Douăsprezece surori din Congregatio Jesu (Popeşti-Leordeni şi Luizi-Călugăra) au avut bucuria de a fi în mijlocul a peste 300 de copii şi tineri din Parohia Bijghir (BC) în perioada 16-22 iulie 2007. Tema întâlnirii a fost: "Nemo şi perla albastră", o poveste educativă pentru toate vârstele plină de învăţăminte pentru viaţă.
În fiecare dimineaţă, după ora de cateheză în vederea pregătirii copiilor pentru primirea sfântului Mir, a urmat pentru toţi un timp de formare umană, morală şi spirituală prin diferite metode până la prânz, iar după-amiaza am dedicat-o jocurilor şi activităţilor recreative.
Tinerii animatori din sat ne-au fost de mare ajutor în fiecare dimineaţă, căci s-au transformat în adevăraţi actori şi au dramatizat câte un capitol din povestea cu Nemo. Astfel ne-a fost mai uşor să reluăm şi să aprofundăm în clase anumite teme, cum ar fi: prietenia, sensul vieţii, tăcerea, puterea voinţei, durerea, iubirea, fericirea, libertatea, dăruirea..., care urmau să fie dezvoltate de fiecare grupă de copii la şcoală prin momente de reflexie şi rugăciune, prin cântece şi jocuri, prin desen şi alte activităţi practice. Copiii au fost foarte receptivi şi dornici să înveţe lucruri noi şi importante pentru viaţa lor.
Am apreciat în mod deosebit invitaţia, deschiderea şi generozitatea părintelui paroh Vasile Rediu şi de asemenea ne-am bucurat de colaborarea părintelui vicar, Marius-Gabriel Catrinţaşu, care a lucrat împreună cu noi.
Fiecare zi de muncă a fost încoronată prin participarea activă a tuturor la rugăciunea sfântul Rozariu şi la sfânta Liturghie. Prin frumuseţea, simplitatea, bucuria, spontaneitatea şi implicarea lor, copiii şi tinerii ne-au dăruit mult, de aceea, dorim să-i aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru darul acestei experienţe.
Aş dori să prezint doar câteva gânduri ale copiilor din evaluarea finală:
"În această săptămână am învăţat multe lucruri despre Dumnezeu, despre sacramente şi despre Biserică. Mi-au plăcut mult catehezele şi discuţiile în grup, deoarece m-au ajutat să mă cunosc mai bine". (Monica)
* "Mi-a plăcut mult povestea, dansurile, jocurile şi totul şi aş vrea ca la anul să mai vină surorile la Bijghir". (Maria Mihaela Pleşcan)
"Pentru mine această săptămână a fost o trăire". (Ciprian)
"Mi-a plăcut la campus că a fost foarte frumos şi a fost fericire". (Adriana M.)
"La acest campus mi-au plăcut dansurile, jocurile şi cântecele. Toate au fost foarte frumoase. Ne-am simţit bine. Surorile ne-au învăţat lucruri frumoase". (Alexandra Emanuela Cadar)
"La campus a fost frumos, povestea a fost minunată şi mi-au plăcut toate capitolele". (Alina Gheghici)
Sr. Patricia Rediu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16-22 iulie: Bijghir: Campus pentru copii şi tineri
