La Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, în sala decanală, a avut loc sâmbătă, 22 ianuarie 2011, întâlnirea profesorilor de religie romano-catolică din zona Iaşi, în vederea informării asupra calendarului activităţilor didactice la nivel diecezan şi naţional pentru perioada care a mai rămas din anul şcolar în curs, 2010-2011, cât şi pentru a stabili traseul demersurilor didactice la nivel zonal pentru perioada următoare.
Acestă întâlnire a fost programată şi planificată de noul inspector zonal de religie, pr. Benone Lucaci, şi de inspectorul şcolar diecezan, pr. prof. dr. Iosif Bisoc, OFMConv. La întâlnire s-au prezentat 16 profesori din zona Iaşi, respectiv judeţele Iaşi şi Vaslui, profesori care predau disciplina religie romano-catolică şi activează în parohiile din această zonă: Bălţaţi, Fărcăşeni, Hălăuceşti, Horleşti, Huşi, Iaşi, Iugani, Izvoarele, Luncaşi, Oţeleni, Paşcani, Răducăneni şi Răchiteni.
La acest eveniment a participat şi părintele Iosif Enăşoae, coordonatorul ştiinţific al profesorilor de religie care au în desfăşurare lucrările metodice pentru susţinerea gradului didactic I.
După momentul de rugăciune, părintele inspector diecezan a mulţumit profesorilor pentru activitatea depusă în vederea educării creştine a copiilor şi tinerilor.
Pentru a stabili traseul activităţilor didactice al perioadei următoare, s-au adus la cunoştinţă ultimele decizii ale Oficiului:
- Olimpiada de religie romano-catolică judeţeană pentru clasele IX-XII se va desfăşura la 19 martie 2011; subiectele vor fi transmise de Ministerul Învăţământului;
- Olimpiada de religie, faza interjudeţeană sau diecezană, va avea loc la 14 mai 2011, la Iaşi;
- Olimpiada de religie, faza naţională, pentru clasele de liceu şi pentru liceele teologice, va avea loc în perioada 28-30 aprilie 2011, la Bucureşti;
- Întâlnirea anuală a profesorilor de religie din Dieceza de Iaşi va avea loc în perioada 21-22 mai 2011, la Pralea;
- Lansarea sitului Oficiului Pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli (www.opsprs.ro) destinat tuturor cadrelor didactice, profesorilor de religie, educatorilor, cateheţilor care va furniza informaţii, documente, articole, programe, planificări, proiecte;
- Concursul de eseuri sau sesiunea de referate pentru elevi, cu cele trei secţiuni: secţiunea I: "Sacramentul Căsătoriei"; secţiunea a II-a: "Sacramentul Botezului"; secţiunea a III-a: "Eu sunt Lumina lumii", etapa finală la Iaşi, la 14 mai 2011;
- Concursul de desene "Să trecem pragul speranţei!" pentru clasele I-IV, ediţia a II-a, etapa finală se va desfăşura la Iaşi, în ziua de 14 mai 2011 şi va avea tema: "Universul familiei";
- A fost stabilită şi data pentru Missio canonica, profesorii din zona Iaşi fiind aşteptaţi la 9 aprilie 2011, ora 10;
- Zilele de reculegere/exerciţii spirituale vor avea loc în perioada 29-31 august 2011, la Gioseni;
- Cercul pedagogic al profesorilor de religie din zona Iaşi pentru semestrul II urmează să se desfăşoare la Iugani, la 7 mai 2001;
- Inspecţiile curente şi speciale în vederea susţinerii şi obţinerii gradelor didactice pentru profesorii din judeţul Iaşi urmează să fie stabilite.
Întâlnirea a fost onorată şi de prezenţa Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care a adresat salutul său personal, dar şi al Preasfinţitului Petru Gherghel, episcopul diecezei.
Preasfinţitul a mulţumit tuturor profesorilor prezenţi pentru activitatea desfăşurată, pentru munca depusă şi pentru rezultatele obţinute în anii şcolari anteriori, în mod deosebit pentru cele de la olimpiadele şi concursurile şcolare organizate la nivel local, zonal, diecezan şi naţional. Totodată a făcut apel către toţi cei implicaţi în creşterea şi educarea copiilor şi tinerilor de a face cunoscut ecoul "Anului Pastoral al Familiei şi Căsătoriei Creştine" prin găsirea diverselor modalităţi de practicare a planului educaţional orientat întotdeauna spre binele comun al elevilor şi spre trăirea valorilor umane acceptabile din punct de vedere creştin.
Părintele inspector diecezan şi părintele inspector zonal au adresat profesorilor încurajarea de a contribui în continuare la creşterea şi educarea copiilor, atât în cadrul activităţilor şcolare, cât şi extraşcolare, prin colaborarea rodnică cu parohiile de care aparţin.
Părinţii inspectori au amintit şi au subliniat faptul că Biserica locală se îngrijeşte mereu de formarea, susţinerea şi calificarea profesorilor de religie, pentru ca activitatea lor didactică şi mărturia lor să fie ocazii reale de creştere culturală a elevilor, iar implicarea lor să fie constructivă şi eficientă în realitatea şcolară.
Pe parcursul anului şcolar în curs vor fi desfăşurate diferite proiecte, atât pentru profesori, cât şi pentru elevi, toate având în vedere promovarea unor activităţi pentru un cât mai bun demers al procesului instructiv-educativ-religios.
Prof. Fulvina Blînda
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 ianuarie: Iaşi: Şedinţă a Oficiului pentru Pastoraţia Şcolară şi Predarea Religiei în Şcoli
