Profesorii de religie din Dieceza de Iaşi au avut programate pentru zilele de 18, 19 şi 20 mai 2012, la Pralea (în comuna Căiuţi, judeţul Bacău), trei activităţi importante (prevăzute în calendarul activităţilor Oficiului pentru Pastoraţia şcolară şi Predarea Religiei în şcoli): o zi de reculegere şi interiorizare (exerciţii spirituale), o zi dedicată simpozionului naţional "Rolul Bisericii, familiei şi şcolii în educaţia contemporană" şi o zi de reflecţie şi consfătuiri pe tema educaţiei catolice.
Toate cele trei activităţi au avut ca puncte de desfăşurare casa diecezană de spiritualitate "Don Bosco" din Pralea şi biserica "Sfântul Nume al Mariei" a Parohiei Romano-Catolice din Pralea şi au adunat circa 40 de profesori din Dieceza de Iaşi.
Ziua de vineri, 18 mai, a fost dedicată spiritualizării şi interiorizării. Programul a început la ora 17.30 cu o meditaţie prezentată de pr. Benone Lucaci, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi, urmată de sfânta Liturghie în biserica "Sfântul Nume al Mariei" din Pralea. După cină, de la ora 20.30, profesorii au petrecut o oră de în rugăciune alături de Isus euharisticul.
Ziua de sâmbătă a fost mai plină. Dimineaţa, de la ora 9.00, profesorii au participat la prezentarea în plen a câtorva lucrări înscrise pentru ediţia din acest an a simpozionului profesorilor de religie. Moderatorii acestei sesiuni au fost: conf. univ. dr. pr. Iosif Enăşoae (Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi), prof. univ. dr. pr. Iosif Bisoc (inspector şcolar diecezan) şi prof. dr. Violeta Apostu (profesor în cadrul Liceului Teologic "Fericitul Ieremia" din Oneşti).
Simpozionului naţional "Rolul Bisericii, familiei şi şcolii în educaţia contemporană", organizat de Liceul Teologic "Fericitul Ieremia" din Oneşti, a punctat deja a treia ediţie în acest an. Tema abordată a fost "Familia şi valorile ei", în strânsă legătură cu preocupările şi planul pastoral al Diecezei de Iaşi, aflate în al doilea an consecutiv dedicat Familiei şi Căsătoriei creştine.
Secţiunile simpozionului au fost:
"Comunicări ştiinţifice şi/ sau metodice",
Apologia familiei de la scrierile marilor teologi şi filosofi creştini la scrierile teologilor contemporani,
Familia şi valorile ei creştine în literatură, artă, societate
Educaţia pentru familie în Biserică şi şcoală (inclusiv exemple de bune practici, activ extracurriculare, lucrări transdisciplinare)
"Creaţie", cu tema: "Universul familiei" (proză, poezie, dramaturgie).
La ora 11.00, profesorii împreună cu comunitatea catolică din Pralea au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi. În jurul altarului au concelebrat pr. Benone Lucaci (rectorul Seminarului mare), pr. Toma Rediu (decan de Trotuş), pr. Valentin Aenoaei, pr. Iosif Enăşoae, pr. Iosif Bisoc, pr. Petru Tamaş şi pr. Richard Toth. În biserică au fost, pe lângă profesori, şi un număr mare de credincioşi din Pralea.
În predica sa, Preasfinţitul a evocat personalitatea părintelui Anton Dănculesei (paroh de Pralea), de la a cărui moarte au trecut şase ani. La fel, în încheiere, parohul locului, pr. Richard Toth, a evidenţiat rodul muncii acestui păstor care a muncit neobosit pentru ca şi copiii şi tinerii şi profesorii să găsească în edificiul Casei "Don Bosco" un loc propice recreerii, educaţiei creştine, spiritualizării, dar şi culturii.
După prânz, Preasfinţitul Aurel s-a aflat în mijlocul profesorilor adunaţi în sala de conferinţe a Casei "Don Bosco" din Pralea pentru a trage concluziile sesiunii de comunicări a simpozionului profesorilor, pentru a aduce salutul Preasfinţitului Petru Gherghel, episcop de Iaşi, şi pentru face câteva comunicări în prima şedinţă din cadrul consfătuirii anuale a profesorilor de religie. A fost prezent, în partea a doua a consfătuirii, şi părintele Valentin Aenoaei (director executiv la Centrul Misionar Diecezan) care le-a vorbit profesorilor despre necesitatea implicării elevilor în sprijinirea activităţii misionare a Diecezei de Iaşi din Kenya, Coasta de Fildeş şi Ecuador.
În seara zilei de sâmbătă, profesorii au primit vizita unui grup de copii din Pralea care, coordonaţi de prof. Mariana Ciorbă, au prezentat un program artistic foarte reuşit. Restul serii a fost dedicat muzicii şi divertismentului.
Duminică, 20 mai, a fost ziua concluziilor pentru cele discutate la consfătuire. Părintele inspector Iosif Bisoc a evidenţiat rodul activităţii din acest an şcolar, al profesorilor din Dieceza de Iaşi - multele premii obţinute de elevii catolici din dieceză la olimpiadele de la Cluj şi Oneşti, apoi a vorbit despre necesitatea responzabilizării tuturor colegilor faţă de missio canonica, menţinerea unei relaţii bune şi a colaborării cu părinţii parohi, dar şi a colaborării cu colegii din cele patru zone ale Diecezei de Iaşi: Iaşi, Roman, Bacău şi Oneşti pentru reuşita concursurilor specifice şi pentru apropiatele modificări din sistem.
Încheierea celor trei zile de la Pralea s-a făcut în jurul altarului aceleiaşi biserici parohiale, în mijlocul comunităţii adunate pentru slujba duminicală de la ora 11.00. La predică, părintele Bisoc a mulţumit prălenilor şi parohului lor pentru ospitalitate şi deschidere.
Prof. Cristian Scripcaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18-20 mai: Pralea: Consfătuirea profesorilor de religie şi simpozion naţional
