După un timp de pregătire, sub îndrumarea părintelui paroh, Iosif Păuleţ, şi a părintelui vicar parohial, Robert Budău, cei 53 de candidaţi l-au primit pe Duhul Sfânt cu darurile sale, sâmbătă, 29 iunie 2019, în biserica "Sfântul Ioan Nepomuk" din Suceava. Cu mare bucurie, preoţii, comunitatea din Suceava, dar mai ales candidaţii la sfântul Mir l-au primit pe Preasfinţitul Aurel Percă într-o atmosferă de sărbătoare, întâmpinându-l în mod tradiţional, cu colac şi sare.

Cel mai aşteptat moment al sfintei Liturghii a fost conferirea sacramentului mirului, candidaţii primindu-l astfel în suflete pe Duhul Sfânt cu cele şapte daruri, în toată plinătatea sa. Naşii le-au fost alături, aceştia rugându-se pentru ei la primirea acestei taine. Biserica a răsunat prin cântările sfinte, iar decorul a fost unul inedit, în faţa altarului aflându-se cele şapte daruri ale Duhului Sfânt reprezentate sub forma unor limbi de foc. La predică, Preasfinţitul a invitat alături de el şapte candidaţi, adresându-le diferite întrebări prin care şi ceilalţi oameni din biserică au putut înţelege mai bine intervenţia Duhului Sfânt în viaţa fiecăruia dintre noi. A urmat apoi celebrarea propriu-zisă a tainei sfântului Mir, candidaţii reînnoindu-şi făgăduinţele de la Sfântul Botez, pentru ca mai apoi să fie unşi cu sfânta Crismă.

"Am trăit astăzi momente unice, momente în care parcă am simţit că cerul s-a unit cu pământul şi noi cu Dumnezeu". Acestea au fost cuvintele cu care şi-a început discursul o tânără care l-a primit pe Duhul Sfânt exprimând momentul minunat care s-a petrecut în viaţa tuturor celor care au primit Mirul

La finalul sfintei Liturghii, pentru cei care l-au primit pe Duhul Sfânt în viaţa lor, pentru naşi, pentru comunitate, pentru preoţi, dar mai ales pentru Preasfinţitul Aurel Percă, şi pentru părintele paroh, Iosif Păuleţ s-a cântat din inimă "La mulţi ani" cu ocazia împlinirii a 40 de ani de slujire preoţească în casa Domnului.

Mulţumim tuturor celor care au făcut ca această sărbătoare să fie atât de frumoasă!

Roxana Cuffner

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 iunie: Suceava: Sfântul Mir