Reflecţie: "Am fost bolnav, iar voi aţi venit la mine..."
(Ziua Mondială a Bolnavilor - 11 februarie)
Nu cu mult timp în urmă, Sfântul Părinte papa Francisc a făcut un gest care a impresionat o lume întreagă. În timp ce era purtat prin mulţimea de oameni veniţi la una din audienţele sale generale, pentru a-i saluta, a văzut o persoana desfigurata de o boală cumplită. În aceeaşi clipă a coborât din maşina care îl purta, s-a îndreptat către acea persoană bolnavă şi a îmbrăţişat-o îndelung. Era vorba de un bărbat atins de o boală care stârneşte, de obicei, repulsie pentru cei din jur. Aparatele de fotografiat au surprins această scenă şi au difuzat-o în mai toate ziarele sau la telejurnalele celor mai importante televiziuni. Dar ceea ce puţină lume a remarcat, a fost chipul bolnavului, chip pe care se amesteca uimirea şi bucuria că sfântul părinte papa i-a acordat atenţie, că sfântului părinte papa nu îi este indiferentă suferinţa lui, că pe Sfântul Părinte papa îl doare suferinţa lui. Or, în gestul sfântului părinte papa noi am întrezărit o concretizare şi un simbol a ceea ce Biserica, zi de zi, este chemată să facă şi chiar face pentru cei ce suferă.
Deşi nu sunt întotdeauna vizibili, bolnavii sunt foarte aproape de noi. Mai ieri alergau şi ei în toate direcţiile aşa cum o facem noi astăzi. Bolile însă i-au răpus, i-au răstignit prin paturile spitalelor ori ale caselor în care rar mai intră cineva.
Ziua Bolnavului, instituită de către fericitul papă Ioan Paul al II-lea în anul 1992, este menită să ne reamintească de ei... de unul dintre părinţi ori fraţi... de un coleg sau de o colegă cu care, până mai ieri, am colaborat la serviciu... de o persoană alături de care am stat ani de zile în aceeaşi bancă la biserică... şi care trăiesc experienţa durerii, a neputinţei, a părăsirii. A-i vizita, a le aduce un dram de alinare ar însemna foarte mult pentru ei. Ar însemna să le spunem prin gesturile noastre că, în ciuda bolii de care suferă şi care de multe ori îi mutilează, ei continuă să fie pentru noi persoane umane, prieteni, colegi... că nu au intrat în categoria "rebuturilor" de care nimeni nu mai are nevoie... Ar însemna ca noi să înţelegem că, pe lângă durerile cauzate de boală, ei continuă să aibă sentimente, aşteptări...
În calitate de asistent medical, îndrăznesc să vă invit să păşiţi pragurile spitalelor. Nu vă fie teamă. Un spital nu este un simplu "service" pentru "reparat" oameni. Aici bolnavii vă aşteaptă. Au nevoie să veniţi şi să le prindeţi mâinile în mâinile dumneavoastră... au nevoie să-i priviţi în ochi... să le spuneţi că vă pasă de ei. Împreună cu personalul medical - nu întotdeauna corupt şi adesea dăruit profesiei sale - puteţi contribui nespus de mult la alinarea suferinţelor bolnavilor.
În calitate de persoană consacrată, vă invit să nu-i uitaţi nici pe cei care suferă, adesea singuri, în casele lor. Unii din ei au nevoie doar de un cuvânt sau de o încurajare. Alţii, în schimb, au nevoie nu atât de pomană, cât mai ales ca cineva să le cumpere câte ceva de mâncare ori medicamente, să le achite facturile, să le facă puţină curăţenie sau să-i ajute să se spele.
O astfel de atitudine vizavi de cei bolnavi este mai mult decât umanitară. Ea este creştină. Ea se inspiră din atitudinea lui Isus Cristos faţă de bolnavi. Într-adevăr, mai multe episoade îl arată pe Isus sensibil faţă de cei bolnavi, iar atunci când are ocazie îi vindecă pe cei care apelează la el cu credinţă. Ne sunt vii în minte episoadele evanghelice care relatează vindecare unei persoane paralizate (Mt 9,1-8), a unei femei bolnave de 12 ani de scurgere de sânge (Mc 5,25-34), a unor bolnavi de lepră (Mc 1,40-45; Lc 17,11-19). Ne este vie în minte şi parabola "Samariteanului milostiv", parabolă în care personajul principal, trecând dincolo de considerente etnice ori religioase, vine în ajutorul unui om căzut pradă bandiţilor. Deşi evanghelistul nu o spune, noi toţi ştim că Isus Cristos se identifică cu acel samaritean (Lc 10,30-37). Dar slujirea noastră vizavi de bolnavi se fondează mai ales în învăţătura evanghelică în care Isus Cristos se identifică cu toţi cei care suferă, situaţie în care slujindu-i pe cei bolnavi noi îl slujim de fapt pe Mântuitorul: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii, căci am fost flămând şi mi-ai dat să mănânc, am fost însetat şi mi-aţi dat să beau, am fost... bolnav şi m-aţi vizitat. Atunci îi vor răspunde cei drepţi, zicând: «Doamne, când te-am văzut flămând şi te-am hrănit, sau însetat şi ţi-am dat să bei? Când te-am văzut bolnav... şi am venit la tine? » Iar regele, răspunzând, le va spune: «Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut»" (Mt 25,34-40).
Nu în ultimul rând, exemplul de slujire a sfintei Fecioare Maria, în sărbătoarea căreia se celebrează această "Zi Mondială a Bolnavului", ne inspiră atenţia, gingăşia, delicateţea, discreţia dar şi promptitudinea şi determinarea în slujirea celor suferinzi. Într-adevăr, aşa cum ne aminteşte Sfântul Părinte papa Francisc în Mesajul adresat cu această ocazie, sfânta Fecioară a alergat îndată în ajutorul bătrânei sale verişoarei, Elisabeta, atunci când a aflat ca va deveni mamă (Lc 1,39-40.56), a cerut ajutor în favoarea mirilor cărora li s-a terminat vinul la nunta din Cana (In 2,1-12) şi mai ales l-a vegheat pe Fiul ei răstignit în timpul agoniei sale (In 19,25-27). De atunci şi până astăzi ea veghează şi alină suferinţele fiilor ei care îi cer ajutorul. Sanctuarul de la Lourdes este unul, nu şi singurul, în care mii şi mii de bolnavi vin şi caută alinare a suferinţelor de orice fel din partea Mamei noastre cereşti.
Sfintei Fecioare Maria îi cerem astăzi să aducă alinare tuturor bolnavilor, iar nouă să ne inspire gesturile de solidaritate şi de slujire faţă de cei care au nevoie.
Sr. Tereza Ghiurcă (Maria Bambina)
