Post nu numai pentru stomac
Postul de Crăciun în rândul ortodocşilor
de Giovanni Zavatta
Nu are aceeaşi austeritate ca aceea din Postul Mare, care precede Paştele, însă postul pe care ortodocşii îl respectă în săptămânile dinaintea Crăciunului reprezintă oricum una din perioadele cele mai intense ale anului din punct de vedere spiritual. Spunând că poate să varieze în modalităţi în funcţie de tradiţiile fiecărei Biserici şi că unele categorii sunt practic scutite, abstinenţa durează patruzeci de zile (sarandaimeron în greacă) - pentru cei care urmează calendarul gregorian începe de fapt la 15 noiembrie şi se termină la 24 decembrie - în timpul cărora nu este voie să se mănânce carne, lapte şi ouă; în schimb este permis consumul de peşte, ulei şi băuturi alcoolice în toate zilele cu excepţia zilelor de miercuri şi de vineri de la începutul postului până la 17 decembrie. De la 18 la 24 decembrie, ajunul sărbătorii, există permisiunea numai pentru ulei şi vin, însă nu miercurea şi vinerea, zilele săptămânii în care - în orice perioadă a anului pentru că amintesc de trădarea lui Iuda Iscarioteanul şi de pătimirea şi moartea lui Isus - credincioşii ortodocşi practicanţi mănâncă numai pâine paste, orez, legume, fructe, excluzând aşadar proteinele animale, cu excepţia crustaceelor şi moluştelor, care nu sunt considerate nici carne, nici peşte. După aceea numai mâncăruri uscate, adică negătite, în prima zi de post, 15 noiembrie, la fel în ziua de ajun, 24 decembrie, aşa cum precizează mitropolitul de Nea Smyrnī, Simeon (Koutsa), care a dedicat mai multe cărţi acestei teme.
Este diferită, desigur, perioada luată în considerare de Bisericile ortodoxe care urmează calendarul iulian: pentru ele cele patruzeci de zile încep la 28 noiembrie pentru a se încheia la 6 ianuarie, celebrând, aşa cum se ştie, Crăciunul la 7 ianuarie. În Rusia, în seara de ajun, este tradiţie de a mânca sočivo, fel de mâncare de legume pe bază de boabe de grâu coapte, uneori orez sau linte, amestecate cu seminţe, nuci, suc şi miere.
Primele mărturii istorice referitoare la postul Crăciunului (numit şi "postul lui Filip" pentru că începe în ziua de după sărbătoarea liturgică ortodoxă a sfântului apostol) provin din secolul al V-lea pentru Occident şi din secolul al VI-lea pentru Orient, chiar dacă Vasile cel Mare scria că "este la fel de vechi ca omenirea însăşi" pentru că "postul a fost stabilit în paradis". Pare că se face referinţă la el şi în Prima cronică de la Novgorod, în 1143 mai mult sau mai puţin, text antic util pentru a înţelege originile Rusiei, vorbind despre sărbătoarea slavă păgână Koročun. Printre autori tratează despre el Anastasie Sinaitul, patriarhul de Constantinopol Nichifor Mărturisitorul, sfântul Teodor Studitul şi patriarhul de Antiohia Teodor Balsamon. Acesta din urmă, însă nu numai el, informează că în timpul în care scrie, adică secolul al XII-lea, postul dura şapte zile (eptaimeron). Importanţa pe care solemnitatea Naşterii Domnului a dobândit-o cu trecerea timpului în conştiinţa Bisericii ("este catedrala tuturor sărbătorilor", spunea sfântul Ioan Gură de Aur), devoţiunea poporului şi în special a călugărilor, precum şi influenţa Postului Mare pascal au dus încet-încet la o extindere a duratei postului până la cele patruzeci de zile actuale, tot atâtea câte a petrecut Isus în deşertul din Iudeea.
Abstinenţă, să fie clar, de la orice păcat, nu numai de lăcomie, aşa cum aminteşte Fotie cel Mare: "Postul acceptat de Dumnezeu este cel ca cu abţinerea de la mâncare uneşte aversiunea faţă de vorbărie, invidie, ură şi alte păcate. Cel care posteşte de la mâncare, dar este dominat de patimi, se aseamănă cu acela care a pus temelii strălucitoare în casa pe care a construit-o însă lasă ca împreună cu el să trăiască şerpi, scorpioni şi orice reptilă veninoasă". De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur: "Cel care crede că postul este numai abţinerea de la mâncare greşeşte. Adevăratul post este îndepărtarea de rău, înfrânarea limbii, punerea deoparte a furiei, potolirea concupiscenţelor, oprirea calomniei, a minciunilor şi a sperjurului". Postul, însoţit de rugăciune şi de căinţă, afirmă patriarhul ecumenic Bartolomeu în unul din multele discursuri dedicate acestei teme, "este o lecţie care foloseşte pentru a învăţa «să cultive şi să păzească pământul» (Gen 2,15). De aceea, disciplina postului devine un corector indispensabil pentru cultura risipei, un mod pentru a frânge obiceiurile rele şi a vedea lumea cu ochi noi şi cu ochii lui Dumnezeu".
(După L'Osservatore Romano, 25 noiembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
