Pildeşti: Invitaţie la sfinţirea bisericii "Adormirea Maicii Domnului"

În prezenţa a mai mulţi episcopi, preoţi şi credincioşi, joi, 16 august 2012, începând cu ora 11.00, va avea loc consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti (jud. Neamţ). Liturghia, care va fi prezidată de PS Petru Gherghel, va fi transmisă video prin internet. Accesând www.ercis.ro/video, cei interesaţi pot urmări Liturghia de la Pildeşti.

După ce credincioşii din această comunitate au crescut ca număr, biserica veche devenind neîncăpătoare, pr. Petru Budău a pus piatra de temelie la o nouă biserică în luna mai 1996 şi a coordonat lucrările până în luna august 2006.

Lucrările au fost preluate şi conduse de pr. Ioan Jicmon din luna septembrie 2006. În luna iulie 2012 s-au finalizat lucrările.

Biserica este impunătoare, grandioasă, dimensiunile neputând fi trecute cu vederea. Astfel, lungimea măsoară 60 m, lăţimea la crucieră 41 m, lăţimea corpului 28 m, înălţimea interioară 24 m, înălţimea la vârful crucilor, care parcă vor să atingă cerul, este de 67 m.

În interior, în centrul peretelui din prezbiteriu, veghează o impunătoare icoană mozaicală a Ridicării Preasfintei Fecioare Maria la cer, fiind cea mai mare din ţară, având înălţimea de 13,75 m şi lăţimea de 8,60 m.

Un candelabru grandios, cu dimensiunea de 6,80 m x 4 m şi 196 de becuri, scoate în evidenţă frumuseţea lăcaşului. Între cele două turnuri, o statuie a sfintei Fecioare Maria înaltă de 3,20 m, cu braţele deschise, îi priveşte pe toţi credincioşii care vin să dea laudă lui Dumnezeu.

Credincioşii sunt chemaţi la Liturghie, sunt înştiinţaţi despre evenimentele mai importante, vesele sau triste, care privesc o anumită parte a Bisericii sau pe fiecare credincios în parte, de patru clopote care sunt acţionate automat, sfinţite de PS Aurel Percă în ziua de 24 iunie 2012.

Biserica a fost ridicată cu ajutorul credincioşilor din sat, atât din ţară cât şi din străinătate, care au dat dovadă de o generoasă dărnicie, şi cu sprijinul altor persoane cu suflet mare care au dorit să contribuie la ridicare acestei frumoase biserici. Mulţumind bunului Dumnezeu pentru asemenea oameni şi rugându-l să îi răsplătească pentru binele care l-au făcut, adresăm o călduroasă invitaţie de a participa la acest moment de rugăciune tuturor celor care doresc să îi aducă slavă lui Dumnezeu şi în acest nou lăcaş.

Pr. Gabriel Ciobanu