnezeu şi în nici o autoritate spirituală superioară2 - procent la egalitate cu Belgia şi întrecut doar de Franţa (33%) şi Cehia (30%). Doi ani mai târziu, Gallup poll 2007-2008 adresează unor eşantioane reprezentative din 42 ţări următoarea întrebare: "Religia ocupă un loc important în viaţa dvs.?" În Olanda, 66% din cei chestionaţi au răspuns că religia nu înseamnă nimic pentru ei (66% = număr...simbolic: îi mai lipsea un "şase" explicativ pentru ceea ce avea să urmeze), în Franţa: 73%, în Scandinavia: 78-83%. E şi firesc, odată ce rădăcinile creştine ale Europei au fost constituţional tăiate.
Iar consecinţa, priviţi-o: asasinatul la domiciliu "spre binele" celui asasinat.
Acolo unde Dumnezeu e alungat sau ignorat, Satana se desfăşoară - în halat alb sau de la tribuna atât-de-convingătorilor politicieni.
Şi să nu ne "culcăm pe laurii victoriei", că în România doar 1 % afirmă că religia nu are importanţă, fiindcă sondaje de opinie privind euthanasia au început să apară şi la noi. E, poate, primul pas spre legiferare.
Sfârşitul lumii începe cu indiferenţa.
Sau cu "sondaje de opinie".
Dar mai ales, cu tăcerea noastră, fiindcă tăcerea devine complicitate la crimă.
Dr. Ecaterina Hanganu
Note
1 Un articol în limba engleză, semnat de Simon Caldwell, a fost publicat, la 7 decembrie 2011, de ziarul MailOnline la pagina:
http://www.dailymail.co.uk/news/article-2070662/Mobile-euthanasia-teams-planned-Holland.html
2 Afirmaţia este: "I don't believe there is any sort of spirit, God or life force"= "Nu cred că există nici un fel de spirit, Dumnezeu sau forţă vitală".
