Faptul că Biblia este suport pentru Cristos, este orientată din toate direcţiile spre Cristos, este absorbită şi luminată de Cristos, dar şi purtată de el la adevărata sa strălucire mântuitoare, nu poate fi negat. În acest sens însă, nuanţele din Scripturi sunt diferite, iar scrisorile pauline deţin un loc aparte tocmai datorită relaţiei de cunoaştere.
Este vorba de o cunoaştere reciprocă, bazată pe raportul personal, dar, în acelaşi timp, progresivă şi deschisă spre perspectiva escatologică: "Toate sunt o pierdere în comparaţie cu superioritatea cunoaşterii lui Cristos" (Fil 3,8); "Pe el vreau să-l cunosc şi puterea învierii lui şi să fiu cu el în moarte" (Fil 3,10); "Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin" (1Cor 13,12b). Iar motorul unei astfel de cunoaşteri este iubirea, căci "dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa..., dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic" (1Cor 13,2). În plus, contrar cunoaşterii gnostice (la modă chiar şi în acele timpuri), este orientată spre şi hrănită de Duhul Sfânt: "Nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul, căci Duhul cercetează toate, chiar şi profunzimile lui Dumnezeu" (1Cor 2,10).
Fără ca să se împotrivească din cine ştie ce motiv Legii (iar Legea era baza Scripturilor vetero-testamentare), tocmai datorită unei astfel de cunoaşteri, sfântul Paul rezolvă până şi o problemă mereu nerezolvată, aceea a împlinirii Legii. O rezolvă în şi prin Cristos. Şi cum? Pornind de la soluţie, de la rezultat. Iar această soluţie i-a fost revelată odată cu Cristos. De unde rezultă acest lucru? Ei bine, din faptul că dă impresia că el, care era "fără cusur" în ceea "ce priveşte justificarea care vine din Lege" (cf. Fil 3,6), nici măcar nu simţise necesitatea unui mântuitor universal mai înainte de a fi fost convins (printr-o astfel de cunoaştere) că Isus era tocmai aşa ceva. Iar odată cu această convingere se explică şi misiunea sa specială (de care era conştientă până şi tradiţia paulină): "Mi-a fost dat acest har: ...să le pun tuturor în lumină care este înfăptuirea misterului ascuns..., făcută cunoscută acum..., prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, după planul veşnic pe care l-a stabilit în Cristos Isus, Domnul nostru. În el avem curajul să ne apropiem cu încredere, prin credinţa în el" (Ef 3,8-12). De altfel, cheia de lectură pentru întreaga gândire paulină este credinţa. Prin ea intră în sfera mântuirii cei care cred şi cărora le este predicată înfăptuirea: "Pentru că lumea, prin înţelepciunea ei nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a binevoit să-i mântuiască pe cei care cred prin nebunia predicării" lui "Cristos cel răstignit..., scandal..., nebunie...", dar "nebunia lui Dumnezeu", care "este mai înţeleaptă decât oamenii" (cf. 1Cor 1,21.23.25).
Iată de ce, chiar dacă ne-a fost transmis "la a doua mână" (pentru unele din scrisorile pauline existând suspiciunea de pseudo-epigrafie), este binevenit un avertisment (fie el şi specific tocmai pentru tradiţia şi "şcoala paulină"): "Aveţi grijă să nu vă subjuge cineva prin filozofie şi speculaţii fără sens, după datina oamenilor, după principiile elementare ale lumii, şi nu după Cristos" (Col 2,8). Căci, la urma urmei, importantă este "ascultarea credinţei" în legătură cu ceea ce "a fost făcut cunoscut tuturor naţiunilor" (cf. Rom 16,26). Iar în acest sens chiar şi Scriptura este înainte de toate proclamare şi abia pe urmă consemnare în scris. Totul însă spre cunoaştere. O cunoaştere axată în Cristos.
Pr. Cristian Chinez
