© Vatican Media

La 13 martie 2023 se împlinesc 10 ani de când cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost ales în Scaunul Sfântului Petru drept al 266-lea papă al Bisericii Catolice. Ca "o surpriză a Duhului Sfânt", a fost ales în a doua zi de conclav, la al cincilea scrutin. La ora locală 19.06 (20.06, ora României), de pe faimosul coş de la Vatican a ieşit fum alb, semn către lumea întreagă că a fost ales noul papă. Iar noul papă şi-a ales numele de Francisc, inspirat din viaţa şi trăirea spirituală a Sfântului Francisc din Assisi, fiind primul papă neeuropean după Grigore al III-lea, primul de pe continentul american şi primul papă iezuit.

Am primit atunci cu surprindere şi bucurie salutul său simplu, uman şi spontan de "Buona sera!" - Bună seara!, ca şi invitaţia la rugăciune. Ne-am rugat împreună cu noul ales, ne-am bucurat de chemarea sa la comuniune şi curaj ca să primim apoi, prin mijlocirea Maicii Sfinte, darul binecuvântării noului păstor. Au fost momente pline de emoţie şi de speranţă că noul papă va continua lucrarea predecesorilor săi pe scaunul lui Petru şi în fruntea Bisericii. Şi la a zecea aniversare a alegerii sale putem să vedem că aşa a şi fost.

De altfel, atunci când Cristos l-a ales pe Petru ca să fie piatra de temelie a Bisericii sale, spunându-i "Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui" (Mt 16,18), din acel moment Duhul Sfânt, care a coborât asupra lui Petru şi asupra celorlalţi apostoli, nu încetează să intervină, să apere, să însoţească şi să insufle alegerile în Biserică până la sfârşitul veacurilor.

În primii 10 ani de pontificat, Papa Francisc a scris 3 enciclice, 6 constituţii apostolice, 5 exortaţii apostolice, a prezidat 8 consistorii prin care a creat 121 de cardinali şi a ridicat la cinstea altarelor 2342 de persoane (899 sfinţi şi 1443 fericiţi). Totodată, un moment important a fost convocarea unui Jubileu al Milostivirii, care a început la 8 decembrie 2015. Dincolo de aceste cifre, pontificatul Papei Francisc este marcat de multe întâlniri cu oameni din diferite condiţii sociale, cu numeroase personalităţi ale lumii contemporane, dar cu predilecţie pentru persoanele de la periferiile existenţiale. Au fost multe evenimente în care, prin gesturi şi cuvinte, s-a evidenţiat valoarea pastorală a slujirii sale papale, de gesturi care au arătat lumii întregi imaginea unui păstor dăruit turmei sale şi misiunii de a-i conduce pe toţi la Dumnezeul milostivirii.

Printre cele 40 de călătorii apostolice pe care le-a efectuat în cei 10 ani de pontificat, Papa Francisc rămâne în memoria poporului român prin vizita apostolică pe care a întreprins-o în ţara noastră în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, sub motoul "Să mergem împreună!", fiind astfel al doilea papă care a vizitat România, după Papa Ioan Paul al II-lea (7-9 mai 1999). Sfântul Părinte a fost prezent şi la Iaşi, în capitala istorică a Moldovei, la 1 iunie 2019, pentru o celebrare mariană cu tinerii şi familiile, fără să fie neglijaţi bătrânii şi persoanele în vârstă, desfăşurată în faţa Palatului Culturii, în prezenţa a peste 100.000 de participanţi catolici şi de alte confesiuni. Chipul păstorului senin, neobosit în ciuda vârstei înaintate, plin de sensibilitate şi afecţiune faţă de cei pe care îi întâlnea este ceea ce a rămas impregnat în memoria celor care îl vedeau înaintea lor pe Papa Francisc.

Împreună cu întreaga Biserică Catolică, răspândită pe toată faţa pământului, mai ales cu acele părţi ale ei marcate de suferinţă, prigoană sau război, mulţumind în rugăciune pentru toată dăruirea pastorală şi slujirea pontificală a Sfântului Părinte, îi cerem lui Dumnezeu să-l binecuvânteze cu sănătate şi haruri îmbelşugate.

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Rugăciune pentru Sfântul Părinte Papa Francisc:

Doamne Isuse Cristoase, păstor veşnic al tuturor credincioşilor, tu care ţi-ai zidit Biserica pe stânca lui Petru, ajută-l mereu pe Sfântul Părinte papa să fie, după planul tău, semnul viu şi vizibil, precum şi promotorul neobosit al unităţii Bisericii tale în adevăr şi iubire.

Să vestească lumii toată evanghelia ta cu curajul apostolilor.

Să asculte glasurile şi dorinţele credincioşilor şi ale lumii, şi să nu obosească niciodată în promovarea păcii.

Să conducă poporul lui Dumnezeu având mereu în faţa ochilor exemplul tău, Isuse Cristoase, Bunule Păstor, care ai venit nu ca să fii slujit, ci ca să slujeşti şi să-ţi dai viaţa pentru oile tale.

Iar nouă, dă-ne, te rugăm, Doamne, o voinţă puternică de comuniune cu el şi ascultare sinceră de învăţăturile sale. Amin.

* * *

Intenţii pentru Rugăciunea credincioşilor

(la alegere câte una la fiecare Sfântă Liturghie)

1. Pentru Sfântul Părinte Papa Francisc, pentru ca Domnul care l-a ales ca succesor al apostolului Petru pentru zidirea Bisericii în comuniunea iubirii, inspirat de Duhul Sfânt şi sprijinit de ascultarea poporului încredinţat lui, să ştie să slujească cu încredere, umilinţă şi curaj.

2. Pentru ca întreaga Biserică să fie în comuniune cu Sfântul Părinte în legătura iubirii şi a păcii şi toţi credincioşii în Cristos să fie uniţi sincer cu el, principiul şi semnul vizibil al unităţii credinţei.

3. Pentru ca Sfântul Părinte Papa Francisc ales ca urmaşul lui Cristos pe pământ şi păstor al întregii tale turme să-i întărească pe episcopi şi preoţi, şi toată Biserica să fie în comuniune cu el.

4. Pentru ca prin Sfântul Părinte Papa Francisc toţi credincioşii României să primească de la tine, păstorul cel mare al oilor şi episcopul sufletelor, adevărul, harul şi viaţa veşnică.

5. Pentru Sfântul Părinte Papa Francisc: păstrează-l, Doamne, în slujba de păstor universal. Fii tu lumina lui, forţa şi mângâierea lui, iar nouă dă-ne harul să ascultăm cu sinceritatea inimii învăţătura lui, aşa cum ascultăm glasul tău.

6. Pentru ca Sfântul Părinte Papa Francisc să continue să slujească poporul lui Dumnezeu cu încredere, umilinţă şi curaj. Sprijină-l, Doamne, în lupta sa pentru adevăr şi dreptate împreună cu persoanele rănite din Biserică.

7. Pentru noi toţi, creştinii din România, pentru ca, ascultând de invitaţiile neîncetate ale Papei Francisc, să respingem orice formă de diviziune şi să ne facem promotori şi martori ai comuniunii şi ai păcii, pentru a face autentică bucuria evangheliei.

* * *

Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc