Duminică, 1 mai 2011, comunitatea română din Pordenone (Italia) a sărbătorit hramul, pentru al treilea an consecutiv.

Sărbătoarea hramului a început la ora 11.00 cu sfânta Liturghie, la care au concelebrat pr. Ciprian Sava, directorul revistei "Mesagerul Sfântului Anton", şi pr. Claudiu Ianuş, care activează în pastoraţie în Dieceza de Padova.

Cântecul Patriarhule măreţe, intonat solemn de corul comunităţii, la începutul sfintei Liturghii, a umplut de bucurie inimile celor prezenţi.

În cadrul omiliei, pr. Claudiu a ştiut să armonizeze diferitele aspecte din această duminică, apostolul Toma care vrea să atingă rănile Mântuitorului ca să aibă certitudinea învierii, sfântul Iosif muncitorul, fericitul papă Ioan Paul al II-lea, Divina Îndurare şi Sfânta Fecioară.

După celebrarea euharistică, a urmat prânzul comunitar la care au luat parte şi parohul comunităţii italiene, pr. Alessandro Moro, care i-a salutat călduros pe cei prezenţi şi i-a îndemnat să continue să fie un exemplu de credinţă pentru familiile italiene din Parohia "S. Antonio Abate".

Totul s-a încheiat într-o frumoasă atmosferă de sărbătoare, cu muzică, dansuri şi voie bună.

Pr. Ciprian Ghiurcă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 1 mai: Pordenone (Italia): Hramul comunităţii române