În perioada 19-23 iulie 2010, la Răchiteni s-a desfăşurat campusul parohial cu tema "Lumea copilariei". Au participat 142 de copii care au fost animaţi de 20 de tineri, fiind sprijiniţi de părintele paroh Marian Fechetă, care a compus un cântec pentru noi "Mai este loc în cer", acesta fiind imnul acestui an.
Copiii din Răchiteni au avut o săptămâna foarte încărcată, în care au încercat să lupte pentru echipele lor: Făt-Frumos, Spider Man, Harry Potter, Petter Pan.
Fiecare zi a debutat cu rugăciunea de dimineaţă la care am fost îndrumaţi de părintele paroh, apoi au urmat câteva cântecele şi bansuri pentru înviorare. Un punct important al zilei a fost cateheza pe grupuri la care au fost dezbătute cele mai importante subiecte ale vârstei lor (respect, prietenie, iubire, bucurie). După prezentarea catehezei au urmat ateliere de lucru la care copiii au învăţat să facă brăţări, apoi au fost cântece şi jocuri. La ora 12, copiii se întorceau acasă pentru prânz şi odihnă, revenind cu forţe proaspete la ora 16. După-amiază copiii erau într-o strânsă competiţie, deoarece erau jocurile la care echipele lor câştigau puncte. După terminarea jocurilor copiii cântau şi dansau. La ora 19.30 era celebrarea de fiecare seară la care copiii îi mulţumeau Domnului pentru frumoasa zi ce se încheia.
Campusul s-a terminat vineri cu o petrecere la care copiii au participat la o probă de karaoke, s-au jucat, au dansat etc. Sfânta Liturghie a încheiat campusul de anul acesta care le-a bucurat vacanţa copiilor. Mulţumim părintelui paroh pentru tot sprijinul, tuturor sponsorilor, tinerilor care au făcut o treabă minunată şi cel mai important copiilor dornici de a fi aproape de Dumnezeu.
Impresii
"Mi-a plăcut pentru că am dansat, am jucat jocuri interesante". (Raluca Doboş, 10 ani)
"Mi-a plăcut proba de karaoke!" (Oana Iacob, 12 ani)
"Mie mi-au plăcut animatorii pentru că ne-au învăţat şi au avut grijă de noi"
"Mie mi-au plăcut muzică şi dansurile" (Cristian Costache, 8 ani)
"Mi-au plăcut catehezele" (Felicia Miluţ, 11 ani)
"Am învăţat dansuri, bansuri noi" (Diana Mihai, 8 ani)
"Mi-a plăcut tot!" (Vlăduţ Ciuciu, 11 ani)
Cristina Farcaş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19-23 iulie: Răchiteni: Campus parohial
