Predica PS Petru Gherghel
"Vreţi să-l vedeţi pe Isus?"
Preasfinţiile voastre,
Dragi tineri şi tinere,
Vă rog să-mi permiteţi ca în numele Sfântului Părinte Papa, care v-a trimis un mesaj, o chemare la reflecţie şi o provocare pentru celebrarea mondială a Zilei Tineretului, împreună cu stimaţii noştri oaspeţi - ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic, cu Preasfinţiţii Aurel, Florentin şi Anton, şi cu asistentul vostru spiritual general însoţit de colaboratorii săi, şi împreună cu toţi păstorii, preoţii de faţă, să vă adresez un salut de bun venit la sărbătoarea voastră aici la Iaşi, din toate părţile diecezei, din celelalte regiuni ale ţării, de la Bucureşti şi din Ardeal, precum şi din Republica Moldova.
Totodată doresc să vă adresez o întrebare pe care am auzit-o în urmă cu câteva zile la televiziunea italiană.
În ziua de Florii, când în Piaţa "Sf. Petru" se adunaseră câteva zeci de mii de tineri din toată lumea, ca să celebreze cu Sfântul Părinte Ziua Tineretului, comentatorul de televiziune de la Rai 1 se adresa unui arhiepiscop care se afla în studio: Eccellenza, Lei e' convinto che i giovani presenti sono arrivati qui in Piazza "San Pietro" a vedere Gesu'? - Excelenţă, dv. sunteţi convins că tinerii prezenţi au venit să-l întâlnească pe Isus cu adevărat?
Arhiepiscopul a rămas pentru puţin timp surprins (chiar şi noi, care participam în direct la acea transmisiunea televizată, am rămas fără răsuflare: Ce va răspunde? În acest timp tinerii jubilau, aplaudând minute în şir, la cuvintele de încurajare ale Sfântului Părinte de a merge pe urmele lui Cristos, împotriva curentului, de a nu-şi lua privirea de la el, de a-l purta în inimi şi în lume, şi de a duce crucea sa la toţi).
Încurajat de cea ce vedea şi auzea arhiepiscopul a răspuns: "Da, au venit cu avântul lor tineresc să-l întâlnească pe Isus, să-l asculte şi să-l urmeze".
Sunt convins, şi pot să dau mărturie împreună cu toţi asistenţii care vă însoţesc, că şi voi, cei care aţi ţinut să vă îndreptaţi astăzi spre Iaşi, după ce v-aţi pregătit în localităţile voastre, analizând gândurile Sfântului Părinte, gânduri provocatoare şi mobilizatoare, aţi venit mânaţi de un singur dor, să fiţi împreună lângă crucea lui Isus, sub crucea sa care nu e un simplu lemn sau un singur instrument neînsufleţit, ci este altarul său de jertfă, de iubire şi dăruire pe care vi-l arată, prin noi când vă repetăm cea ce declarăm în fiecare Vinerea Mare: "Iată lemnul crucii, de care a atârnat mântuirea lumii. Veniţi să-l adorăm!"
Priviţi, aşadar, crucea pe care vi-o prezintă drept dovadă a iubirii sale.
Îmi face mare bucurie să vă spun, astăzi, că el nu vă întâmpină cu făgăduinţe deşarte sau dulcegării, ci cu semnul suferinţei sale, cu instrumentul umilirii sale pentru toţi, pentru voi, şi cu invitaţia la sine.
Numai cel care ştie să-şi dea viaţa pe o cruce poate să spună celorlalţi, prietenilor săi, că îi iubeşte demonstrând o iubire pe care nimeni altul nu o are.
Blaise Pascal, gânditor şi filozof creştin într-una din reflecţiile sale spunea: "Cred în acela care-şi dă viaţa pentru o idee, pentru un adevăr".
Priviţi crucea, este dovada iubirii infinite a lui Cristos, care s-a umilit pe sine făcându-se asemenea oamenilor şi ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce; de aceea şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit un nume care este mai presus de orice nume, ca în numele lui să se plece tot genunchiul, al celor din cer, de pe pământ şi de sub pământ (cf. Fil 2,7).
Dragi tineri,
Să nu vă fie teamă să proclamaţi în toate împrejurările evanghelia crucii. Să nu vă fie frică să vă apropiaţi de ea şi s-o îmbrăţişaţi, pentru că numai prin ea ne-a venit mântuirea, numai cu ea putem să ne salvăm în furtunile vieţii.
Aţi fost atenţi la proclamarea evangheliei din această duminică, de la această celebrare.
Când pelerinii greci au ajuns la Ierusalim şi au cerut să-l vadă pe Isus, el li s-a adresat cu aceste cuvinte: A sosit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului. Adevăr, adevăr vă spun, că dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur, iar dacă moare aduce rod bogat. Dacă-mi slujeşte cineva să mă urmeze pe mine, şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu (In 12,23).
Cu alte cuvinte, Cristos le-a prezentat în mod deschis drumul său, drumul sacrificiului, programul său şi programul ucenicului. De acest program s-au ataşat toţi cei care s-au lăsat umpluţi de Duhul Sfânt, asigurându-i că ei vor învinge împreună cu el: Încredeţi-vă, eu am biruit lumea.
Acest apel îndreptat spre ucenici şi spre pelerinii veniţi să-l vadă, pe unii i-a surprins, pe alţii în schimb i-a câştigat, i-a cucerit, realizându-se ceea ce făgăduise celor cel vor îndrăgi: Când voi fi ridicat de la pământ toate le voi atrage la mine.
Dragi tineri, să nu vă miraţi că şi vouă, care aţi venit să-l vedeţi şi să-l întâlniţi şi aici la Iaşi, Isus vă arată crucea. Crucea care la început sperie, crucea care pe omul modern îl apasă, îl copleşeşte, îl oboseşte, dar care pentru cei care cred, se transformă în mijloc de victorie, de înălţare, de curaj şi mântuire.
Vă chem, aşadar, să priviţi spre ea care vă provoacă, vă invită să o îmbrăţişaţi şi cu ea să treceţi peste valurile acestei lumi.
Îmi amintesc de un tablou care a lăsat în memoria mea o impresie puternică şi de neuitat. Pictorul (Durer) reprezintă o mare învolburată, cu rămăşiţele unui vas naufragiat pe suprafaţa apei. În mijlocul valurilor se vede un catarg în formă de cruce, de care se prinseseră o mulţime de oameni, care încercau să se salveze. Crucea vasului le-a fost salvare de la o moarte sigură. Cât adevăr în această imagine simplă, dar plină de semnificaţii.
Crucea lui Cristos, care pluteşte deasupra apelor învolburate ale acestui pământ, continuă să salveze oamenii care au noroc s-o întâlnească, să se prindă de ea şi să ajungă la destinaţia dorită.
Cu câţiva ani în urmă, pe un canal de televiziune a fost prezentată o retrospectivă cu dezastrul produs în ţările de est, de flagelul dictaturii comuniste. Între multele etape ale acestui serial a fost prezentat şi un caz din Bielorusia. Într-o localitate, unde nu mai fusese păstrat nici un însemn religios, nici o biserică, nu mai exista nici un preot, un grup de oameni şi-au prezentat credinţa lor şi fidelitatea faţă de Dumnezeu într-un mod special. Ultimul lor preot a fost înmormântat în cimitirul de lângă sat în apropierea unei pădurici, la căpătâiul căruia rămăsese o cruce ascunsă de ochii persecutorilor printre ierburi şi arbuşti. Între timp aici crescuse o adevărată pădure. Spre acest loc se îndreptau bunii creştini şi se rugau, aşteptând să treacă valul pustiitor al necredinţei şi al ateismului, lângă crucea de la căpătâiului preotului lor, al păstorului care a continuat să le vorbească din pământ, din mormânt, despre semnul speranţei şi al victoriei, despre cel care le-a vorbit de atâtea ori: Cu acest semn veţi învinge, îndrăzniţi, eu am biruit lumea.
Timpurile au trecut, persecutorii au dispărut, crucea a învins! Crucea i-a păstrat şi acum se bucurau să-şi manifeste credinţa lor în alte condiţii, cu un nou avânt şi cu noi speranţe.
Dragi tineri,
Lectura a doua, din această Zi a Tineretului, îl prezintă pe Cristos în viziunea sfântului Ioan, ca un miel ce stă pe tron, iar în jurul său o mulţime imensă din toate naţiunile, rasele, popoarele şi limbile, îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu ramuri de palmier în mână. Ei vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au curăţit hainele în sângele mielului. Acolo, lângă el nu mai este nici foame, nici sete, nici arşiţa soarelui, nici persecuţie, nici lacrimi, ei stau fericiţi înaintea tronului lui Dumnezeu şi-i slujesc ziua şi noaptea, în templu său.
Această imagine prezentată de apostolul cel tânăr, Ioan, ne provoacă şi ne atinge pe fiecare. Destinul nostru nu e altul decât acesta. Toţi cei care se îndreaptă spre cruce vor trece prin strâmtorarea cea mare, se vor curăţa prin sângele mielului şi vor birui, vor învinge.
Urmărind zilele acesta filmul lui Mel Gibson, "Patima lui Isus", în ultimele sale ore de suferinţă, observăm un lucru impresionant: Cristos nu moare sub cruce, nu abandonează drumul greu, el se oferă să se urce pe ea, îşi întinde mâinile şi aşa se dăruieşte pentru toţi. Filmul, cu toată nota lui sumbră şi apăsătoare, în ochii şi inimile oamenilor de azi, are un efect surprinzător. Oamenii încep să înţeleagă gestul dumnezeiesc al lui Isus, sacrificiul său total şi se trezesc din amorţeala zilelor pe care le trăiesc, mulţi se convertesc, se schimbă, se încurajează, nu cedează la greutăţile vieţii, din contra se înflăcărează şi merg mai departe.
Maria, femeile sfinte, Veronica, prietenii lui Isus, îl urmează, îl susţin şi se strâng sub cruce. De pe Calvar se întorc în Cenacol şi acolo îl reîntâlnesc. Un nou curaj, o nouă lumină şi forţă îi transformă şi ei devin martori ai morţii şi ai învierii sale până la marginile pământului.
V-aş chema atenţia asupra unui personaj, plin de mister şi încărcat cu un mesaj impresionant: Simon din Cirene. Urmărindu-i atitudinea şi mai apoi disponibilitatea, rămâi surprins de schimbarea sa internă, devenind încet un adevărat prieten al lui Cristos, care îl ajută să-şi ducă crucea. Nu a regretat că l-a întâlnit pe Cristos suferind, condamnat, umilit, dar plin de nobleţe sufletească, plin de farmec divin, dincolo de picăturile de sânge sau şiroaiele de lacrimi, rugându-se şi oferindu-se pentru chinuitorii săi. Simon din Cirene se transformă, devine apărător înfocat al lui Cristos şi se umple de o nouă bucurie şi speranţă; l-a recunoscut ca fiind Domnul. El, femeile sfinte, sutaşul, l-au întâlnit în suferinţă şi l-au recunoscut: "Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era acesta", urmau să spună chiar şi cei care l-au chinuit şi răstignit.
L-au întâlnit în suferinţă, pe cruce, cu cel mai mare semn de iubire în braţe, lăsând tuturor o şansă sigură spre cer, un catarg de salvare, o cheie a victoriei şi a fericirii.
Dragi tineri,
Aţi venit să-l vedeţi pe Isus. Aţi venit să-i descoperiţi mesajul.
Nu vă fie frică! Iată cuvintele cu care vă încurajează Sfântul Părinte şi cu care vă întâmpinăm şi noi în această atmosferă pascală, plină de flori şi de viaţă la începutul lunii mai, luna Maicii Domnului.
"Este sigur că mesajul pe care crucea îl comunică nu este uşor de înţeles în vremea noastră, în care bunăstarea materială şi confortul sunt propuse şi căutate ca valori prioritare, le-a spus Sfântul Părinte tinerilor în Duminica Floriilor la Roma. Vouă însă, dragi tineri, să nu vă fie frică să proclamaţi în toate împrejurările evanghelia crucii. Nu vă fie teamă să mergeţi împotriva curentului. Pe cruce Isus a murit pentru fiecare dintre noi".
"Ieri (era pe 4 aprilie a.c.) s-au împlinit 20 de ani de când tinerilor le-a fost încredinţată crucea în Roma, născându-se astfel Zilele Mondiale ale Tineretului. De atunci, crucea continuă să traverseze numeroase ţări, în pregătirea zilelor mondiale ale tineretului. În timpul pelerinajului ei crucea a traversat continentele. Ca o ştafetă, dată din mână-n mână, ea a fost transportată din ţară în ţară (a trecut şi pe la noi, pe la Oradea), a devenit semn luminos al încrederii care animă tinerele generaţii ale mileniului trei".
Iată lemnul crucii! Crucea este şi aici la noi, la Iaşi, în centrul atenţiei noastre, străjuieşte drumul credinţei noastre în acest an jubiliar (120 de ani de la fondarea episcopiei), luminează paşii noştri pe drumul Sinodului diecezan care se apropie de punctul culminant (în decembrie), ne anunţă mereu valoarea jertfelor, a sacrificiilor şi bucuria învierii.
Fără cruce iubirea lui Isus n-ar fi fost întreagă, totală. Prin cruce, Isus a ajuns la biruinţă, la victorie.
Priviţi! Ea ne invită să o îmbrăţişăm, să urcăm şi noi în spirit şi prin trăirea noastră de iubire pe ea, să o purtăm ca pe o ştafetă celorlalţi oameni, pentru ca toţi să se bucure de strălucirea ei.
Ea ne mobilizează, are o valoare nesfârşită pentru că pe ea a urcat Cristos - iubirea, Cristos care apoi a ieşit biruitor din mormânt, Cristos cel viu care ne cheamă mereu spre el, ne atrage pe toţi la el ca să ne poarte în slavă.
Curaj! Urmaţi-l! Înaintaţi în larg! El contează pe voi, vă iubeşte. Amin.
Iaşi, 2 mai 2004
Petru Gherghel, episcop de Iaşi
* * *
Discursul nunţiului apostolic de la finalul Liturghiei
Excelenţele voastre,
Dragi tineri şi tinere,
"Vrem să-l vedem pe Isus" (In 12,21) au spus apostolului Filip nişte greci care au venit de la Ierusalim de sărbătoarea Paştelui. Aceasta este tema dată de papa Ioan Paul al II-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului în acest an, ca şi pentru întâlnirea mondială care va avea loc la Köln în Germania, anul viitor.
Şi noi? "Vrem şi noi să-l vedem pe Isus?" Cum şi unde îl putem vedea? Unde să-l întâlnim pe Isus, pentru a descoperi chipul său, persoana sa, pentru a putea păşi pe urmele sale?
Răspunsul îl găsim chiar în cuvintele lui Isus, ale lui Filip şi Andrei, care au venit să-i spună lui Isus dorinţa acestor greci. Isus le-a răspuns: "A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat... Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte" (In 12,23-25). Ştim că Isus Cristos a fost glorificat prin cruce şi în înviere. Deci Isus invită pe cel care vrea să-l vadă şi să urmeze acest drum al morţii şi învierii să renunţe la sine pentru a împlini voinţa Tatălui, de jertfă faţă de propriul confort pentru a mântui pe alţii.
Este suficient să citim evanghelia pentru a înţelege cum îl putem vedea pe Isus. De exemplu Isus spune, după ce a amintit suferinţa celui care suferea de foame, de sete, a străinului şi a deţinutului: "Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40). Nu fără motiv el ne spune să ne iubim unii pe alţii, aşa cum el ne-a iubit (cf. In 13,34).
Apoi, amintiţi-vă ce i-a spus Isus lui Saul, pe drumul spre Damasc, atunci când acesta mergea să prigonească pe cei care-l urmau pe Isus şi să-i conducă la Ierusalim pentru a-i condamna: "Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?" (Fap 9,4). În ucenici îl putem vedea pe Isus, pentru că ei au devenit asemenea lui, ca nişte fraţi ai lui, împlinind voinţa Tatălui pentru a-l glorifica.
"Vrem să-l vedem pe Isus": cu aceasta exprimăm dorinţa noastră profundă, nu numai o simplă curiozitate. Atunci vă întreb, dragi tineri şi tinere, ce căutaţi, ce doriţi astăzi? Dacă vreţi cu adevărat să-l vedeţi pe Isus, trebuie să ştiţi să-l căutaţi aşa cum este el cu adevărat. Suntem cumva ca Maria Magdalena, în dimineaţa Paştelui, în căutarea cadavrului lui Isus? (cf. In 20,11-18), căutăm un Isus "amintire", un Isus în imagine, cum e crucea pe care o purtăm la gât sau care o punem pe perete în camera noastră? Nu! Vrem să vedem un Isus viu, care vrea să trăiască în noi şi prin noi! Bineînţeles, este bine să avem o cruce, care să ne amintească faptul că asemenea lui Isus trebuie să ne dăm viaţa pentru aproapele nostru; este bine să avem icoane care să-l reprezinte pe Isus Mântuitorul în casele noastre, pentru a aminti prezenţa lui sfinţitoare. Dar mai presus de toate trebuie să-l ascultăm pe Isus, cuvântul vieţii, atunci când citim Sfânta Scriptură, când ascultăm lectura Evangheliei în Biserică; şi avem nevoie să ne hrănim cu Isus prin comuniunea euharistică, atunci când participăm la Liturghie.
Deci, dragi tineri şi tinere, în încheiere vă citez mesajul Sfântului Părinte pentru Cea de-a XIX-a Zi Mondială a Tineretului, din Duminica Floriilor din acest an, 4 aprilie, iar pentru voi cei din Iaşi, astăzi 2 mai:
"Doriţi şi voi, iubiţi tineri, să contemplaţi frumuseţea acestei feţe? Iată întrebarea pe care v-o adresez în această Zi Mondială a Tineretului din anul 2004. Nu vă grăbiţi să răspundeţi. Înainte de toate, faceţi linişte înlăuntrul vostru. Lăsaţi să se nască din adâncul inimii această dorinţă fierbinte de a-l vedea pe Dumnezeu, o dorinţă uneori sufocată de zgomotele lumii şi de seducţiile plăcerilor. Lăsaţi să se nască această dorinţă şi veţi trăi experienţa minunată a întâlnirii cu Isus. Creştinismul nu este doar o doctrină; este o întâlnire în credinţă cu Dumnezeu care s-a făcut prezent în istoria noastră prin întruparea lui Isus" (nr. 3).
"Duc in altum" - înaintaţi în larg - fiecare dintre voi, împreună cu papa, care este ghidul nostru şi care ne ajută să-l întâlnim pe Isus viu, pe Isus Înviat, pentru a putea cu el, cu Cristos, cu papa şi cu toţi fraţii noştri, să fim actori vii ai noii evanghelizări în lume, începând cu patria noastră, cu dieceza noastră, cu parohia noastră, cu familia noastră.
Iaşi, 2 mai 2004
Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic
* * *
Discurs de deschidere al pr. Iosif Dorcu
Cristos a înviat!
În această zi minunată de mai vă spunem tuturor bun venit la Iaşi, bătrâna cetate plină de istorie şi cultură şi totodată capitala spirituală a catolicilor din Moldova. Vă invit să consideraţi drumul vostru la Iaşi ca un mare pelerinaj la mormintele marilor noştri păstori. Ne aflăm la catedrala din Iaşi, iar aceste ziduri vechi ne dau mărturie despre credinţă şi curajul marilor noştri înaintaşi, episcopi, preoţi şi credincioşi. Să nu plecaţi până nu veţi spune un mulţumesc la mormântul marelui episcop Niocolai Iosif Camilli, care în urmă cu 120 de ani se străduia pentru înfiinţarea Episcopiei de Iaşi. Era un străin de neam, dar un mare iubitor al Moldovei. Tot aici în biserică veţi găsi şi mormântul marelui episcop Mihai Robu. Dar, din păcate, nu veţi găsi mormântul marelui nostru episcop martir Anton Durcovici. Ne-a fost răpit şi a murit la Sighet. Dar consideraţi catedrala aceasta ca pe o adevărată casă memorială a episcopului: aici s-a rugat, aici a predicat, aici a plâns, poate, de grija şi îngrijorarea pe care o avea pentru poporul nostru catolic. Credinţa pe care noi o avem azi e şi rodul jertfelor Preasfinţitului Anton Durcovici.
Dacă adesea Preasfinţitul nostru vă vizitează acasă la voi, azi aţi venit voi la Iaşi. Dacă azi veţi veni, ca şi străinii din evanghelie, cu rugămintea: "Preasfinţite, am vrea să-l vedem pe Isus!" aici la Iaşi, adică acasă la el, vă va răspunde prin cuvintele şi încurajările pe care le veţi primi.
Suntem acum la Iaşi pentru a ne bucura de cei 120 de ani de existenţă a episcopiei noastre şi pentru a trăi un moment de mare intensitate în cadrul Sinodului nostru diecezan. Avem, aşadar, motive suficiente pentru a ne ruga şi a ne bucura azi împreună aici la Iaşi.
***
Cuvântul reprezentantului tinerilor
Excelenţele voastre, preacucernici părinţi, dragi tineri,
Astăzi ne-am adunat la Iaşi, în curtea episcopiei, animaţi de dorinţa de a-l vedea pe Isus. Meditând mesajul Sfântului Părinte, nu putem uita cuvintele sale: "Căutaţi-l cu ochii trupului şi cu ochii sufletului! Iar în drumul vostru să nu fiţi surprinşi dacă veţi întâlni crucea!"
De ani de zile crucea din faţa altarului ne adună pe noi, tinerii din întreaga Dieceză de Iaşi. Am aşezat la picioarele ei istoria noastră, bucuriile, tristeţile, visurile noastre, dar şi o dorinţă concretă: "Vrem să-l vedem pe Isus!"
Tot la picioarele crucii au aşezat activităţile lor şi au cerut har tinerii din Acţiunea Catolică, Scout, Serviciul Maltez şi din toate celelalte asociaţii şi mişcări din dieceză.
Tinerii din Iaşi sunt bucuroşi şi recunoscători păstorului diecezei că au fost aleşi să fie gazda întâlnirii de azi.
Vă mulţumim, dragi tineri, că aţi venit aici, la catedrală, pentru a ne uni în rugăciune, pentru a ne reîntâlni şi pentru a duce mai departe, în parohiile noastre, mesajul de iubire pe care ni l-a transmis tuturor celebrarea de astăzi.
Mulţumim Domnului pentru harurile primite, dar şi pentru ocazia de a fi împreună cu păstorii noştri în această zi de sărbătoare. Cerem binecuvântarea lor şi îl rugăm pe Dumnezeu să ne întărească pentru a trăi ceea ce Sfântul Părinte ne spune în mesajul său: "Fiţi mărturisitori ai aceluia pe care l-aţi întâlnit şi care vă face să trăiţi! Aţintiţi-vă privirea asupra lui Isus, pentru ca, în această lume care trece, voi să fiţi profeţi ai lumii fără moarte!"
