1 iunie 2019

PS Iosif Păuleţ: Precizări pentru zilele succesive morţii Papei Francisc

Memento, Domine,
famuli tui Francisci, Summi Pontificis

Sfinţiile voastre,
dragi fraţi şi surori, iubiţi credincioşi,

În a doua zi a sfintelor Paşti din Anul Jubiliar 2025, în dimineaţa zilei de 21 aprilie, Isus Cristos, Păstorul Suprem, l-a chemat la sine pe slujitorul său Papa Francisc. Durerea cauzată de moartea Papei Francisc o trăim în lumina învierii Mântuitorului. Paştele Domnului este sărbătoarea vieţii şi a speranţei şi, mai ales în momentele de încercare şi de durere, suntem invitaţi să permitem luminii învierii să ne întărească în credinţă şi să ne mângâie în suferinţele noastre.

De mai mult timp Papa Francisc purta crucea suferinţei cu seninătate şi credinţă. La unison cu întreaga Biserică universală, Dieceza noastră de Iaşi s-a unit în rugăciune pentru sănătatea Sanctităţii Sale, dorind să exprimăm astfel sentimentul de comuniune cu urmaşul Sfântului Petru şi afecţiunea caldă pe care i-o purtăm. De atâtea ori Papa Francisc ne-a adresat o rugăminte călduroasă, spunându-ne: "Rugaţi-vă şi pentru mine!". În seara în care a fost ales papă, şi-a plecat fruntea cerând poporului adunat în piaţă să se roage pentru el. Acum, când a părăsit această lume şi se îndreaptă spre tronul milostivirii lui Dumnezeu, intensificăm rugăciunile noastre pentru sufletul său.

Nu putem uita vizita pe care Papa Francisc a făcut-o la Iaşi, la 1 iunie 2019, şi îndemnul pe care ni l-a lăsat şi care rămâne la fel de puternic şi azi: "Să mergem împreună!". În catedrala noastră din Iaşi, papa a întâlnit şi a îmbrăţişat bolnavii şi vârstnicii. În piaţa din faţa Palatului Culturii a vorbit la inimă familiilor, copiilor, tinerilor şi adulţilor, preoţilor, persoanelor consacrate şi tuturor persoanelor de bunăvoinţă care au venit să îl întâlnească sau au urmărit evenimentul prin intermediul mijloacelor media.

Papa Francisc a fost un om al milostivirii. Ne-a amintit mereu, prin cuvintele şi gesturile sale, că Dumnezeu este milostivire. Prin Jubileul extraordinar al milostivirii şi Jubileul speranţei pe care le-a inaugurat ne-a pus înaintea ochilor chipul milostiv al lui Dumnezeu care ne chemă la întâlnirea cu frumuseţea fără de sfârşit a iubirii sale. Papa Francisc, cu duioşia şi blândeţea caracteristică, ne-a amintit că Dumnezeu nu oboseşte să ne ierte. Noi obosim să cerem iertare, dar Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ne iubească. A amintit preoţilor să aibă mirosul oilor, să fie oameni ai iertării şi ai ascultării şi să se îndrepte cu un spirit misionar spre cei care au mai mare nevoie de iubirea lui Isus.

Papa şi-a oprit privirea plină de bunătate asupra celor săraci şi marginalizaţi. A vizitat şi a iubit oamenii de la periferiile existenţiale şi le-a amintit oamenilor mari ai acestei lumi că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi fiii şi fiicele sale, având o predilecţie pentru săraci şi abandonaţi.

Expert al dialogului, papa a fost un om al ascultării. Procesul sinodal pe care l-a susţinut în întreaga Biserică a exprimat intenţia sa ca vocea tuturor să fie ascultată şi ca nimeni să nu se fie exclus de la a simţi iubirea Bisericii care este mamă. Biserica este o Biserică în ieşire, căutându-i pe toţi pentru a-i ajuta şi iubi. Este o Biserică-spital de pe front, chemată să-i vindece pe cei răniţi, să ierte, să mângâie cu bunătate.

Papa Francisc a fost prin excelenţă un pontif al păcii. Prin atitudini şi discursuri a apărat pacea şi dreptul popoarelor de a trăi în linişte. Ne-a amintit că războiul aduce doar suferinţă şi moarte şi că pacea trebuie căutată şi apărată mereu.

Este un papă iubit de copii, adolescenţi şi tineri. Tuturor le-a cerut să meargă împotriva curentului acestei lumi consumeriste şi înşelătoare şi să îşi pună speranţa în Dumnezeu, care singur poate umple inima omului. Papa Francisc ne-a cerut să avem curajul să fim fericiţi şi să păşim pe calea sfinţeniei la care toţi suntem chemaţi. Să nu lăsăm să ni se fure bucuria! Să nu lăsăm să ni se fure curajul! Viaţa adevărată poate fi trăită nu contemplând-o de la balcon şi nici analizând-o aşezaţi pe canapea, ci implicându-ne concret, cu mult curaj şi speranţă, pentru o lume mai bună şi mai umană.

* * *

Împreună cu toţi episcopii din lume, cu preoţii şi persoanele consacrate, precum şi cu tot poporul credincios, la celelalte rugăciuni şi iniţiative care au fost comunicate până acum, pentru zilele ce urmează vă facem cunoscute următoarele precizări ce privesc întreaga dieceză.

a. Clopotele bisericilor vor anunţa acest moment de durere, dar şi de speranţă în fiecare zi, până sâmbătă inclusiv, la amiază, după Angelus, ca pentru un răposat.

b. Steagul diecezei şi steagul Vaticanului vor fi arborate în bernă. Toate bisericile şi instituţiile catolice vor avea semne de doliu.

c. La toate Sfintele Liturghii celebrate în această perioadă vor fi introduse intenţii speciale pentru Papa Francisc şi pentru binecuvântarea Bisericii ce trebuie să continue misiunea sa în lume. După evanghelie se va vorbi credincioşilor despre rolul Sfântului Părinte şi despre misiunea Bisericii.

d. Vineri seara, în catedrala din Iaşi, la ora 18.00, în ajunul funeraliilor oficiale de la Roma, se va celebra o Sfântă Liturghie cu prohod prezidată de către episcopul diecezan.

Vineri (seara), în toate parohiile din dieceză se va celebra un prohod pentru fericirea veşnică a Papei Francisc.

e. Alte iniţiative de rugăciuni, privegheri etc. la nivel de case călugăreşti, seminarii, şcoli, asociaţii, grupuri, tineri etc. vor putea întregi programul stabilit mai sus.

Nutrim speranţa că Dumnezeu l-a primit pe Sfântul Părinte în lumea celor drepţi şi într-o zi ne va face şi pe noi părtaşi de aceeaşi moştenire.

Tuturor credincioşilor noştri adresăm, împreună cu Preasfinţitul episcop auxiliar Petru Sescu şi episcopul emerit Petru Gherghel, un îndemn la curaj în credinţă şi la rugăciune pentru Papa Francisc, pentru ca Isus Cristos, Păstorul Suprem, care mereu mijloceşte pentru noi, să-l primească în pacea sa.

Dumnezeu să-l fericească şi să-l aşeze printre sfinţii şi aleşii săi!

În comuniune de rugăciune,
✠ Iosif Păuleţ
episcop de Iaşi

* * *

Alte precizări:

1. În această perioadă "de sede vacante", cât priveşte omiterea numelui papei în Rugăciunile euharistice şi în Liturgia orelor:

De la ora 10:15, 21 aprilie până la alegerea noului suveran pontif, în Rugăciunea euharistică se va omite numele papei, după cum este exemplificat mai jos:

Rugăciunea euharistică II: Adu-ţi aminte, Doamne, de Biserica ta răspândită pe întregul pământ, ca să o desăvârşeşti în dragoste, împreună cu episcopul nostru N. şi cu tot clerul.

Rugăciunea euharistică III: Te rugăm, Doamne, ca această jertfă a împăcării noastre să fie spre pacea şi mântuirea lumii întregi. Binevoieşte a întări în credinţă şi dragoste Biserica ta peregrină pe acest pământ, împreună cu slujitorii tăi, episcopul nostru N., cu toţi episcopii, cu întregul cler şi cu tot poporul pe care ţi l-a dobândit Fiul tău.

La Liturgia orelor se vor omite intenţiile pentru papa.

2. Toate comunităţile catolice sunt invitate să se roage pentru sufletul Papei Francisc în cadrul celebrării Sfintei Liturghii şi al Liturgiei Orelor. Un tablou cu imaginea Sfântului Părinte poate fi aşezat în prezbiteriul bisericilor.

3. Formularul pentru Sfânta Liturghie pentru răposaţi "pentru un papă" poate fi folosit "după primirea veştii morţii sau după înmormântarea răposatului, chiar şi în zilele din Octava Crăciunului şi în zilele în care este o comemorare obligatorie sau o zi din săptămână care nu este Miercurea Cenuşii sau o zi din Săptămâna Sfântă" (Liturghierul Roman, p. 1301).

4. În timpul Octavei Paştelui, se celebrează Sfânta Liturghie a zilei. În rugăciunile euharistice să se adauge amintirea papei în mijlocirile pentru cei răposaţi. O intenţie specială pentru Papa Francisc să fie inclusă în rugăciunile credincioşilor.

5. În rugăciunea universală a Sfintei Liturghii şi în rugăciunile Liturgiei Orelor se poate adăuga una dintre următoarele intenţii de rugăciune:

- Dumnezeule, Părinte al milostivirii, primeşte-l pe slujitorul tău Papa Francisc în Ierusalimul ceresc: dăruieşte-i harul să contemple în veşnicie misterul pe care l-a slujit cu credinţă pe pământ. Să ne rugăm.

- Părinte veşnic, dăruieşte-i Papei Francisc bucuria de a contempla în paradis chipul tău şi oferă-i răsplata promisă slujitorilor tăi credincioşi. Să ne rugăm.

- Îţi mulţumim, Doamne, pentru slujirea Papei Francisc şi pentru darurile oferite prin el Bisericii şi întregii omeniri: fie ca el să participe acum pe deplin la bucuria Ierusalimului ceresc. Să ne rugăm.

- Pentru Papa Francisc: Domnul Înviat să-l primească în lăcaşul luminii şi al păcii. Să ne rugăm.

- Pentru Papa Francisc: pentru ca Isus Cristos, Păstorul Suprem, care mereu mijloceşte pentru noi, să-l primească în pacea sa. Să ne rugăm.