În biserica "Sfântul Anton Abate", din Cordenons (Pordenone - Italia), duminică, 12 aprilie 2009, la ora 11.00, comunitatea română catolică a sărbătorit Paştele.
După ce s-a pregătit sufleteşte în timpul Postului Mare şi a celebrat triduumul pascal împreună cu alte comunităţi italiene, duminică, 12 aprilie, comunitatea română catolică din Dieceza de Concordia - Pordenone s-a reunit din nou la biserica "Sfântul Anton" din Cordenons pentru celebrarea sfintei Liturghii solemne de Paşte în limba română.
Când corul a intonat "Cristos a înviat!", la începutul sfintei Liturghii, inimile celor prezenţi s-au umplut de bucuria sfântă a învierii şi au uitat pentru câteva momente că sunt departe de casă. Este greu de descris în cuvinte emoţiile pe care le trăiesc în asemenea momente cei care sunt departe de ţară, de cei dragi. Probabil numai cei care au fost sau sunt departe de casă pot înţelege acest lucru.
Cântecele, lecturile şi omilia i-au ajutat pe cei prezenţi să mediteze asupra misterului pascal şi asupra misiunii lor de martori credincioşi ai învierii şi să-l simtă aproape pe Cristos înviat.
După ce s-au hrănit la masa cuvântului şi la masa euharistică, la sfârşitul sfintei Liturghii cei prezenţi s-au adunat într-o sală din oratoriu pentru a ciocni un ou roşu şi un pahar de vin şi pentru a-şi ura unul altuia un Paşte fericit.
Pr. Ciprian Ghiurcă
* * *
Părintele Ciprian Ghiurcă poate fi contactat la Parrocchia "Santa Maria Maggiore", P.zza della Vittoria, 45, 33084-Cordenons (PN), Italia, tel. 0039/0434/930055, 0039/3202157696, [email protected].
