Ca bărbați și femei, suntem „doriți de iubire, creați pentru a iubi”, cu scopul principal de a educa inima. Pornind de la această conștientizare, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin și-a dezvoltat discursul inaugural pe tema „Demnitatea și frumusețea procreației în Magisteriul Bisericii”, rostit vineri după-amiază, 16 octombrie 2026, în campusul roman al Universității Catolice „Sacro Cuore”, cu ocazia conferinței internaționale „Splendoarea umanului: păstrarea fertilității, tratarea infertilității”, care se va încheia duminică, 18.
În discursul său lung și detaliat, cardinalul a reamintit învățătura Bisericii, de la Conciliul al II-lea din Vatican până la documentele Sfântului Paul al VI-lea, Sfântului Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea și Papei Francisc, privind responsabilitatea de a proteja demnitatea fiecărei vieți, educația părinților și valoarea familiei întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Inspirându-se din exortația apostolică Familiaris consortio a Papei Wojtyła, secretarul de stat a reamintit că iubirea autentică „nu este doar un sentiment”, ci o alegere liberă și conștientă, capabilă să se traducă în dăruire de sine, grijă față de ceilalți și deschidere către viață. Din această perspectivă, iubirea conjugală reprezintă o formă de iubire „eminentă și semnificativă”, chemată să se exprime în reciprocitate, fidelitate și rodnicie.
„Iubirea este întotdeauna rodnică”, a afirmat Parolin. Chiar și alegând viața consacrată, „chiar dacă renunțând la rodnicia fizică, persoana feciorelnică devine rodnică spiritual, tată și mamă a multora”. Apoi a citat documentul conciliar Gaudium et spes, care afirmă că iubirea conjugală este „mult superioară simplei înclinații erotice”, deoarece căsătoria „este în primul rând o comunitate intimă de viață și de iubire conjugală, care constituie un bine pentru soți înșiși”, între care există un dar reciproc.
În discursul său inaugural, cardinalul a făcut referire în repetate rânduri la enciclica Humanae vitae a Papei Paul al VI-lea, care definește iubirea conjugală ca fiind „umană, totală, fidelă și exclusivă”. Ea nu se limitează la comuniunea soților, ci este destinată „să continue, dând naștere la noi vieți”. Mai mult, în exortația apostolică Amoris laetitia a Papei Francisc, a reiterat secretarul de stat, se observă că „originea ființei umane rezultă astfel dintr-o procreație legată de unirea, nu numai biologică, ci și spirituală, a părinților uniți prin legătura căsătoriei”.
Parolin a criticat apoi „așa-numita cultură a separării”, explicând că procreația nu poate fi redusă la un fapt exclusiv biologic sau la un rezultat tehnic. Este vorba despre reducționism „prin care procreația a devenit din ce în ce mai mult reproducere, distanțându-se nu numai de iubirea conjugală, ci și de relațiile sexuale”. Mai mult, revoluția biotehnologică în domeniul procreației umane „a introdus posibilitatea manipulării actului generativ, făcându-l independent de relația sexuală dintre bărbat și femeie”, a adăugat cardinalul, citându-l pe Papa Francisc. El a subliniat, de asemenea, că procreația umană nu poate fi separată de iubirea conjugală, reducând-o la simplă reproducere. Deoarece generarea unei noi vieți implică persoana în întregime și își găsește sensul în comuniunea dintre soți. Un copil nu este ceva datorat, ci un dar care trebuie primit cu recunoștință și responsabilitate.
Un pasaj important din discursul inaugural a fost dedicat paternității și maternității responsabile. Deciziile familiale, a subliniat cardinalul, necesită dialog între soți, respect reciproc și atenție la demnitatea persoanei, în lumina învățăturii Bisericii. În acest context, cardinalul a subliniat valoarea metodelor naturale de reglementare a fertilității, care favorizează o mai mare conștientizare a corpului și a relației conjugale. Pentru cardinal, trebuie redescoperit mesajul învățăturii enciclicei Humanae vitae, care subliniază necesitatea respectării demnității persoanei în evaluarea morală a metodelor de control al nașterilor. Această alegere trebuie împărtășită între soți până când devine moștenirea lor comună și un mod de viață.
Parolin a subliniat ulterior necesitatea construirii unei culturi capabile să primească fiecare copil, chiar și atunci când nașterea sa este însoțită de dificultăți sau când are o dizabilitate. Viața umană, a subliniat el, merită protecție și îngrijire încă de la început. Din acest motiv, Biserica dorește să fie aproape de familiile care se confruntă cu situații de fragilitate, oferind sprijin. Iubirea părintească, a susținut el, poate merge dincolo de legăturile biologice prin adopție și plasament familial, forme concrete de solidaritate care permit acceptarea copiilor aflați în situații de abandon sau de greutăți grave.
Responsabilitatea părinților nu se termină odată cu generarea vieții, ci continuă cu educația. Familia este chemată să fie o comunitate de iubire în care fiecare persoană este recunoscută și respectată în demnitatea sa. A educa înseamnă a-i însoți pe copii pe măsură ce cresc, a-i ajuta să descopere binele și a-i face capabili să trăiască cu libertate și responsabilitate. Este esențial, a subliniat cardinalul, „ca o mamă și un tată să fie mereu prezenți în fiecare circumstanță”, deoarece dualitatea lor „și complementaritatea se manifestă și în relația cu copiii lor”. Pe această cale, secretarul de stat a subliniat importanța unei „inimi care vede”, capabilă să recunoască nevoile celorlalți și să acționeze în consecință. Această atenție concretă față de individ ne permite să experimentăm rodnicia iubirii chiar și atunci când nu este posibil să avem copii, prin angajarea față de educație, apropierea de alte familii și slujirea celor mai vulnerabili.
În cele din urmă, Parolin a mulțumit celor care lucrează în cercetare și educație pentru a sprijini cuplurile în experimentarea responsabilă a dimensiunii procreative a iubirii conjugale.
O recunoaștere specială a fost acordată Institutului Științific Internațional „Paul al VI-lea”, care se angajează să promoveze cercetarea medicală pentru procreația naturală. El a concluzionat spunând că cercetarea trebuie încurajată astfel încât să poată preveni și aborda cauzele infertilității, oferind cuplurilor oportunitatea de a-și crea o viață respectând demnitatea părinților și a copilului care urmează să se nască.
Pentru cardinal, conferința internațională dedicată acestor teme reprezintă atât o recunoaștere a muncii realizate, cât și un semn de speranță pentru viitor. Prin urmare, el i-a îndemnat pe toți „să continue pe acest drum, începând cu această conferință, cu o angajare reînnoită în slujba iubirii umane și a procreației”.
Alessandro Di Bussolo
(După L’Osservatore Romano, 17 octombrie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
