Pr. Mihai Lungeanu: "Doamne, scoate-mă de aici şi toată viaţa o pun la picioarele tale!"
După o îndelungă suferinţă a trecut la cele veşnice, duminică, 2 septembrie 2012, părintele ortodox Mihail Lungeanu. A fost întemniţat 16 ani şi jumătate, trecând prin închisorile de la Piteşti, Jilava, Codlea, Galata, Galaţi şi Târgu Ocna. A fost depus la biserica "Buna-Vestire" din Iaşi. Înmormântarea va avea loc joi, 6 septembrie 2012, la cimitirul Eternitatea.
L-am cunoscut pe pr. Mihail Lungeanu. L-am auzit povestind despre cele petrecute prin închisori, am participat cu Sfinţia sa la câteva emisiuni la un post de radio, ne-am rugat împreună. Uneori trecea pe la catedrală din Iaşi, era mereu senin, cu zâmbetul pe buze. Emana bunătate şi căldură sufletească. Vorba lui era blândă. Fascinat de faptul că Isus Cristos a rămas cu noi în sfânta Împărtăşanie, vorbea deseori despre această minune.
M-a impresionat istoria vieţii lui, cum şi-a dus promisiunea făcută Domnului până la capăt.
S-a născut în Iaşi la 24 aprilie 1924. Tatăl era preot la biserica "Buna-Vestire". Dorinţa lui era să devină medic. A început Facultatea de Medicină din Iaşi. Erau ani grei. Comuniştii se instalaseră şi doreau să scape de toţi cei care credeau că-i incomodează. În anul 1947, studentul Mihai Lungeanu din anul V a fost arestat, cercetat şi condamnat. A trecut pe la Piteşti, închisoarea unde se făcea experimentul reeducării. Aici a avut un moment care i-a marcat întreaga viaţă. În acele groaznice suferinţe a făcut o promisiune Domnului. Povesteşte chiar el: "În toamna lui 1949 am ajuns la Piteşti, unde am intrat în focurile reeducării. În prima zi bătaia a durat de la şapte şi jumătate dimineaţa până la amiază. Au urmat apoi altele. Mă rugam permanent lui Dumnezeu. O singură noapte nu m-am rugat şi îmi reproşez asta toată viaţa; dacă nu mă rugam mai mult mă prăbuşeam total. Şi în bătăi, tot timpul mă rugam: «Doamne, scoate-mă de aici şi toată viaţa o pun la picioarele tale!». Şi m-a scăpat".
Suferea cu rinichii. Crezând că este bolnav de TBC, după două săptămâni a fost trimis la Văcăreşti. Aici se ruga: "Doamne, nu mă trimite înapoi!". A fost dus la Târgu Ocna unde a stat trei ani şi jumătate.
Ajuns acasă, dorea să-şi ducă promisiunea la împlinire, adică să-şi pună toată viaţa la picioarele Domnului, ca preot sau în mănăstire. A intrat la mănăstirea din Vladimireşti. După scurt timp, în anul 1955 a fost arestat şi condamnat a doua oară. A primit 15 ani. De-abia în 1964 a fost eliberat.
Visul de a deveni preot nu şi-l putea împlini, nu era posibil în acel timp. Cu greu a găsit un loc de muncă: biolog la un laborator. Târziu, după 1989, a ajuns preot. Avea 74 de ani când a fost hirotonit la Cluj. Trecuseră 30 de ani de la eliberare şi 45 de când a făcut promisiunea. A slujit la aceeaşi biserică unde a fost şi tatăl său: "Buna-Vestire" din Iaşi.
L-am ascultat cu interes povestindu-mi despre ororile petrecute în închisorile comuniste şi despre mărturiile de credinţă pe care le-au dat multe persoane. Oamenii despre care vorbea au fost un model pentru Sfinţia sa, dar şi o întărire a credinţei pentru cei care îl ascultau povestind. Mărturii copleşitoare. Unele dintre ele au fost publicate (The Salt Street Journal, nr. 53-54, 2007). L-a întâlnit în închisorile comuniste pe Valeriu Gafencu, "sfântul închisorilor", de a cărui bunătate şi putere de rugăciune a rămas impresionat. De la el, spune părintele, a "învăţat multe lucruri despre rugăciunea inimii, căci era un trăitor al rugăciunii inimii".
La Târgu Ocna l-a întâlnit şi pe Richard Wurmbrand: "N-a stat nici un moment degeaba. El este persoana de la care am învăţat multe texte din Evanghelie referitoare la Isus. Era un om care în fiecare zi medita la Sfânta Scriptură şi făcea rugăciuni. Purta discuţii duhovniceşti, nu l-am auzit niciodată să flecărească. A fost un exemplu".
Părintele Mihai a întâlnit şi catolici: "Gavrilă, greco-catolic, a fost chemat la poartă să devină informator. A refuzat categoric. I-au oprit medicamentele şi a murit. Lui Eduard Maschievici, romano-catolic din Iaşi, i s-a spus: «Ţi-a venit pachetul cu medicamente. Dacă accepţi să devii informatorul nostru, primeşti pachetul». «Domnule, eu n-am învăţat aşa ceva, eu nu pot fi trădător al lui Cristos». «Pleacă înapoi şi mori». S-a întors înapoi şi a murit".
Despre părintele Mihai Lungeanu povestesc alţii care l-au întâlnit în închisoare. Unul dintre aceştia este Grigore Caraza. În cartea sa Aiud însângerat, Editura "Vremea", 2004, notează: "Prin toamna anului 1955, la o regrupare a deţinuţilor făcută de administraţia închisorii, în celula unde stăteam a venit un bărbat tânăr, frumos, ai cărui ochi exprimau blândeţe deosebită şi o aleasă bunătate. De statură înaltă, tânărul domn s-a apropiat şi, întinzându-mi mâna, mi-a spus că este Mihai Lungeanu, din Iaşi - student la Medicină, în anul V, când fusese arestat prima dată, în august 1947. Era la a doua condamnare. Imediat, între noi s-a legat o prietenie dintre acelea care sunt binecuvântate cu darul de a nu se sfârşi niciodată, nici chiar dincolo de mormânt (...) Cât am stat în celulă cu Mihai Lungeanu, se plimba încet şi continuu, căutând să reţină anumite pasaje din nişte file împăturite pe care le strângea în pumni. Prin nu ştiu ce minune, căpătase un capitol din Noul Testament. Zile, săptămâni şi chiar luni la rând, Mihai a reuşit să memoreze Noul Testament".
Acum pr. Lungeanu s-a dus să-l contemple pe Acela despre care vorbeşte cartea pe care a memorat-o şi i-a dat putere să treacă prin atâtea suferinţe.
Dumnezeu să-l odihnească în pacea sa!
Pr. Cornel Cadar
