Câştigătorul Premiului Templeton 2006, cel mai mare premiu în bani, va fi anunţat cu ocazia unei conferinţe de presă, miercuri, 15 martie 2006, ora 11.00, la sediul Naţiunilor Unite din New York. Premiul este acordat anual unei personalităţi în viaţă, care a demonstrat o originalitate extraordinară în cercetare sau în realizarea de descoperiri, care să facă să avanseze înţelegerea Dumnezeirii şi a realităţilor spirituale. Printre laureaţii anteriori s-au numărat Maica Tereza, Alexandr Soljenitin, Charles Townes, Michael Novak şi Freeman Dyson. Ducele de Edinburgh va înmâna premiul în cadrul unei ceremonii private care se va desfăşura la 3 mai, la Palatul Buckingham.
Premiul Templeton este cel mai mare premiu din punct de vedere financiar acordat unei persoane. Creat de către investitorul global şi filantropul Sir John Templeton şi atribuit pentru prima oară în 1973, premiul este menit sa încurajeze cercetătorii care fac să avanseze cunoaşterea tematicilor spirituale într-o manieră foarte asemănătoare celei în care Premiile Nobel onorează ştiinţa, arta şi realizările umanitare. Valoarea bănească a Premiului Templeton - 795.000 de lire sterline, mai mult de 1,4 milioane USD - este stabilită astfel încât să depăşească întotdeauna valoarea Premiilor Nobel, pentru a sublinia credinţa lui Templeton că beneficiile de pe urma înaintării pe calea descoperirilor spirituale pot fi sesizabil mai mari decât de pe urma altor realizări umane de valoare.
Laureatul Premiului Templeton 2006 se va alătura unui cerc de personalităţi distinse premiate anterior. Premiul pe anul trecut a fost acordat lui Charles H. Townes. În vârstă de 90 de ani, Townes şi-a asigurat locul în panteonul marilor oameni de ştiinţă ai secolului XX prin cercetările sale asupra proprietăţilor microundelor, ceea ce a dus la apariţia maserului, un instrument care amplifică undele electromagnetice, şi, mai târziu, la co-inventarea laserului, care amplifică şi direcţionează undele de lumină în fascicule directe paralele. Cercetările sale şi ale altor doi fizicieni de marcă, distinse cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1964, au deschis calea pentru o gamă vastă de invenţii, utilizate acum în mod curent în medicină, telecomunicaţii, electronică şi informatică. Townes a fost timp de zeci de ani un promotor de vârf al convergenţei dintre ştiinţă şi religie. Articolul său din 1966, intitulat "Convergenţa Ştiinţei şi a Religiei", l-a consacrat pe Townes ca o voce unică în rândul oamenilor de ştiinţă, care caută puncte comune între cele două discipline.
Fundaţia Templeton se aşteaptă să primească în viitorul apropiat nominalizări şi din partea instituţiilor române pentru cercetătorii care caută adevăruri la graniţa dintre teologie şi ştiinţă.
Pentru mai multe informaţii privind Premiul Templeton şi Fundaţia John Templeton, sunt disponibile două situri: www.templetonprize.org şi www.templeton.org.
Persoana de contact în România:
Dana Oancea
Achelis & Partner Public Relations
Tel. 021/4120214, 0722/964382
e-mail: [email protected]