Pordenone (Italia): Inimi româneşti, unite în credinţă, la Cordenons

Joi, 7 noiembrie 2024, în Biserica "Sfântul Sfântul Anton Abate" din Cordenons (Italia), PS Petru Sescu a celebrat Sfânta Liturghie pentru credincioşii romano-catolici de limbă română din zona Pordenone. Au concelebrat pr. Daniel Bordea, responsabilul spiritual al comunităţii, pr. Marian Cazacu, responsabil cu comunitatea de limbă română din Padova (IT), şi pr. Cristian Bîrnat.

Celebrarea Sfintei Liturghii a fost prefaţată de o întâlnire cu preoţii originari din România, care activează în zona Pordenone şi de o întrevedere cu PS Giuseppe Pellegrini, episcop al Diecezei Concordia-Pordenone.

Cu toate că nu a fost o vizită anunţată în prealabil, credincioşii români s-au mobilizat exemplar şi au pregătit celebrarea liturgică în graiul matern. Imediat s-a simţit o atmosferă de sărbătoare pentru că toţi participanţii au fost implicaţi activ: copii, tineri şi adulţi care au proclamat cuvântul lui Dumnezeu şi au dat citire intenţiilor de la Sfânta Liturghie, coriştii care au animat cântările, organista care a acompaniat melodiile, dirijoarea care a însufleţit şi ritmat glasurile cântăreţilor, sacristanul care a pregătit "incensum"-ul, credincioşii care, uniţi de aceeaşi credinţă, din inimă cântau şi se rugau.

Prin cuvântul său, ierarhul a adus lumină şi îndrumare în sufletele celor prezenţi, iar prin celebrarea Sfintei Liturghii a făcut prezent harul lui Dumnezeu în mijlocul comunităţii.

Întrucât era perioada în care se putea obţine indulgenţa plenară pentru sufletele din purgatoriu, PS Petru a făcut invitaţia de a-i aminti în rugăciune pe cei care au mers înaintea noastră cu semnul credinţei şi au nevoie de rugăciunea noastră, de neuitarea noastră. Ei vor rămâne cu noi atâta timp cât noi ne amintim de ei cu drag.

A fost o adevărată sărbătoare a credinţei, în care credincioşii au experimentat puterea rugăciunii în comun şi bucuria de a împărtăşi aceeaşi credinţă.

După Sfânta Liturghie, a urmat o agapă comunitară pregătită cu multă dedicare de către gospodinele moldovence.

Reamintim că în fiecare duminică, la Cordenons (IT), în Biserica "Sfântul Anton Abate" (Via Pasch, 85), la ora 11.00, se celebrează Sfânta Liturghie în limba română. Responsabil: pr. Daniel Bordea.

Pr. Cristian Bîrnat

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 noiembrie: Pordenone (Italia): Inimi româneşti, unite în credinţă, la Cordenons. Foto: Isabel Dorcu