Comunitatea catolică din Pralea a avut prilejul de a trăi sâmbătă, 9 august 2008, un moment deosebit din viaţa sa: primirea sfântului Mir prin impunerea mâinilor PS Aurel Percă.

Ceremonia a început la ora 16.30, când întreaga comunitate şi cei 67 de candidaţi s-au adunat în centrul satului, unde l-au întâmpinat pe Preasfinţitul Aurel Percă şi pe ceilalţi preoţi care îl însoţeau. După primirea făcută de pr. Valerian Enăşcuţ, parohul locului, şi de corul care a cântat "Bine aţi venit", toţi ne-am îndreptat într-o frumoasă procesiune spre sfânta biserică, unde a avut loc solemna celebrare.

Astfel prin mâinile Excelenţei sale Aurel Percă, cei 67 de adolescenţi din parohia noastră au avut bucuria de a-l primi în inimile lor pe Duhul Sfânt cu darurile sale, prin sacramentul sfântului Mir.

Este de menţionat că anul acesta, administrarea Mirului la Pralea s-a desfăşurat într-un mod cu totul şi cu totul aparte. Candidaţii, fiecare în mod personal, fiind însoţiţi de naşii lor, s-au prezentat înaintea episcopului, care-i aştepta precum păstorul cel bun la treptele altarului. Fiecare naş în parte şi-a aşezat mâna dreaptă pe umărul finului, semn al ocrotirii şi al grijii pe care trebuie să i-o poarte, pronunţând în faţa episcopului numele candidatului.

Decurgând în acest mod, celebrarea din acest an ne-a oferit posibilitatea de a remarca pe chipurile pline de emoţie şi în acelaşi timp de bucurie ale celor miruiţi, o trăire mult mai profundă al acestui eveniment, iar din partea naşilor o mai mare colaborare plină de responsabilitate şi angajare. La sfârşitul celebrării, plini de Duhul Sfânt, cu toţii s-au îndreptat spre casele lor pentru a continua sărbătoarea în familie, însă purtând în suflet şi în gând cuvintele de duh rostite la predică de către Excelenţa sa şi anume că Duhul Sfânt a trimis în inimile noastre, în mod special ale celor miruiţi, seminţe ale darurilor sale iar nouă tuturor rămânându-ne datoria de a îngriji aceste seminţe şi de a lupta ca ele să crească în viaţa noastră pentru ca în final să aducă roade multe spre folosul întregii comunităţi.

Amintim că la sărbătoare au luat parte şi pr. Petru Sescu, economul diecezei, pr. Anton Dancă, pr. Gabor Ioan, pr. Valentin Aenoaei - fiul satului, naşi şi invitaţi ai candidaţilor şi numeroşi credincioşi, atât din comunitate, cât şi din împrejurimi.

Totodată, bucuriei noastre i s-a alăturat un grup numeros Scout, de aproximativ 70 de persoane, format din tineri italieni şi români, care în aceste zile şi-au desfăşurat campusul lor la Centrul de Spiritualitate "Don Bosco", prezent pe teritoriul parohiei noastre.

A consemnat Nicolae Zamfirache