În perioada 17-21 iulie 2012 s-a desfăşurat în Parohia Răchiteni (judeţul Iaşi) un campus de formare, cu tema "O vară de neuitat: Isus ne învaţă prin parabole!". Au participat la această activitate aproximativ 150 de copii din comunitate, coordonaţi de 35 de animatori, tineri ai Acţiunii Catolice, alături de părintele paroh, Marian Fechetă.
Fiecare zi a era îmbogăţită de momentele de rugăciune, însoţite de cântece, de discuţii şi cateheze în grupuri, dar şi de jocuri şi bansuri, de care ne-am bucurat împreună. Temele abordate în cadrul catehezelor au fost: "Un orb care crede", "Un om încrezut şi un vameş", "Parabola Fiului risipitor", "Cerşetorul şi bogătaşul". După fiecare cateheză copiii aveau posibilitatea să exprime printr-o scurtă scenetă învăţătura pe care au desprins-o din acea parabolă.
Participanţii la campus s-au implicat cu mult entuziasm la jocuri, bansuri şi la activităţile practice propuse (confecţionarea de rozarii şi de origami). Activităţile zilnice se încheiau cu animarea sfântului Rozariu şi cu cântece la Maica Domnului.
La încheierea campusului, copiii au primit binecuvântarea părintelui paroh, având bucuria de a săruta relicva sfântului Anton, patronul spiritual al comunităţii noastre.
Am mulţumit cu toţii lui Dumnezeu pentru zilele minunate trăite împreună, rugându-l să ne dea harul să trăim în permanenţă tot ceea ce am învăţat în acest campus, sperând ca şi anul viitor să avem parte de astfel de momente frumoase de a trăi vara, împreună.
Tinerii din Acţiunea Catolică Răchiteni
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17-21 iulie: Răchiteni: Campus estival
