"Un proiect pentru viaţă şi spirit". Acesta este proiectul pe care îl demarăm de mai multe luni pentru nişte oameni buni, dar izolaţi de toţi ceilalţi din cauza sărăciei şi a neputinţei... Dorinţa lor ce mai mare este să aibă o biserică în centrul satului şi un drum prin care să comunice cu satele vecine, pentru că, din păcate, nu există nici şcoală şi nici măcar un punct sanitar în acest sat micuţ cu numele de Bogdăneşti...

Nu cunoşteam drama acestor oameni dacă nu ar fi activat aici cu ani în urmă pr. dr. Iosif Antoci, un om cu suflet mare, dornic pentru slujirea săracilor şi un bun prieten. El mi-a vorbit de situaţia dramatică din satul Bogdăneşti. Atât cât a putut să facă acum 14 ani se poate observa şi astăzi: a tras lumina electrică în sat, prin colaborarea pr. Petru Sescu împreună cu Caritas-Elveţia şi a pornit un proiect de drum. De când a plecat el, situaţia a stagnat... La iniţiativa PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, împreună cu părintele Iosif am pornit acest proiect. Şi, prin mila Domnului, ne putem deja bucura de rodul muncii noastre umile duminică, 17 august 2008, la ora 16.00.

Proiectul va continua şi ne rugăm Domnului să mai găsim oameni cu inimi generoase, împreună cu care să ducem la bun sfârşit acest plan, atât de necesar pentru aceşti oameni amărâţi şi săraci. Acum se lucrează deja la amenajarea unui drum de acces în localitate. Este greu, dar cred că ceea ce este imposibil pentru oameni e posibil la Dumnezeu.

Mă folosesc de aceste rânduri ca să vă mulţumesc, dragi binefăcători, care cu iubire mare aţi răspuns la chemarea Bisericii la slujire. Vă mulţumesc pentru dărnicia dumneavoastră. Dumnezeu, care ştie şi vede toate, să vă răsplătească înmiit pentru generozitatea dumneavoastră.

Să ne pregătim aşadar pentru sărbătoarea hramului, a consacrării altarului şi a sfinţirii bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Bogdăneşti, în cadrul sfintei Liturghii ce va fi celebrată duminică, 17 august 2008, la ora 16.00, de către PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, în prezenţa unui mare număr de preoţi şi credincioşi.

Pr. Toma Encuţă,
paroh de Săbăoani şi decan de Roman