Pentru prima dată, în comunitatea română din Pordenone, s-a celebrat sfânta Liturghie în noaptea Sfântă a Paştelui din anul 2011. La celebrare au luat parte aproximativ 300 de români, veniţi din toate părţile Diecezei de Concordia-Pordenone.

Biserica, învăluită de întuneric, a fost luminată de sutele de lumânări pe care credincioşii le-au aprins de la lumânarea pascală. Vestirea solemnă a învierii, lecturile şi apoi cântecele de Paşti, ne-au făcut să retrăim din plin bucuria învierii şi să uităm pentru două ore că suntem departe de ţară.

A doua zi, în număr mare, ne-am adunat pentru celebrarea sfintei Liturghii. Membrii Consiliului pastoral au pregătit, cu atenţie şi dăruire, ofertoriul, rugăciunile credincioşilor şi agapa frăţească de la sfârşitul celebrării euharistice.

Îi mulţumim noului păstor al Diecezei, Excelenţa Sa Mons. Giuseppe Pellegrini, pentru că ne oferă posibilitatea să celebrăm sfânta Liturghie în limba română. Celor de acasă le urăm un Paşte binecuvântat, plin de roade spirituale, pace şi bucurie.

Pr. Ciprian Ghiurcă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 aprilie: Pordenone (Italia): Sărbătoarea Învierii Domnului